Tribuna
Buzduganul de seceriş, un obicei reluat după 38 de ani
Buzduganul de seceriş, un obicei reluat după 38 de ani
* Destul timp a trecut de când holdele erau secerate cu coasa, de când "Pe dealul Mohului" răsuna în holde, de când buzduganul era dus cu mare alai la casa gazdei. Sunt obiceiuri de seceriş pe care locuitorii din Cârţa le-au reluat după o întrerupere de aproape patru decenii*
Să nu credeţi că buzduganul de la seceriş a adunat mulţimi de oameni în Cârţa. Nu, au fost doar oamenii locului, copii, tineri, adulţi sau vârstnici, deşi, e adevărat că reînvierea unui obicei după aproape patru decenii ar fi meritat să fie urmărită, împărtăşită şi de alţii. Cu poticnelile inerente rememorării unui obicei pe care nu l-au mai practicat din copilărie sau tinereţe, localnicii au reuşit totuşi să dea o lecţie despre tradiţie şi dăruire. Obiceiul buzduganului a fost reînviat de bătrânii satului, ceata de feciori din Cârţa, Parohia Ortodoxă, Şcoala cu clasele I-VIII şi Primăria Cârţa.

În toiul pregătirilor

Puţin înainte de orele amiezii, în mijlocul satului era destulă vâlvă dar privind oamenii de toate vârstele îţi dai uşor seama că agitaţie a fost şi aseară când costumele populare au fost scoase din dulap şi au fost călcate, că agitaţie a fost de câteva zile sau săptămâni de când câteva dintre femeile vârstnice ale satului au dat glas dorinţei de a reînvia obiceiul buzduganului de la seceriş. Aşa că, în ziua de Sf. Ilie, copii de grădiniţă şi de clase primare, fete şi feciori urcă în căruţele ce au “tras” în mijlocul satului. Sunt toţi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, la fel ca şi mamele şi bunicile lor care se agită să formeze alaiul din spatele căruţelor.
La ora 11, toată lumea e gata de plecare, oameni şi căruţe, preot şi primar, cu toţii se urnesc, iar cântecele şi strigăturile tinerilor scot la porţi alţi săteni. Unii dintre ei se alătură alaiului, aşa că până în capu` satului, mulţimea creşte considerabil. “Trecui aseară prin codru”, “Cui nu-i place dragostea” sunt responsabile cu voia bună, aşa că cele trei căruţe hurduiesc pe şosea şi pe drumeagul dintre ogoare până ajung în Calea grindului, pe locul lui Nicolae Colceriu.

Spice, snopi, buzdgan

Azi e zi de sărbătoare, aşa că doar unu-doi snopi sunt tăiaţi şi legaţi. Responsabile cu demonstraţiile sunt femeile vârstnice din sat: “Stai să vină, că ele ştiu mai bine ce-i de făcut”, se aude vocea unei copile. Zis şi făcut, aşa că cercul curioşilor se strânge repede în jurul cunoscătoarelor. Cu gesturi repetate de sute de ori, încep să lege snopi. “De mici ştiam că bărbaţii cosăsc în faţă şi femeile leagă snopi, iar din 15-20 de snopi se făcea o claie. Când gătam cu seceratul, făceam buzdugan din spice - le puneam în formă de cruce - şi duceam buzduganu' la gazdă. Pe drum spre casa gazdei cântam "Pe dealul Mohului" şi ieşeau oamenii la poartă şi ne udau cu apă. Când ajungeam la gazdă îi dam buzduganul şi el ne omenea cu plăcinte, cu vin şi rachiu- apoi jucam şi petreceam", povestesc femeile satului.
Şi în timp ce vorba merge, merg şi mâinile, aşa că spicele sunt îndoite ca să formeze o legătură. Una dintre femei adună apoi un braţ de spice, le pune pe legătură şi strânge capetele bine. “Uite aşa se face”, spune femeia şi arată mândră tuturor primul snop din lan. În trecut, primul snop avea sute sau mii de fraţi, alături de care forma clăi ce împânzeau hotarele. Două săptămâni erau clăile lăsate să se usuce bine şi erau duse, apoi, cu căruţele, la treierat la batoză.
Demonstraţia continuă cu o "cruce", aşa că snopii sunt acum altfel aşezaţi să capete formă de cruce şi de buzdugan. “Crucea din vârful buzduganului reprezintă comunitatea, apoi mai jos sunt reprezentaţi oamenii care se duc la ajutat, la clacă, şi toţi sunt legaţi într-un buchet pe care-l ducem gazdei”, se aude vocea unei alte femei.

