Tribuna
Alei de promenadă de un sfert de km sub podul peste Cibin
Sorana MAIER
5213 vizualizari
Alei de promenadă de un sfert de km sub podul peste Cibin
* Pe lângă podul ce se construieşte peste Cibin vor exista scări care vor coborî către patru alei de promenadă amenajate chiar lângă cursul apei * Aleile, lungi de câte 65 de metri, vor avea bănci şi vor fi iluminate * În aceste zile se lucrează la malurile râului şi se pregăteşte terenul pentru construcţie * Investiţia pentru construcţia podului este de aproape un milion de euro *
Podul peste Cibin, care se con­struieşte în dreptul străzii Neculce, cuprinde în proiect şi patru alei de promenadă care vor fi realizate în imediata apropiere a cursului râu­lui, de o parte şi de cealalată a apei. Aleile vor avea bănci şi vor fi ilumi­nate, iar la ele se va ajunge pe scări ce vor coborî aproximativ 2 metri. În total, rampele de promenadă prevă­zute în proiect au o lungime de 260 metri şi vor fi practic patru rampe, fiecare de câte 65 de metri lungime.
Lucrările la construcţia podului, investiţie în valoare de un milion de euro, au început în luna aprilie, cu pregătirea şantierului, iar acum se lucrează la cele două maluri şi se pregăteşte terenul construcţiei.
Podul peste Cibin va fi lung de 60 de metri şi lat de 24 de metri, va avea trei benzi de circulaţie, de câte 3,5 metri fiecare, vor fi două trotuare cu lăţimea de 2,25 metri şi piste de biciclişti de 1,5 metri, care vor fi măr­ginite cu parapeţi de siguranţă.
În total, podul va avea o suprafaţă utilă, pentru circulaţie auto şi pietonală, de 665 metri pătraţi şi o suprafaţă construită de 1260 metri pătraţi.
Pe toată durata de execuţie a lu­crării, prevăzută la 15 luni, circulaţia este restricţionată în zonă, pe câte o bandă, pe străzile Malului şi Râului.
Podul se construieşte cu bani din creditul BERD contractat de Pri­măria Sibiu, cu care se moder­nizează străzi, de-a lungul a trei ani, iar anul acesta încep lucrările la 19 străzi de pământ.



comentarii
17 comentarii

o sa fie un loc ideal pentru violuri si talharii pentru ca pe acolo nu-i tipenie de om in miezul zilei, asa ca ce sa mai vorbim de amatorii de plimbari nocturne!
bravo
05.05.2011 06:19
ai gresit!e un loc bun de aruncat banii pe apa ...cibinului. dar asta e si scopul acestei promenade,pentru ca mai la vale sunt baieti destepti care stau si prind banii.nu imi vine sa cred ca exista cineva, in afara de boschetari,care ar fi tentat sa isi petreaca timpul pe malul unui rau atat de poluat si imputit ca cibinul
dan
05.05.2011 06:25
Dar cand ploua si creste cibinul ce se intampla? :)))
asd
05.05.2011 07:56
La cit de mare am vazut Cibinul anii trecuti dupa cite o ploaie zdravana nu vad bine aleile acestea. Dupa parerea mea bani aruncati...Sau poate se gindesc sa regularizeze cumva in amonte cursul riului.Dar nu am auzit nimic in acest sens.
gabimilo1
05.05.2011 08:25
bani au, cap ce le mai trebuie??Prima inundatie va face terci promenada; a capiat lupul....hau.....
icsulescu
05.05.2011 08:44
Eu zic ca-i o treba foarte buna.
Maria
05.05.2011 13:04
Scuze-treaba.
Maria
05.05.2011 13:08
dupa voi mai bine ramanea podul ala de lemn si boschetii de dinainte. s-apoi ne mai miram de ce suntem o tara ratata din toate punctele de vedere.
x.
05.05.2011 13:53
eu locuiesc in Timisoara si chiar ma gandeam de ce nu se poate moderniza si Cibinul? Cu alei si terase,asa cum este pe Bega..te poti plimba linistit,apa nu este mai curata ca a Cibinului dar totusi...te simti atat de bine..
elena
05.05.2011 14:36
Mie imi place ideea...contestati voi proiectul dar parc vezi ca or sa fie bancile alea pline cand e vremea frumoasa!
Dimos
05.05.2011 15:08
pentru uni n-ar trebui sa se faca nimic.indiferent de initiativa uni dintre voi gasesc ceva de comentat.gigi contra.
sibian
05.05.2011 15:33
o treaba super bine gandita. prin occident asa ceva e obisninta. bravo primariei si tuturor celor care fac ceva pt Sibiu.
excelenta idee
05.05.2011 15:36
Ce bine ca se schiba ceva si in zona aceea. Cate un pic, cu indrazneala si malurile Cibinului vor arata altfel.
Mira
05.05.2011 16:16
De inceput e bine si suna frumos! As vrea sa ma plimb cu barca pe Cibin, sa fac baie ca pe vremuri ,,la cascada", sa se poata pescui etc! carcotasilor le recomand sa stea la coada pana devin... sibieni si inteleg ca Cibinul e un loc unde era ceva si se poate face ...ceva!! Deci, navetistilor aciuiati, veneticilor clevetitori...CIOCU MIC si transformativa in sibieni ! Neagu Giuvara zicea de 35 de ani necesari pt. aparitia valorilor asa ca ....!!
gufy
05.05.2011 17:26
Este o idee bună! Să fim optimişti p
...
05.05.2011 17:53
era o treaba bine gandita daca era o zona rezidentiala mai dezvoltata dar asa nu le prea vad pe fetele care ies din schimbul 2 de pe la fabricle din zona plimbandu-se pe faleza,iar podul ar fi fost f. util in alta zona a cibinului. asa va face legatura intre str. neculce si ce? o strada impracticabila. probabil era mai bine ca banii sa fie folositi pt. largirea podului existent si pt a crea pe langa o zona de recreere, mai multe locuri de parcare.asa s-ar fi fluidizat traficul in zona.iar pt cei care vor neaparat sa se faca 'ceva'ar fi bine sa se gandeasca,ca banii pt imprumutul respectiv tot noi ii vom plati asa ca ar fi bine sa se faca 'ceva' cu adevarat necesar,nu numai de dragul de aface ceva si de a risipi niste bani
dan
05.05.2011 18:35
era o treaba bine gandita daca era o zona rezidentiala mai dezvoltata dar asa nu le prea vad pe fetele care ies din schimbul 2 de pe la fabricle din zona plimbandu-se pe faleza,iar podul ar fi fost f. util in alta zona a cibinului. asa va face legatura intre str. neculce si ce? o strada impracticabila. probabil era mai bine ca banii sa fie folositi pt. largirea podului existent si pt a crea pe langa o zona de recreere, mai multe locuri de parcare.asa s-ar fi fluidizat traficul in zona.iar pt cei care vor neaparat sa se faca 'ceva'ar fi bine sa se gandeasca,ca banii pt imprumutul respectiv tot noi ii vom plati asa ca ar fi bine sa se faca 'ceva' cu adevarat necesar,nu numai de dragul de aface ceva si de a risipi niste bani
dan
05.05.2011 18:35
Din aceeasi categorie
Abonamente

Deposib

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu