Tribuna
Semnal editorial
"Aceleaşi trebuinţe stupide şi meschine"

Stilul fiind pur jurnalistic, am citit cartea "Zilele amanţilor" (Herg Benet Publishers, 2014) în mai puţin de trei ceasuri, presat de timp, pentru că autoarea, Corina Ozon, a anunţat că vine la Sibiu pentru lansare şi am dorit să-i fac o surpriză, prezentând-o în avanpre­mieră. Autoarea zice că-i roman, Ştefan Caraman scrie că-i "o carte cinică şi vie", Alexandru Petria apre­ciază că e "o carte pentru dezinhibaţi", pe care n-o re­comandă "proş­tilor şi bigo­ţilor", iar Ana Barton crede  că-i "o carte deşteaptă".
Volumul este structurat pe 29 de "secvenţe", având ca fir epic relaţia extraconjugală a Iui Mircea cu Cati, văzută şi descrisă din diferite unghiuri: Amantul însurat şi ziua femeii, Amanta şi ziua copilului, Nevasta înşelată în delegaţie, Amantul însurat la cumpă­rături, Amanta în pelerinaj la mănăstire, Nevasta înşelată, în club, Amanta în concediu, Aman­tul însurat, cu nevasta la Paris etc. Cele trei personaje principale: Mircea, soţia lui, Teo şi amanta, Cati, sunt sur­prinşi de autoare în împrejurări diferite, iar des­crierile nu sunt lipsite de haz, iar limbajul folosit este unul frust neaoş, imposibil de redat aici şi acum. Perso­najele episodice sunt nume­roase şi de diferite categorii: Nelu, Costel, Flori, Tina, Edi, Tanti Ani, Luci, Mişu, Naşa Tamara, Roxi, Cami, Larisa, Dimi, Fevronia , Tanti Mimi, CIau, Lili, OIga, Wanda, Rodin, Cristi, Reli, Marta, Carla, Mioara, Nelu Piteşteanu, Stela Fulg, Tibi, Tomburel, Vişinica, Ela, Geta, Martina, Carolina, Silvia, Lidia, Epaminonda Potrivitu, Alexandru etc. Lim­bajul licenţios este "parfumat" cu termeni argotici specifici dâmbovi­ţenilor: gipan, meclă, bună­ciune, piţipoance, fufe, tută, gagiu, matracucă, sanchi, bună rău, eram muci, că­loaică, mişto, cocalar, muis­tă, băşi­cată, pămpălău, pa­ra­şută, paţachină, panara­mă, bulan­giu, sictir...
Corina Ozon are har în scris, fiind ziaristă cunoaşte bine diverse medii şi psiho­logii umane, aşa că i-a reuşit o carte plauzibilă.
Voi încheia, totuşi, cu câte­va versuri, vechi, de Mihail Zamphirescu: "Atâţia ani trecură de când trăiesc în lume/Şi toţi aceiaşi oameni şi tot acelaşi nume/Figurile ace­leaşi...  spectacol uni­form/ Ace­laşi trebuinţe stu­pide şi meschine/De-atâta neschim­bare, m-abrutizez, şi-n fine/Adorm... şi dorm... şi dorm".
N. I. DOBRA
P.S. Lansarea cărţii va avea loc miercuri, 17.06 a.c., ora 19, la cafeneaua Welt Kultur (La Telefoane).






comentarii
1 comentarii

Multumesc, Nani, o singura mica remarca- lansarea e la 17.00
Valentin Leahu
16.06.2015 10:44
Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA