Tribuna
Sâmbătă cu surprize la Hotelul de Gheaţă
Dan FRÂNCU
2951 vizualizari
Sâmbătă cu surprize la Hotelul de Gheaţă
Surprizele acestui sezon aniversar al Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac continuă cu un eveniment deosebit, programat sâmbătă, 28 februarie.

Turiştii ce se vor afla în ultima zi a lunii februarie la unicul hotel de gheaţă din Europa de Sud Est, vor avea parte, pe lângă spectacolul culinar deosebit oferit de maestrul bucătar elveţian Jakob Haus­mann (primul dintr-o serie de trei acţiuni similare) şi de un concert extraordinar susţinut de solista pop Roxana Nemeş, imaginea “Hotel of Ice Bâlea Lac” în sezonul 2013 – 2014.
Surse din cadrul societăţii ce deţine complexul “Hotel of Ice” de la Bâlea Lac, organizatorii evenimentului de sâmbătă, ne-au informat că recitalul susţinut de frumoasa blondă va cuprinde câteva dintre cele mai cunoscute piese ale sale. Din programul artistei nu va lipsi, cu siguranţă, nici cel mai nou single, “Mă dezbrac de secrete”, lansat în luna decembrie a anului trecut.
Spectacolul pregătit de cântăreaţa Roxana Nemeş va completa, într-un mod cât se poate de plăcut, un alt spectacol, de această dată cu specific culinar, ce va fi susţinut de Jakob Hausmann, proprietarul cu­noscutului restaurant “Mica Elveţie”, situat în centrul vechi al Bucureştiului.
Celebrul maestru bucătar elveţian, ce a gătit în anii din urmă şi pentru celebrităţi precum Jean Claude Van Damme, Pink, Steven Sea­­gal şi Wesley Snipes, va urca la peste 2000 de metri altitudine, la restaurantul din ineditul Hotel de Gheaţă, pentru a arăta celor prezenţi de ce este în stare şi cum a reuşit să devină una dintre vedetele presei culinare din ţară şi din străinătate. Meniul ce va fi pregătit cu prilejul acestui prim spectacol culinar de la Hotelul de Gheaţă Bâlea Lac cuprinde supă de orz în stil elveţian, somon graved marinat cu cous-cous şi aro­matizat cu fructe citrice, muşchi de porc cu sos de fondue, cu legume blanchate şi cartofi noi, brânză elveţiană cu roşii cherry dulci şi desertul Panna Cotta cu fructe de pădure flambate. (Cei interesaţi pot servi preparatele în incinta Ice Restaurant, în schimbul sumei de 198 lei/per­soa­nă, preţ ce include şi o noapte de cazare la Hotelul de Gheaţă sau Cabana Bâlea Lac.)






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Deposib

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu
Comunicat de presa