Tribuna
Cuvânt şi artă plastică la Serile Artgothice
Alexandra CHEŞCU
1361 vizualizari

Cuvântul scris îşi dă întâlnire cu artele plastice în această seară, de la ora 18, la Atrium Classic Cafe. Aici se va desfăşura cea de-a doua ediţie din acest an a Serilor Artgotice - arte în dialog, publicul fiind pus faţă în faţă cu scriitorul Silviu Guga şi cu artistul plastic Niu Herişanu.
Scriitorul Silviu Guga a debutat în antologia cenaclului studenţesc „Pavel Dan” din Timişoara, „Efigii”, în 1968. În acelaşi an, a publicat în revista Amfiteatru o povestire care a fost apreciată de Monica Lovinescu la postul de radio Europa liberă. Debutul său în volum a fost sistat în 1972, întrucât titlul cărţii era „Ceva trebuie sacrificat”, iar autorul nu a acceptat să-l schimbe după cum i se sugerase. Abia după 35 de ani, în 2007, a debutat cu romanul „Băiatul din două lumi”, care a primit Premiul pentru debut al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, fiind apoi tradus în limbile italiană şi maghiară.
La rândul său, artistul plastic Niu Herişanu s-a specializat în sculptură-ceramică la Şcoala de Arte Timişoara, după care a aprofundat studiul artei decorative şi a designului de interior la Bucureşti. A fost creator de produse ceramice, sculptor, designer de interior şi restaurator în piatră şi ceramică, după 1989 continuându-şi activitatea ca artist plastic liber profesionist, executând lucrări de sculptură, ceramică, grafică, grafică publicitară, design, design de interior, instalaţii, artă monumentală şi restaurare atât în ţară cât şi în străinătate. Din '80 până astăzi, artistul plastic a avut cinci expoziţii personale de sculptură şi ceramică şi participă cu lucrări de artă plastică la majoritatea saloanelor anuale, bienale de sculptură şi ceramică, precum şi tabere de creaţie şi expoziţii de grup (peste 150). Lucrările sale pot fi regăsite în colecţii particulare şi publice în peste 30 de ţări din întreaga lume.
Serile Artgotice sunt organizate de Asociaţia Artgothica, proiectul propunându-şi să pună în relaţie, prin dialog, artiştii locali din Sibiu şi din alte oraşe ale ţării. În fiecare seară Artgothică sibienii se vor putea întâlni cu un scriitor şi cu un reprezentant al unei alte arte precum pictura, sculptura, filmul sau muzica.




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Cartuse toner, unitati cilindru

Medialcare24

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA