Tribuna
Cu bicicleta, pe urmele lui Cioran
Adrian POPESCU
1006 vizualizari
Cu bicicleta, pe urmele lui Cioran

Răşinăreanul ”francez” Emil Cioran, cel preocupat de ştiinţa generală a lucrurilor, de principiile şi cauzele lor, iniţial a fost renegat de a lui comunitate, mult prea mercantilă pentru a se dedica meditaţiei, şi prea înverşunată ”pe fiul risipitor” care îndrăznea să afirme că “Teologia este negaţia lui Dumnezeu”, pe cel care considera o absurditate ”de a umbla după argumente pentru a proba existenţa lui Dumnezeu”. Poate din aceste motive Cioran, după ce revine acasă de la Sorbona, decide să se întoarcă în Capitala Franţei, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii sale. Acum Operele sale îl validează ca pe unul din cei mai importanţi filosofi nihilişti ai secolului trecut. Acum ”renegatul” a fost redescoperit de o generaţie luminată de răşinăreni, apropiată de autorii preferaţi de Emil Cioran, precum Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, Friedrich Nietzsche, Ludwig Klages, Martin Heidegger etc.

 

Cicloturism Cioran

 

Ştiind că Cioran îşi găsise o anume alinare a angoasei sale existenţiale prin plimbări destul de lungi cu bicicleta (n.n. este de notorietate  turul Alsa­ciei făcut de Cioran cu bicicleta sau traseele parcurse din Spania, Italia ori Anglia) răşinărenii au decis să re-lanseze pe 1 noiembrie a.c. ”traseului cicloturistic Emil Cioran”. Acesta are o lungime de 23 kilometri şi o diferenţă de nivel de 265 metri. El porneşte din dreptul Stadionului Municipal, străbate Parcul Sub Arini, apoi intră în Pădurea Dumbrava înainte de Grădina Zoologică (intrarea din Valea Aurie). După ce parcurge Pădurea Dumbrava, imediat după Schitul Răşinari traseul coboară spre Răşinari. De la Casa Memorială ”Emil Cioran” bicicliştii vor urma drumuri de ţară şi drumurile forestiere ale Pădurii Dumbrava pentru a se întoarce în Sibiu.

 

Frica lui Cioran, temă de creaţie

În ciuda faptului că îi plăcea să se conecteze cu universului cunoaşterii din orice colţ de pe Terra, iar în acest sens bicicleta era mijlocul care corespundea dorinţei de a studia însingurat locuri necunoscute , Cioran a refuzat de foarte multe ori să meargă în America dintr-un singur motiv ”îi era teamă de avion”. Iată că unul din cicliştii acestei ediţii, anume Ştefan Creţu , care este absolventul Universităţii Naţională de Arte şi Desing din Cluj, a găsit o modalitate tehnico-artistică de a crea o lucrare cinetică intitulată ”O piatra intre cer şi pământ”, dedicată filozofului Emil Cioran, care este montată în fata Casei de Cultura din Răşinari.






comentarii
1 comentarii

Foarte interesant ! Stiam de multi carturari ai vremii ca au facut cicloturism, altii participand chiar la curse cicliste - vezi Al. Macedonski, Al. Vlahuta, dar nu stiam ca marele filozof Emil Cioran a facut cicloturism si evident a iubit acest frumos sport !
EMIL
15.11.2020 07:56
Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

Comunicat_de_Presa_ELLIXIRZ BAR

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia