În 2014 începeau lucrările la "Pavilionul Muzeal Multicultural ASTRA". Atunci, conform tradiţiei populare, se aşeza "prima piatră de temelie a construcţiei". La baza fundaţiei PMM a fost pusă şi o
sticlă, în care se aflau o monedă, un mini pliant, o fâşie din tricolor, şi o pagină de ziar - în care se anunţa marele eveniment (n.n. pagină care a ţinut locul tradiţionalului zapis). Acum, când am călcat în noul an, PMM ASTRA a trecut cu bine recepţia tehnică. Noul imobil a fost verificat pas cu pas. Comisia a verificat dacă au fost respectate toate normele tehnice, dacă proiectul a fost implementat corect. Începând cu această lună, beneficiarii îşi îndreaptă atenţia spre ambientarea zonei, spre căile de acces public. Tot în următoarea perioadă începe mobilarea interioarelor, apoi transportul patrimoniului muzeal destinat "Pavilionului Muzeal Multicultural ASTRA". Ca o noutate, putem să vă mai spunem că în baza rezultatelor obţinute cu cele două proiecte europene (n.n. gestionate cu brio de MCPA) instituţia are mari şanse de a accesa, în a doua parte a acestui an, încă un proiect european - şi care va viza "scena de pe lac", proiect pe care îl vom prezenta la momentul oportun.
Primăria oraşului Avrig a finalizat programul prevăzut pentru Campania “Împreună facem Avrigul curat!”, cea mai mare acţiune de ecologizare organizată...
Primăria oraşului Avrig a finalizat programul prevăzut pentru Campania “Împreună facem Avrigul curat!”, cea mai mare acţiune de ecologizare organizată...
Persoanele fizice sau juridice care doresc să afle detalii despre
impozitele şi taxele locale propuse a fi aplicate anului viitor...
Persoanele fizice sau juridice care doresc să afle detalii despre
impozitele şi taxele locale propuse a fi aplicate anului viitor...
Mai ştiţi perioada 2007 – 2010 când la Sibiu era extra-plin de haite de câini vagabonzi? Cand ţi-era nuştiucum să...
Mai ştiţi perioada 2007 – 2010 când la Sibiu era extra-plin de haite de câini vagabonzi? Cand ţi-era nuştiucum să...
Având în vedere că zilele de 30 noiembrie 2020 - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României şi 1...
Având în vedere că zilele de 30 noiembrie 2020 - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, ocrotitorul României şi 1...
1930 LAZĂR, Aurel (n. 17 aug. 1872, Oradea - d. 18 nov. 1930) – 90 de ani de la moarte:...
1930 LAZĂR, Aurel (n. 17 aug. 1872, Oradea - d. 18 nov. 1930) – 90 de ani de la moarte:...
Răşinăreanul ”francez” Emil Cioran, cel preocupat de ştiinţa generală a lucrurilor, de principiile şi cauzele lor, iniţial a fost renegat...
Răşinăreanul ”francez” Emil Cioran, cel preocupat de ştiinţa generală a lucrurilor, de principiile şi cauzele lor, iniţial a fost renegat...