VIRTUAL RETROGRADATĂ! Gaz Metan, depunctată din nou! Medieșenii au acum -11 puncte

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După ce, în speţe separate, comisia a sancţionat clubul medieşan cu retragerea a două puncte, din cauza datoriilor neachitate faţă de foştii jucători Sergiu Popovici şi Alexandru Munteanu, Comisia de Disciplină a retras alte 8 puncte, câte două pentru datoriile neplătite faţă de Mircea Diaconescu (fost analist video al clubului), Mihai Teja (antrenor principal), Eusebiu Tudor (antrenor secund) şi Ioan Mărginean (preşedinte), anunţă site-ul FRF.
”În baza art. 85 din RD coroborat cu art. 24 lit. C pct. 1 lit. b din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal sancţionarea CS Gaz Metan Mediaş cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată – depunctare 2 puncte pentru perioada 06.03.2022 – 21.03.2022”, se arată în comunicatele comisiei pentru fiecare din cele patru cazuri menţionate.
Comisia a acordat termen în data de 13 aprilie, ora 15:00, dată la care clubul debitor să prezinte dovada plăţii faţă de cele patru persoane pentru a evita în continuare depunctarea.
În urma acestei depunctări, Gaz Metan Mediaş rămâne în clasamentul play-out-ului pe ultimul loc cu -11 puncte.
Până acum, Gaz Metan a fost sancţionată în total cu 26 de puncte prin deciziile Comisiei de Disciplină şi Etică din 11 februarie (două puncte), 23februarie (8 puncte), 2 martie (4 puncte), 9 martie (8 puncte), 16 martie (două puncte) şi 23 martie (10 puncte), primele patru decizii venind înainte de play-out.

Autor
24 martie 2022 la 13:18

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
(ACTUALIZARE) Victorie scurtă cu Poli Iași, gol marcat de Ianis Stoica. Urmează marea finală cu CFR Cluj pentru Cupa României!
FC Hermannstadt câștigă ultimul meci disputat pe teren propriu în actualul sezon, 1-0 cu Poli Iași, golul fiind...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
Neluțu Luca răsuflă ușurat: ”Am avut emoții! Toate meciurile le-am jucat sub o anumită presiune”
Antrenorul ”călăreților roșii”, Neluțu Luca, a reușit să salveze echipa de la barajul pentru menținerea în eșalonul secund...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
”Călăreții roșii” rămân în Liga 2 după victoria cu Afumațiul. Hat-trick Matko Babic!
Echipa din Șelimbăr a câștigat, astăzi, cu 3-0, la Cisnădie, meciul cu CS Afumați, contând pentru ultima etapă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Măldărășanu n-are emoții înaintea ultimului joc de-acasă, din acest sezon: ”Vrem să facem un meci perfect!”
Sibienii joacă, sâmbătă după-masă, ultimul joc de pe ”Municipal”, din acest sezon al Superligii. Antrenorul acestora speră să...
Actualitate
5 min de citit