Pe dealul Mohului

Buzduganul e gata, ziua e una de sărbătoare, aşa că localnicii, cu mic cu mare se urnesc din nou. Două copile primesc sarcina de a duce buzduganul în sat, iar în urma lor, alaiul se formează iar. Fără strigături sau cântece de dragoste, căci acum “Pe dealul Mohului” e cântat de mai toată lumea. Unii au fiecare cuvânt bine întipărit în minte, alţii mai trag cu ochiul la foia pe care, grijulii, au aşezat versuri ce nu s-au mai cântat aici de 38 de ani. Şi cântecul merge înainte: "Pe dealul Mohului/ La umbra snopului/ Cine se umbreşte/ Şi sfătuieşte/ Sora soarelui/ Şi cu-a vântului/ Ele se-umbresc/ Şi se sfătuiesc".
Pe tot parcursul drumului de întoarcere în sat, versurile se repetă iar şi iar, fiind întrerupte doar de strigătele şi chiotele celor udaţi din belşug cu apă. Nici cei care au rămas acasă nu au uitat de vechile obiceiuri, aşa că destule sunt femeile care, "înarmate" cu căni şi găleţi, au ieşit la poartă. Apă curată sau apă cu busuioc e aruncată peste alaiul secerătorilor. Să le aducă prosperitate, belşug şi sănătate. “Stai mă că uzi prea tare”, “Ai ieşit şi tu Lenă?!”... cuvinte răzleţe şi stropi de apă smulg zâmbete de pe feţele celor mai vârstnici.

Omeniţi de gazdă

După muncă şi răsplată, aşa că alaiul secerătorilor are o ţintă precisă: Gospodăria familiei Isaicu, cea care e gazdă, cea pentru care s-a lucrat în clacă. Aici masa-i deja întinsă şi bucatele pregătite, aşa că doi colaci, sticle cu vin şi rachiu îi aşteptă pe secerători care vin cântând "Stăpână, stăpână/ Gată cina bine/ Că cunună-ţi vine". Şi lumea soseşte în valuri. “Rămâneai pe urmă, dacă nu veneam noi să vă ajutăm”, îşi aude gazda de la una dintre secerătoare.
Drept mulţumită pentru ajutorul primit, familia Isaicu se pune pe tăiat colaci, pe turnat vin şi rachiu în pahare, iar plăcintele încep să dispară de pe farfurii. “Vă mulţumim frumos că ne-aţi secerat grâul să putem face bucate multe şi la anu` să vă omenim iar”, mulţumeşte gazda în timp ce îmbie secerătorii să se mai îndulcească cu o plăcintă, să-şi mai astâmpere setea cu un pahar.
Cu plăcintele şi vinul, merge bine şi jocul, aşa că tineri şi bătrâni încing sârbe şi învârtite. Vârstnici îţi arată cu plăcere şi cum se joacă purtata pe la ei, aşa că preţ de vreo două ore, jocul şi cântecul sunt în primplan. Şi când căldura şi oboseala încep să-şi spună cuvântul, petrecerea se sparge, iar localnicii, mult mai puţini decât la debutul sărbătorii, duc buzduganul la biserică. Micul alaiul străbate uliţa, ajunge la biserică şi poposeşte lângă altar. O priceasnă. O rugăciune de mulţumire. sfârşitul perfect al unei zile pe care locuitorii din Cârţa au dedicato reînvierii unui obicei ce nu s-a mai practicat de aproape patruzeci de ani.





comentarii
1 comentarii

Bravo. Felicitari celor din Carta si in special organizatorilor si duceti obiceiurile mai departe.
...poate ca in viitor o sa gasiti si palarii de paie cum se purtau odinioara, ...nu din paie de orez "made in China".
Sibian
22.07.2009 14:10
Din aceeasi categorie
SEVIS

E-pneu

PARCUL MEMORIAL  MULTICULTURA

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Muzeul Astra
codul postal
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia