Tribuna
Un jucător care a susținut probe la Gaz Metan, mort la doar 21 de ani! S-a antrenat cot la cot cu Totti, de Rossi și Nainggolan!
b.o.n.
1822 vizualizari
Un jucător care a susținut probe la Gaz Metan, mort la doar 21 de ani! S-a antrenat cot la cot cu Totti, de Rossi și Nainggolan!
Camerunezul Joseph Bouasse Ombiogno ”Perfection” s-a stins din viață la Roma în urma unui stop cardio-respirator. Mijlocașul ofensiv a fost format la juniorii Romei, iar în ianuarie a încercat să-l impresioneze pe Edward Iordănescu în cantonamentul din Spania, dar n-a fost păstrat, ulterior ajungând în probe la ”U” Cluj.

 

Un fotbalist de doar 21 de ani care a fost aproape de un transfer la Gaz Metan, la începutul acestui an, a decedat la Roma, duminică seara, în urma unui stop cardio-respirator. Joseph Bouasse Ombiogno ”Perfection” ajunsese în cantonamentul medieșenilor de pe Costa del Sol, în Spania, și a avut la dispoziție mai multe zile pentru a-l convinge pe antrenorul Edward Iordănescu să-l păstreze, dar încercarea sa a fost sortită eșecului.
Originar din Camerun, ”Perfection” și-a lăsat țara natală pentru Italia, în 2015, dar a fost abandonat în gara din Termini, de către ”agentul” care se angajase să-i găsească un contract, conform digisport.ro. Fotbalistul a ajuns la o echipă din Serie C, în Peninsulă, unde a fost remarcat ulterior într-un meci amical de un scouter al juniorilor de la AS Roma, ajungând în cele din urmă să se pregătească la prima echipă alături de Francesco Totti, Daniele de Rossi sau Nainggolan, unde s-ar fi înțeles cel mai bine cu ultimii doi, potrivit unui articol din La Republica.
După terminarea junioratului, Bouasse ”Perfection” a rămas liber de contract, în urmă cu doi ani, ajungând să susțină probe de joc la mai multe echipe. Trei formații din România s-au arătat interesate de el, Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Gaz Metan și Universitatea Cluj, dar de fiecare dată transferul a căzut.
 
Omagii de la AS Roma și Chelsea
 
Clubul pentru care a evoluat la juniori i-a adus un ultim omagiu lui ”Perfection”. La fel și Antonio Rudiger, fundașul lui Chelsea, prieten cu mijlocașul camerunez.
”Clubul este întristat la aflarea veștii despre moartea prematură a fostului jucător din Primavera, Joseph Bouasse Perfection”, a notat clubul roman pe Twitter.

”Vești oribile - sunt atât de trist. Odihnește-te în pace, fratele meu. Un talent tânăr a plecat prea curând de la noi. Condoleanțe întregii familii!”, a notat, la rândul său, pe o rețea de socializare, Antonio Rudiger, cel care a fost coleg la AS Roma cu Bouasse, dar care, spre deosebire de mijlocașul de 21 de ani, a apucat să evolueze și pentru echipa mare a clubului de pe ”Stadio Olimpico”.






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
adi eco

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
Licitatie publica

ACCENT MEDIA