Tribuna
PNL
Farmecul anilor ‘30, visuri, speranţe şi dezamăgiri, într-un spectacol, la TNRS
Farmecul anilor ‘30, visuri, speranţe şi dezamăgiri, într-un spectacol, la TNRS
Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu prezintă joi, 5 martie, de la ora 19, spectacolul ”Fata de mătase artificială”.

La începutul anilor ‘30, Doris, o tânără de 18 ani, se plictiseşte în oraşul ei de provincie, lucrând ca secretară a unui avocat, aşa că începe să îşi dorească să devină faimoasă. Cu toate că provine dintr-o familie săracă şi nu este cultă, ea simte că poate mai mult. Începe să scrie un jurnal despre viaţa ei, în care cuprinde poveştile legate de diverşi bărbaţi pe care i-a cunoscut, o mare iubire eşuată şi visul ei de a fi o cântăreaţă faimoasă şi o dansatoare apreciată de bărbaţi.  Reuşeşte să ajungă la Berlin, dar marele oraş îi sfărâmă speranţele şi o afundă tot mai tare într-un vârtej al deziluziilor. Frumosul vis al unei vieţi sclipitoare se transformă, văzând cu ochii, într-un coşmar, iar Doris se împotriveşte cu disperare. Tânăra fată împărtăşeşte încercările de a-şi îndeplini visul, folosindu-se de şarmul personal şi de cunoaşterea naturii umane, sau mai bine spus, a naturii masculine. Pe acestea le povesteşte cu o francheţe înviorătoare, pe de o parte într-un mod naiv, pe de alta, pragmatic. Doris iubeşte cântecele Berlinului anilor ‘30, iubeşte dansul şi încearcă să-şi găsească locul în lume.

Preţul biletelor este 25 de lei (20 de lei pentru pensionari, elevi, studenţi).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Food will win de war

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

management dirigentie inofrmare

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia