Ieşirea din oraş, spre drumurile naţionale sau apartamente dosite luate cu chirie, dar şi barurile cunoscute de cei care caută fericire pe bani – acestea sunt locurile unde se practică o meserie veche de când e lumea: prostituţia. Un cuvânt tabu, la auzul cărora doamnele roşesc, iar domnii par să nu ştie nimic despre existenţa lui, va deveni, după intrarea în vigoare a noului Cod Penal, un cuvânt ca oricare altul, fără forţă, fără pudoare. Prostituţia nu va mai fi infracţiune. Mulţi vor spune că e mai bine aşa, cu condiţia să fie legalizată: cele care practică această meserie să aibă acces la analize medicale, să fie protejate de cei care le fac rău, să aibă protecţie legală şi, de ce nu, la fel ca orice angajat al statului, să plătească taxe şi impozite. Nimic din toate acestea nu se va întâmpla. Mai mult decât atât, femeile care trăiesc vânzând plăcere vor fi victime sigure în mâinile traficanţilor. Dacă până acum se ascundeau, după intrarea în vigoare a noului Cod Penal, prostituţia se va putea face la lumina zilei.
Prin noul Cod Penal care va intra în vigoare cel mai probabil la 1 februarie 2014, practicarea prostituţiei în România nu mai este considerată infracţiune, ci doar contravenţie, astfel că amenzile vor curge necontenit la primării. Plata lor va rămâne o dorinţă a celor care ar trebui să încaseze banii, însă o dorinţă ce nu se va împlini, pentru că nu va mai exista constrângere.
Mai puţine prostituate, mai mulţi proxeneţi
Potrivit articolului 328 din actualul Cod Penal, prostituţia reprezintă fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Proxenetismul este pedepsit, în baza articolului 329 din actualul Cod Penal, cu închisoare de la doi ani şi până la 18 ani pentru cazurile de trafic cu minori în scopul exploatării sexuale. Din datele furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu, anul trecut, la nivelul acestei instituţii, au fost sesizate 25 de infracţiuni de prostituţie, cu 21 mai puţine decât în 2012. De asemenea, în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, în 2013 au fost sesizate 7 astfel de fapte, în timp ce în 2012, au fost sesizate doar cinci astfel de infracţiuni. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Balteş, autorii infracţiunilor de proxenetism au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv.
Doar proxenetismul şi traficul de persoane în scopul exploatării sexuale va mai fi incriminat. Ce înseamnă asta? „Se poate crea un fenomen periculos. După ce prostituţia va fi doar contravenţie, victimele vor avea o mai mare expunere către reţelele care se ocupă cu traficul de carne vie. Mai este un aspect: până acum, victimele depuneau plângere împotriva lor. Fiind contravenţie, nu cred că se va mai întâmpla acest lucru, pentru că vorbim de infracţiuni care se probează cu martori. Unde găseşti martori, fete care să vină în instanţă şi să depună mărturie împotriva traficanţilor?”, este de părere un avocat sibian.
Prostituată la vârsta jocului cu păpuşi
Sexul pe bani nu are vârstă. O spun datele furnizate de Poliţie, la solicitarea cotidianului Tribuna. Între fetele prinse practicând prostituţia se află şi fete de 15 ani. Nici cele mai în vârstă nu se dau de o parte. Cea mai „veche” în meserie, care a fost şi prinsă de poliţişti în timp ce îşi făcea „meseria” este o prostituată de 56 de ani.
Unde se petrec partidele de sex pe bani? De regulă, departe de ochii indiscreţi, acum, când prostituţia mai este pentru câteva zile, infracţiune. „Spre deosebire de anul 2012 când, în cele mai multe din cazuri, infracţiunile de prostituţie s-au comis în mediul stradal, prin acostarea propriu-zisă a clienţilor, în cursul anului 2013 aceste fapte au fost comise cu preponderenţă în apartamente închiriate de către persoanele care practicau această activitate, iar clienţii erau racolaţi prin intermediul unor anunţuri publicate la rubrica Matrimoniale”, a spus Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.
Trei sferturi dintre victime sunt minore
Franţa a decis recent amendarea celor care solicită şi plătesc pentru servicii sexuale. Germania, în schimb, a devenit un paradis sexual odată cu legalizarea prostituţiei, multe dintre prostituate fiind rom]nce. Unele dintre ele ajung acolo fără voia lor, prin intermediul reţelelor de trafic de persoane. Principalele destinaţii în afara graniţelor ale persoanelor traficate în scopul exploatării sexuale sunt Italia, Germania, Spania sau Marea Britanie. Potrivit psihologului Iana Matei, pre`edintele organizaţiei „Reaching Out Romania”,”până în 2007, un sfert din fetele traficate erau minore cu vârste care nu erau mai mici de 16 ani. În prezent, trei sferturi dintre victimele traficate sunt minore cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani. Aceste fete sunt recrutate atât de tinere pentru că sunt foarte uşor de manipulat, de controlat, de speriat. Ele sunt exploatate pe străzile din România până când se obişnuiesc cu ideea că nimeni nu le va ajuta vreodată, că traficantul sau peştele e tatăl lor, care ulterior le va duce în afară în apartamente închiriate special pentru prostituţie”.
Cu cât se vinde plăcerea?
Niciodată nu s-a putut spune cât câştigă fetele care se prostituează pe străzile din Sibiu. Cu atât mai greu este de stabilit câţi bani le rămân lor, pentru că majoritatea au „peşti” cărora trebuie să le dea o parte considerabilă din câştig. La sfârşitul anului 2012, însă, în urma unei razii în municipiul Sibiu, au fost surprinse mai multe fete practicând prostituţia pe DN 14. Atunci, fetele, cu vârste cuprinse între 20 şi 50 de ani, au spus că majoritatea clienţilor lor sunt şoferii care tranzitează Sibiul. În general, tarifele lor variază între 20 şi 50 de lei, iar cele mai frumoase reuşesc să obţină chiar şi 100 de lei pe un act sexual. Tot ele spun, însă, că sunt cazuri când, de frica clientului, rămân şi fără bani sau sunt plătite cu câţiva lei.


Denumiri anterioare: 1874-Leichentürgasse (=str. Poarta Leșurilor); 1751- Beim Leichentürel; 1790-Leichengasse (=str. Leșurilor); 1845- Leichengasse; 1870- Promenadengasse; 1872-Reissenfelsgasse, după Georg Andreas von Reissenfels (n ? –d.1818, Sibiu), ultimul descendent al...
Denumiri anterioare: 1874-Leichentürgasse (=str. Poarta Leșurilor); 1751- Beim Leichentürel; 1790-Leichengasse (=str. Leșurilor); 1845- Leichengasse; 1870- Promenadengasse; 1872-Reissenfelsgasse, după Georg Andreas von Reissenfels (n ? –d.1818, Sibiu), ultimul descendent al...
Denumiri anterioare: 1501-Kleynerd; 1751-Auf der kleinen Erde; 1872-Kleine Erde (=Pământul mic). 1921-str. Simion Bărnuț; 1921-Pământul mic; 1924-str. General Moșoiu Traian; 1948-str. A.A. Jdanov, 1965-str. Filarmonicii.
Strada Filarmonicii Nr. 2. Filarmonica
În...
Denumiri anterioare: 1501-Kleynerd; 1751-Auf der kleinen Erde; 1872-Kleine Erde (=Pământul mic). 1921-str. Simion Bărnuț; 1921-Pământul mic; 1924-str. General Moșoiu Traian; 1948-str. A.A. Jdanov, 1965-str. Filarmonicii.
Strada Filarmonicii Nr. 2. Filarmonica
În...