Tribuna
PNL
Turul Ciclist al Sibiului 2020 / 22 de echipe la startul ediției aniversare
Ovidiu BOICA
1525 vizualizari
Turul Ciclist al Sibiului 2020 / 22 de echipe la startul ediției aniversare
Programată la începutul lunii iulie, cea de-a zecea ediție a Turului Ciclist al Sibiului va fi onorată cu prezența de 3 echipe pro-continentale și 18 continentale, cărora li se alătură naționala României. La Sibiu sunt așteptați, printre alții, Edward Nokac, președitele Federației Române de Ciclism, proaspăt triplu medaliat la Mondialele de paraciclism pe velodrom, și Serghei Țvetcov, cel care a ajuns acum în echipa Sapura din Malaezia.

 

La cea de-a zecea ediție a Turului Ciclist al Sibiului și-au anunțat participarea 22 de echipe de top din întreaga lume. Dintre acestea, trei sunt pro-continentale, toate din Italia (Androni Giocattoli Sidermec, Bardiani și Vini Zabu). Altele 18 sunt continentale, printre cele mai cunoscute sibienilor numărându-se CCC Development, Giotti Victoria, Amore&Vita, Illuminate Cycling Team, D'Amico sau Sangemini Trevigiani. Celor 21 de pro-continentale și continentale li se alătură, și în acest an, reprezentativa României.
Tabloul competițional este dominat de cele trei echipe italiene pro-continentale, toate deținătoare de wildcard pentru participarea la Giro d'Italia. Cei de la Vini Zabu KTM și Bardiani CSF Faizane vor face tot posibilul, la Sibiu, să le smulgă coroana celor de la Androni Giocattoli și să întrerupă șirul de trei victorii ale sportivilor lui Gianni Savio.
O pretendentă serioasă la titlu este și CCC Development, formația de scouting a echipei de World Tour CCC Team, care are doi campioni naționali în componență, pe cei ai Poloniei și Ungariei, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor Turului Ciclist al Sibiului.
 
Patru echipe din afara Europei
 
Pe lângă multitudinea de echipe europene, la startul ediției din acest an a Turului Ciclist al Sibiului vor fi și patru echipe de pe alte continente. Trei echipe continentale vor reprezentanta Americile, iar una dine din Asia. De pe continentul nord-american va sosi la Sibiu Team Illuminate (SUA), deja o obișnuită a competiției, iar de pe continentul sud-american vin în premieră echipa Colombia Tierra de Atletas, condusă de Darwin Atapuma, care până în 2019 a alergat pentru Cofidis, și Massi Vivo din Paraguay.
Din echipa malaeziană Sapura face parte și Serghei Țvetcov, unul dintre favoriții iubitorilor acestui sport din țara noastră.
O noutate la Turul Sibiului este echipa germană Dauner Akkon Procycling, al cărei director tehnic este Gerald Ciolek, campion mondial pe șosea U23, învingător de etape în Vuelta a Espana, Vuelta a Andalucia, Tour of Britain, Tour of Austria și câștigător al cursei Milan - San Remo în 2013.
 
Țvetcov și Novak, da! Edy Grosu, nu!
 
Deși înscrierile finale urmează să fie confirmate doar cu câteva zile înainte de start, se pare că la Sibiu vor fi prezenți Serghei Țvetcov și Eduard Novak. Ultimul s-a întors recent cu trei medalii de la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom. Novak este singurul ciclist care a participat la toate edițiile Turului Ciclist al Sibiului.
Din nefericire, Eduard Grosu nu va putea participa la Turul Ciclist al Sibiului, în acea perioadă el va fi în China, unde va efectua pregătirea pentru participarea la Jocurile Olimpice.
 
Cinci etape în 4 zile
 
Cele cinci etape tradiționale ale Turului Ciclist al Sibiului vor fi concentrate, anul acesta, în 4 zile.
După Prologul care va avea loc joi, în centrul vechi al Sibiului, prima etapă va conduce plutonul pe un traseu valonat, cu finiș pe teren plat.
Greul va începe odată cu etapa a II-a, care va creiona deja un profil al câștigătorului Turului în persoana celui care trece primul linia de sosire la Bâlea Lac (2034 m altitudine). Etapa cu finișul la Bâlea Lac se va desfășura sâmbătă, organizatorii mizând că cicliștii vor fi primiți de u număr cât mai mare de suporteri la sosire.
Noutatea acestei ediții este contratimpul individual în urcare la Păltiniș (1450 m altitudine), care are loc duminică. Ultima etapă este un circuit în jurul Sibiului care asigură finalul clasic al Turului Ciclist al Sibiului, cu finișul în Piața Mare. Ambele etape de duminică sunt concepute special pentru public, perimițând ușor accesul pe traseu pentru iubitorii sportului cu pedale.
 
PROGRAMUL TURULUI CICLIST AL SIBIULUI
Joi, 2 iulie - Prolog în centrul istoric al Sibiului, 2,1 km;
Vineri, 3 iulie - etapa I: Sibiu - Gura Râului - Cisnădie - Tălmaciu - Avrig - Cârța - Agnita - Sibiu, 175 km;
Sâmbătă, 4 iulie - etapa a II-a: Sibiu - Săliște - Dobârca - Cristian - Cisnădie - Cârțișoara - Bâlea Lac, 177 km;
Duminică, 5 iulie - etapa a III-a A: Contratimp Individual Curmătura Ștezii - Păltiniş, 15 km;
Duminică, 5 iulie - etapa a III-a B: Sibiu - Cisnădie - Poplaca - Sălişte - Cristian - Sibiu, 102 km.
 
CÂȘTIGĂTORII TURULUI CICLIST AL SIBIULUI
2011: Alessio Marchetti (Centro Revisioni Cerone)
2012: Victor de la Parte (SP Tableware)
2013: Davide Rebellin (CCC Polsat)
2014: Radoslav Rogina (Adria Mobil)
2015: Mauro Finetto (SouthEast Pro Cycling)
2016: Nikolai Mihailov (CCC Sprandi)
2017: Egan Arley Bernal Gomez (Androni Sidermec Bottecchia)
2018: Ivar Ramiro Sosa Cuervo (Androni Giocattoli Sidermec)
2019: Kevin Manueal Rivera Serrano (Androni Giocattoli Sidermec)
 
ECHIPELE CARE ȘI-AU ANUNȚAT PARTICIPAREA
Androni Giocattoli Sidermec - (Italia) Procontinentală
Bardiani CSF Faizane - (Italia) Procontinentală
Vini Zabu KTM - (Italia) Procontinentală
CCC Development Team - (Polonia) Continentală
Team Novák - (România) Continentală
Giotti Victoria Automotive - (România) Continentală
AKROS Excelsior Thömus - (Elveția) Continentală
Elkov Kasper - (Cehia) Continentală
A Bloc CT - (Olanda) Continentală
Tartu 2024 Baltic Chain Development Team - (Estonia) Continentală
Sapura Cycling Team - (Malaezia) Continentală
Cycling Team Friuli - (Italia) Continentală
Sangemini Trevigiani MG.K Vis - (Italia) Continentală
D’Amico UM Tools - (Italia) Continentală
Massi Vivo - (Paraguay) Continentală
Illuminate Cycling Team - (SUA) Continentală
Dauner Akkon Procycling Team - (Germania) Continentală
Amore&Vita Prodir - (Letonia) Continentală
Mazowsze Serce Polski - (Polonia) Continentală
Colombia Tierra de Atletas GW Bicicletas - (Columbia) Continentală
Voster ATS Team - (Polonia) Continentală
Selecționată României - (România) Națională
 




comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
jidvei

qhouse sibiu

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia