Denumiri anterioare: 1874-Leichentürgasse (=str. Poarta Leșurilor); 1751- Beim Leichentürel; 1790-Leichengasse (=str. Leșurilor); 1845- Leichengasse; 1870- Promenadengasse; 1872-Reissenfelsgasse, după Georg Andreas von Reissenfels (n ? –d.1818, Sibiu), ultimul descendent al familiei de patricieni Reissenfels, care a donat marea sa avere orașului și a înființat mai multe asociații filantropice; 1921-str. Reissenfels (=Reissenfelsgasse); 1947 str. Gheorghe Lazăr.
Strada Ghe. Lazăr nr. 1. Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”
Colegiul Național „Ghe. Lazăr” se află la intersecţia străzii G-ral Ghe. Magheru/ Sporergasse cu strada Gheorghe Lazăr/ Reissenfelsgasse. După 1848, când învățământul s-a extins la 8 clase și când afluența elevilor a crescut astfel încât unele clase au devenit paralele și când modernizarea învățământului cerea săli destinate laboratoarelor și săli auxiliare, conducerea școlii a fost în situația de a închiria 3-4 clădiri pentru completarea lipsei de spațiu din local. Faptul că școala funcționa în mai multe localuri din oraș a creat mari dificultăți în buna desfășurare a învățământului. Mult timp demersurile făcute la primăria orașului și la guvern au fost zadarnice.
Piatra de temelie a fost pusă, în iunie 1897, după demolarea a patru case vechi, cumpărate de la proprietari de către primărie. Edificiul, după planurile arhitectului Ignác Alpár, a fost finalizat în septembrie 1898, astfel că în anul şcolar 1898/ 1899 liceul de stat a fost mutat în actuala clădire. Terenul și clădirea impunătoare, cu două etaje și subsol, a costat 300.000 florini de aur. Pe lângă corpul principal funcționa o capelă catolică (pe latura de pe strada Gheorghe Lazăr), în care se află în prezent sala de sport a liceului.
La data de 23 martie 1899 se inaugurează, oficial, noul Gimnaziu Maghiar de stat.
La intrarea în liceu, în partea stângă este o placă de marmoră pe care scrie:
LICEUL GHEORGHE LAZĂR
EDIFICAT ÎN 1898
FONDAT ÎN 1692 DE CĂLUGĂRII IEZUIȚI
A FUNCȚIONAT CU LIMBILE DE PREDARE:
LATINĂ 1692-1850
GERMANĂ 1850-1862
MAGHIARĂ 1862-1919
ÎN ANUL DOMNULUI 1918 SUB DOMNIA M.S.R. FERDINAND I
ÎNTREGINDU-SE HOTARELE ȚĂRII LICEUL
AJUNGE ÎN FIREASCA STĂPÂNIRE A
POPORULUI ROMÂN ȘI ESTE ORGANIZAT
DE DIRECTORUL
Dr. IOAN BUNEA
1 VIII 1919-1 VII 1934.
(va urma) ing. Ioan Dejugan
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |