Tribuna
”Vulturii”, victorie fragilă în fața unei nou-promovate, în Cupa României. Calificarea se joacă!
Ovidiu BOICA
782 vizualizari
”Vulturii”, victorie fragilă în fața unei nou-promovate, în Cupa României. Calificarea se joacă!
Echipa sibiană s-a impus, vineri seara, la o diferență de 6 puncte în fața prahovenilor, scor 80-74. Calificarea în sferturile de finală se decide luni seara, la Ploiești. Tamulis și Fitzner au înscris peste 20 de puncte pentru CSU.

 

Baschetbaliștii sibieni au obținut un succes neconvingător în primul meci oficial al sezonului. Vineri seara, în Sala ”Transilvania”, ”galben-albaștrii” au câștigat cu 80-74 jocul cu CSM Ploiești din prima manșă a optimilor Cupei României. Nou-promovata s-a ținut tare, diferența fiind făcută în ultimul sfert, perioadă începută de la scorul de 56-53 pentru oaspeți. Victoria obținută în cele din urmă de jucătorii lui Dan Fleșeriu este una fragilă, calificarea în sferturile de finală jucându-se în returul de la Ploiești, de luni seara.

Românii au avut majoritatea pe parchet în debutul întâlnirii, la BC CSU intrând din primul minut Lucas Tohătan, Rareș Uță și Mirel Dragoste, alături de Justas Tamulis și Monyea Pratt, în vreme ce, la oaspeți, ”cinciul” de start a fost alcătuit din Popa-Calotă, fostul căpitan al Sibiului în urmă cu câteva sezoane, Chițu, Bogdan Popa și Magdevski și Watson.

Tamulis, revenit la CSU, a deschis scorul, apoi Magdevski a adus primul avantaj pentru oaspeți cu o aruncare din spatekle semicercului. Uță, de la linia de ”libere”, și Tohătan au făcut 6-3, dar imediat Chițu a egalat cu o triplă ('3).

Bogdan Popa a făcut 8-6 pentru CSM, cu un slam-dunk. În replică, Mirel Dragoste a readus Sibiul în avantaj cu un three-point play, după care și-a intrat în rol Tamulis. Lituanianul a înscris de două ori la rând de la distanță și tot el a făcut 17-9, contribuind din plin la un ”run” de 8-0 al lui CSU căruia i-apus capăt Magdeski cu un coș de la distanță (17-12).

După 10 minute, ”vulturii” conduceau cu 24-17, Tamulis trecându-și în cont o nouă triplă și încheind sfertul cu 13 puncte, mai mult de jumătate din cele ale lui CSU.

 CSU s-a dus la +12 în debutul actului secund prin cele 5 puncte marcate de Fitzner (29-17). Prahovenii au replicat prin Milin (29-21) și au continuat să reducă din diferență, la jumătatea perioadei Dan Fleșeriu văzându-se nevoit să ceară time-out, la scorul de 33-28.

La reluare, Hammond a micșorat și mai mult diferența de pe tabelă (33-30), dar ”galben-albaștrii” au mai dres-o cât de cât, iar la pauza mare aveau 39-33.

Echipa lui Mihai Popa a revenit în forță pe parchetul Sălii ”Transilvania” și, în două minute și jumătate, a revenit după mult timp în avantaj (42-41).

Echilibrul s-a menținut până la finalul celui de-al treilea sfert, înaintea actului decisiv diferența făcând-o Milin, care a înscris din spatele semicercului pentru 56-53.

Jucătorii lui Dan Fleșeriu și-au revenit în debutul celui de-al patrulea sfert, pe care l-au început cu un ”run” de 9-0 căruia i-a pus capăt Watson, apoi Tamulis a înscris din nou de la distanță și CSU conducea cu 67-58 după 3 minute.

Miță Popa a luat două time-out-uri într-un timp scurt, dar n-a găsit antidotul pentru a-i opri pe ”vulturi”. Tamulis și Pratt au trecut în contul sibienilor alte două triple și CSU conducea cu 70-58.

Prahovenii au reușit să mai reducă din diferență pe final, dar victoria ”galben-albaștrilor” la +6 este absolut meritată. Suspansul se menține însă, calificarea urmând să fie decisă la finalul jocului de luni seara, de la Ploiești.

 

Justas Tamulis, cel mai bun marcator al meciului

Justas Tamulis a fost cel mai bun marcator al meciului dintre BC CSU Sibiu și CSM Ploiești. Lituanianul a înscris 24 de puncte, la care a adăugat 3 recuperări și două pase decisive.

Americanul Evan Fitzner, tot de la BC CSU, a înscris 22 de puncte. El a venit de pe bancă și a fost aproape de double-double, cu 9 recuperări.

Pentru BC CSU Sibiu au mai evoluat Mirel Dragoste - revenit în tricoul galben cu albastru (10 puncte, 3 recuperări), Monyea Pratt (9 puncte, 8 recuperări, 5 pase decisive și 3 intercepții), Lucas Tohătan (8 puncte, două recuperări, 4 pase decisive), Rareș Uță (7 puncte, 6 recuperări) și Luca Năstruț.

De la oaspeți s-au remarcat Kwame Vaughn, cu 15 puncte. Magdevski a înscris 13 puncte, la fel ca Milin, iar Hammond, 10. Magdevski a reușit să termine meciul în double-double, făcând 10 recuperări





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

koenigfrankstahl

Compa

WISAG

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Eurotrip
Valea Viilor Comunicat 2
Licitatie publica

accentmedia