Emil Hurezeanu sărbătoreşte la Sibiu "Zilele Internaţionale ale Universităţii Lucian Blaga"
Astăzi şi mâine, au loc "Zilele Internaţionale ale Universităţii <<Lucian Blaga >> din Sibiu", un eveniment care îşi propune să se desfăşoare sub tema "Transferul inovaţiei spre comunităţile locale şi mediul economic". "Workshopurile din cadrul <<Zilelor Internaţionale ale ULBS>> îşi propun să ofere o platformă de comunicare pentru personalul didactic şi administrativ interesat de problematica internaţionalizării", spun organizatorii. Manifestarea de două zile, care va începe ast[zi, ora 9.30, va uni reprezentanţi ai Universităţii, dintre care îi amintim pe Dana Preda, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al ULBS, pe Ioan Bondrea, rectorul instituţiei, şi pe Constantin Oprean, preşedintele Senatului Universităţii, dar şi cadre didactice şi studenţi, precum şi personalităţi ca Emil Hurezeanu, publicist şi scriitor român, fiind, totodată, unul dintre reputaţii analişti politici ai momentului. În plus, nu vor lipsi nici Adrian Curaj, directorul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), Viorel Vulturescu, de la Ministerul Educaţiei Naţionale, şi alţi oaspeţi internaţionali de la Universitatea din Evora, Portugalia.
Locaţiile care vor găzdui evenimentul vor fi Sala Senatului, Aula "Avram Iancu" şi cantina studenţească din Bulevardul Victoriei, Biblioteca Universităţii din Strada Lucian Blaga, precum şi Centrul de Reuniune Academică din strada Banatului. (A. M.)
Marţi, 28 februarie 2023, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a condus şedința Colegiului Prefectural, având următoarea ordine de zi:
Prezentarea...
Marţi, 28 februarie 2023, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a condus şedința Colegiului Prefectural, având următoarea ordine de zi:
Prezentarea...
Pompierii sibieni au intervenit duminică după-amiaza pentru îndepărtarea de pe carosabil a unui copac căzut pe DJ 106 - drumul...
Pompierii sibieni au intervenit duminică după-amiaza pentru îndepărtarea de pe carosabil a unui copac căzut pe DJ 106 - drumul...
Joi, 15 decembrie - la Cercul Militar Sibiu - a avut loc ultima şedinţă a Filialei Judeţeană Sibiu a Cadrelor...
Joi, 15 decembrie - la Cercul Militar Sibiu - a avut loc ultima şedinţă a Filialei Judeţeană Sibiu a Cadrelor...
Nataşa Acu (locul II), Petra Polgar (locul III) şi Ioana Haşegan (menţiune), eleve de la clasa de canto muzică uşoară...
Nataşa Acu (locul II), Petra Polgar (locul III) şi Ioana Haşegan (menţiune), eleve de la clasa de canto muzică uşoară...
De la începutul lunii mai până la sfârşitul lunii octombrie, Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România, situat în Casa Teutsch...
De la începutul lunii mai până la sfârşitul lunii octombrie, Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România, situat în Casa Teutsch...