Tribuna
Spectacol pentru copii
Spectacol pentru copii

Copiii cu dizabilităţi din Centrul de Servicii Comunitare Prichindelul din Sibiu au avut ieri motive de bucurie, ei participând la spectacolul "Tabăra vrăjită". Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Asociaţiei Umanitare şi Club Sportiv Hermannstadt ale Persoanelor cu Handicap Neuro-Locomotor Sibiu  în parteneriat cu Teatrul de Păpuşi Gong, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap. "Cu această ocazie un grup de copii cu handicap, membri ai asociaţiei, a prezentat un spectacol de teatru de păpuşi pentru a demonstra că atunci când îţi doreşti foarte mult să faci un lucru handicapul nu te împiedică", spune Marcela Brad, preşedintele Asociaţiei Umanitare a Persoanelor cu Handicap Neuro-Locomotor din judeţul Sibiu.

Ajutor pentru Moş Crăciun

Membrii asociaţiei, care de ani de zile îşi pun munca şi sufletul în slujba celor mai puţin norocoşi, speră că şi în acest an cei care au posibilităţi materiale îl vor ajuta pe Moş Crăciun să nu-i uite. "Dorim să-i rugăm pe sponsorii care pot ajuta asociaţia să o facă, pentru ca în data de 20 decembrie Moş Crăciun să vină şi la copiii de la noi", adaugă Marcela Brad. Cei interesaţi să afle mai multe pot suna la 0269/211.372 de luni până vineri înre orele 10:00-13:00 sau pot merge direct la sediul de pe strada Mitropoliei numărul 2. (R.G.) 



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Luna arborilor

Vacanta Eurotrip
espressor
paltinul
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia