Suntem în săptămâna a II-a după Rusalii. Pericopa evanghelică a săptămânii (Mt 4,18-23) ne relatează despre alegerea şi chemarea la apostolie a primilor patru apostoli dintre pescarii ce-şi împlineau meseria lor pe malul lacului Ghenizaret. Este vorba despre două perechi de fraţi: Simon ce avea să se numească Petru şi fratele lui Andrei - fii lui Iona ; iar apoi pe Iacob şi Ioan, fii lui Zevedeu. Iar Mântuitorul le-a zis: "Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!" Ei au răspuns îndată la această chemare: "lăsându-şi mrejile, în clipa aceea, au mers după El".
Erau multe corăbii cu pescari pe mare în acel moment, însă Mântuitorul lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această misiune dumnezeaiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli şi propovăduitori ai Evangheliei până la marginile pământului. I-a chemat dintr-o corabie pescărească într-o altă corabie, duhovnicească, care este Biserica şi pe care avea să o întemeieze Hristos pe pământ.
Ei au fost chemaţi şi aleşi de Fiul lui Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, "vânători de oameni", vestitori ai Sf. Evanghelii, întemeietori ai Bisericii lui Hristos pe pământ. Aceasta a fost o chemare cu totul dumnezeiască, rânduită şi adresată numai celor sfinţi şi aleşi, pentru a conlucra cu harul Duhului Sfânt la descoperirea voii lui Dumnezeu şi la mântuirea oamenilor.
Mântuitorul Iisus Hristos n-a chemat la apostolat nici oameni bogaţi, nici învăţători, nici cunoscuţi, ci a chemat pescari, oameni săraci şi fără învăţătură, oameni smeriţi şi curaţi la suflet, ca să smerească pe cei mândri, să mustre pe cei necredincioşi şi să ridice pe cei căzuţi din întunericul necunoştinţei de Dumnezeu.
i-a chemat la Sine, cerându-le să se lepede de cele pământeşti, de avere, de rude, de prieteni, de trufia acestei vieţi şi să-I fie fie ucenici, apostoli, mărturisitori şi împreună lucrători la înoirea lumii.
Alături de Mântuitorul aveau să petreacă şi să înveţe timp de mai bine de trei ani, Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan şi ceilalţi ucenici tainele credinţei în Dumnezeu. Aici aveau să înveţe cea mai înaltă teologie a Duhului Sfânt şi meşteşugul vânării sufletelor omeneşti. Căci nimic nu este mai greu decât să câştigi suflete pentru Împărăţia cerurilor. Nimic nu este mai greu pentru slujitorii Bisericii lui Hristos decât să transforme sufletele oamenilor să facă din răi, buni; din necredincioşi, creştini adevăraţi; din desfrânaţi şi beţivi, oameni virtuoşi; din umili şi fricoşi, mărturisitori şi mucenici.
Astăzi, 30 iunie, Biserica noastră face pomenirea Sf. Ierarh de la Râmeţ. Despre acest sfânt nu deţinem prea multe date, dar se ştie cu precizie că a trăit în sec. al XIV-lea, în părţile Râmeţului, pe valea Geoargiului. Încă din tinereţe a ales calea nevoinţelor ascetice, trăind ca pustnic pe valea pârâului Râmeţ. După ce a ajuns iscusit în cele duhovniceşti, a coborât la mănăstirea Râmeţ, unde datorită vieţii sale îmbunătăţite a fost ales stareţ. Totodată, el a devenit şi duhovnic al sihaştrilor, dar şi al sătenilor din Ţara Moţilor, care l-au cinstit ca sfânt, din generaţie în generaţie, până în zilele noastre. Datorită vieţii sale exemplare a primit de la Dumnezeu şi darul facerii de minuni, relatări ale faptelor sale minunate fiind cunoscute şi transmise pe cale orală până în zilele noastre. Se spune astfel că în urma rugăciunilor sale ar fi apărut în poiana mănăstirii izvorul care există şi asăzi şi care este numit "Izvorul Cuviosului Ghelasie".
În anul 1978, în biserica mănăstirii s-a descoperit o inscripţie din care reiese că în anul 1377, Sf. Ghelasie era arhiepiscop în Transilvania. Aceasta fiind prima atestare documentară a unui episocp român în teritoriile intracarpatice.