Tribuna
PNL
"Schumacher" în căruţă
I. BÂRSAN
6220 vizualizari

După succesul concursului de anul trecut, Primăria comunei Marpod a hotărât să organizeze şi anul acesta un concurs cu premii, pentru cei mai buni conducători de atelaje.
Concursul va avea loc în data de 3 octombrie, va fi organizat în păşunatul localităţii Marpod şi se va compune din patru probe: întrecere căruţe trase de un cal, întrecere cu doi cai, întrecere căruţe conduse de copii, şi o întrecere de călărit fără şa.
Cei mai buni concurenţi vor câştiga premii,constând în obiecte de harnaşament, furaje şi cupe. Anul acesta se va acorda şi un premiu special pentru cel mai frumos şi sănătos cal.
Pentru organizarea concursului, Primăria Marpod va fi sprijinită de asociaţia „GAL Microregiunea Hârtibaciu”, Daniela’s Bastelstube, GreenCanter, MIMAtelier& Furaje Helian Oil Sibiu.
Dacă timpul va fi frumos, atât participanţii la concurs cât şi spectatorii vor avea ocazia să petracă o zi minunată, pentru că nu va lipsii nici bufetul cu cele necesare creării unei stări de bună dispoziţie celor care simt nevoia.




comentarii
6 comentarii

haha, m-am inscris deja, haha
sb 86 dmx
01.10.2009 00:59
pentru sb 86. -Daca te-ai inscris pentru premiul special, trebuia să scri hiihaha
spectator
01.10.2009 08:29
la ce ora incepe?
...
01.10.2009 11:29
Incepe la ora 10.
GAL MH
01.10.2009 13:27
"să petracă o zi minunată, pentru că nu va lipsii" 2 cuvinte 3 greseli.. vai de gazetaria voastra!
unu
01.10.2009 22:31
imi pare rau ca a plouat si nu am mai venit, crezand ca s-a amanat...
miha
08.10.2009 16:40
Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia