Tribuna
Valentin Iordănescu a demisionat! Gaz Metan, fără președinte! ”Atunci când nu mai poți ajuta pentru că nu mai ești ajutat, trebuie să pleci!”
b.o.n.
679 vizualizari
Valentin Iordănescu a demisionat! Gaz Metan, fără președinte! ”Atunci când nu mai poți ajuta pentru că nu mai ești ajutat, trebuie să pleci!”
© prosport.ro

 

Valentin Iordănescu a demisionat, astăzi, din funcția de președinte al clubului Gaz Metan, după o perioadă mai tensionată, în care jucătorii nu au fost plătiți de mai multe luni. Oficialul ”lupilor negri” și-a anunțat plecarea printr-o scrisoare postată pe site-ul clubului din orașul de pe malurile Tîrnavei Mari.
Valentin Iordănescu a susținut că motivul pentru care se desparte de Gaz Metan este acela că în ultima perioadă nu a mai fost sprijinit de cei care au promis că vor fi alături de echipă.
Redăm aici scrisoarea deschisă a lui Valentin Iordănescu adresată în mod special suporterilor Gazului Metan:
”Dragi suporteri ai GAZ METAN MEDIAŞ,
Am avut marea onoare de a fi președintele unui club de tradiție, unui club iubit, respectat şi apreciat de toată suflarea fotbalistică din România, dar mai presus de toate sunt doar un alt fan al Gazului. Din acest motiv mi-am dorit să scriu această scrisoare, să îmi iau rămas bun de la voi și să explic decizia mea de a părăsi funcția de președinte.
Când v-am întâlnit pe oricare dintre voi pe stradă am simțit sprijinul vostru, dorința de performanţă şi  iubirea faţă de club. Pentru că împărtășesc valorile Gazului, cred că acest club aparține în primul rând fanilor săi și întregii comunități locale. Am încercat să urmez aceste valori în tot ceea ce am făcut și am încercat să fac.
Până la urmă, cei peste 100 de oameni care lucrează cu, în jurul și în cadrul echipelor de fotbal, grupul care construiește zi de zi la Mediaș este cel mai important. Pentru ca grupul să dureze, relațiile umane sunt esențiale, sunt mai importante decât banii, mai importante decât faima, mai importante decât funcţia,  mai importante decât orice.
Din fericire, i-am avut alături de noi pe acești băieți minunați care atunci când lucrurile au devenit urâte, au jucat din toate puterile lor, au întors rezultate nefavorabile şi au tras mai departe, pentru că ei au crezut în mine și au știut că şi eu cred în ei.
De-a lungul acestor ani la Mediaș, am învățat că voi, fanii, doriți ca echipa să câștige, desigur, dar mai presus de toate vreți să dăm totul: conducătorul, antrenorii, angajații și bineînțeles jucătorii. Și vă pot asigura că am dat 100% din noi acestui club. Acum am decis să plec și vreau să explic, măcar pe scurt,  motivele care au dus la această decizie. Înțeleg fotbalul și cunosc cerințele unui club precum Gazul şi știu că atunci când nu mai poți ajuta pentru că nu mai ești ajutat, trebuie să pleci. Plec pentru că simt că  sprijinul acordat Gazului condus de mine se va împuțina şi nu  va mai fi suficient pentru a construi ceva pe termen mediu sau lung.
La plecare, mesajul meu este unul simplu: Să nu uităm de fotbal, să avem grijă de el!”

 





comentarii
2 comentarii

Aveti in Medias un presedinte care a avut cele mai bune rezultate inclusiv in cupele europene cu Pandurii Tg.Jiu si voi ati adus numai conducatori din afara orasului. Va plingeti ca nu mai aveti presedinte dar ieri am fost la antrenamentul echipei din Lara si nu am vazut nici un mediesean. Unde sunt Parvulescu, Biro si alti medieseni ? Voi vreti ca echipa sa fie salvata de mitici nu de medieseni care tin cu adevarat la aceasta echipa.
Vivi Dragan
13.01.2022 08:56
Cand se amesteca sportul cu politica, "rezultatul" este garantat. Adica, se alege praful ! Mediesenii bastinasi, nu sunt doriti.
un mediesan
13.01.2022 11:17
Din aceeasi categorie
SEVIS

Eurotrip

koenigfrankstahl

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia