Decanul de vârstă al gazetarilor sibieni, Ioan Nistor, împlineşte în 28 mai a.c. 91 de ani. Face parte din grupul celor patru care şi-au început activitatea la "Flacăra Sibiului", pe vremea când municipiul nostru era oraş, capitală de raion: el (n. 1928), Al. Constantinescu (n. 1931), Fred Nuss (n. 1934), Dumitru Gemenel (n. 1940) şi care au ajuns la vârsta senectuţii, semn că au dus o viaţă echilibrată, fără excese care "dăunează grav sănătăţii".
loan Nistor - "Dulăul", cum îl botezase hâtrul scriitor Paul Constant - tipograf "la bază", a intrat în redacţia publicaţiei sibiene în 1958 şi este membru al Uniunii Ziariştilor din anul 1960. A parcurs, pas cu pas - vorba unui... clasic în viaţă - toate treptele, de la zincograf, redactor, şef de secţie, secretar de redacţie, secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct, de la Flacăra Sibiului, la Tribuna Sibiului şi Tribuna actuală, fiind mereu un element de echilibru între "conservatorii" din generaţia lui şi "revoluţionarii" generaţiei mele. Avea tact, ştia, la vremea aceea, ce se poate şi ce nu se poate publica, dar ţi-o spunea fără să te simţi cenzurat (deşi asta era în realitate).
Cu mine, cel puţin, s-a purtat întotdeauna corect, iar când am mai dat cu bâta-n baltă, sărind calul şi criticând acolo unde "nu era cazul", m-a chemat şi mi-a explicat de ce "e bine pentru toată lumea" să refac un articol. Redactorii-şefi s-au perindat de-a lungul anilor, "Dulăul" a rămas ca liant între "foşti" şi "viitori", cum spuneam şi cu alt prilej, fără efuziuni lirice, dar nici cu severităţi exagerate. L-am asemuit, din acest punct de vedere, actorului Avram Besoiu (poreclit de colegi "Tristu"), zâmbind uneori, dar niciodată râzând să-i dea lacrimile. Şi mai avea o vorbă cu care mă îmbuna când îmi "umbla" prin articole: "Ce se taie, nu se fluieră". (O alta, pe care am ţinut-o minte şi am aplicat-o în toată cariera mea de 46 de ani de jurnalism, nu v-o pot spune, ca să nu lezez sensibilităţi reale ori prefăcute!)
Dintre cei care l-am avut şi l-am recunoscut de mentor, în actuala redacţie mai suntem trei: Fred Nuss, Mircea Biţu şi subsemnatul.
La ceas aniversar, îi dorim lui loan Nistor sănătate şi ani luminoşi alături de cei dragi!