Tribuna
PNL
Teodor Birț reînvie INTERUL: ”Mi-am dat seama că este important ca echipa să fie una iubită de sibieni”
Ovidiu BOICA
3055 vizualizari
Teodor Birț reînvie INTERUL: ”Mi-am dat seama că este important ca echipa să fie una iubită de sibieni”
Fostul președinte al grupării AFC Hermannstadt, Teodor Birț, revine în fotbal la un an de la despărțirea de ”alb-roșii”. Birț va înscrie în Liga a IV-a, anul acesta, echipa legendară a Sibiului, FC Inter.

 

- Nu ați putut sta prea departe de fotbal și iată-vă acum în fața unei noi provocări. Suporterilor sibieni trecuți de prima tinerețe, și nu numai, le readuceți în gând echipa emblematică a orașului nostru, FC Inter. Unii dintre aceștia se întreabă cum de nu ați numit prima echipă pe care ați construit-o, primul club, în urmă cu 5 ani, tot cu numele ”bleu-albaștrilor”?

- Atunci am plecat de la început cu Hermannstadt. Am vrut să ne ținem deoparte de numele vechi, pentru că erau echipe care n-au prea avut succes, în sensul că n-au avut continuitate, cum au fost Voința, FC Sibiu și așa mai departe. Nu am vrut să mă leg. Dar, mi-am dat seama repede că este important ca echipa să fie una iubită de sibieni și de aceea n-am mai stat pe gânduri acum, când am numit-o Inter. Unul dintre lucrurile care mi s-au reproșat atunci a fost acesta, de ce nu am numit echipa Inter sau Șoimii.

 

- Ați obținut și palmaresul Interului?

- Palmaresul se va obține ulterior în instanță. Am căutat peste tot și palmaresul nu-l are nimeni acum. Cine l-ar fi avut, ar fi trebuit să plătească la Finanțe pentru asta și așa am fi aflat cine-l deține, dar așa...

 

- Dar Certificatul de Integritate Sportivă?

- Am trimis actele la București. O să fie gata cât mai repede. Avem nevoie de el pentru că, din câte am înțeles, acum este obligatoriu și la Liga a IV-a.

 

- Nu ați avut posibilitatea de a începe de mai sus, din Liga 3, de exemplu?

- Ba da, am avut posibilitatea de a juca încă de acum în Liga 3. Am discutat și cu domnul Burleanu (n.a. președintele Federației Române de Fotbal), ne-a spus că ar fi posibil să începem din Liga 3 pentru că nu se știe când va începe Liga a IV-a, dar nu vrem să facem niciun fel de invenție, vrem să plecăm de jos pentru că echipa trebuie să-și câștige și să-și clădească propria identitate, să aibă o fundație, în sensul în care acum vrem să plecăm de la zero și să acoperim foarte bine toate palierele, să ne dezvoltăm din toate punctele de vedere.

 

Învață din greșelile trecutului

 

- Ce ați învățat din greșelile făcute la Hermannstadt și veți încerca să nu le mai repetați acum?

- Ați văzut că, la Hermannstadt, am crescut foarte repede din punct de vedere sportiv, dar la nivel de infrastructură și financiar, imaginea a rămas în urmă, iar asta s-a văzut. Până la urmă, lucrurile astea ne-au afectat foarte mult și ne-au dus unde ne-au dus. Acum vrem să avem mai mult în vedere infrastructura și situația financiară, bineînțeles fără să neglijăm latura sportivă. Echipa trebuie să aibă identitate, încetul cu încetul să ne creăm imaginea, s-o dezvoltăm, să aducem suporterii lângă noi, să aducem cât mai mulți membri, sponsori, iar asta o putem face pornind de jos, pentru că cheltuielile sunt mai mici la început. Evident, și sumele suporterilor și susținătorilor sunt mai mici. Ceva de genul acesta vrem să încercăm. Deci, nu vrem să începem de la Liga 3 pentru că asta ar însemna să ”ardem” niște etape, nu vrem să ajungem în situația - după ce vom promova în Liga 1 - să vină vreun ”inteligent”, mai târziu, să ne spună că nu mai e nevoie de noi, cum s-a întâmplat la Hermannstadt.

Și în momentul în care am început cu Hermannstadt am gândit la fel, dar n-am reușit să menținem așa proiectul. Știți foarte bine motivele. A trebuit să restrângem numărul membrilor. Acum clubul va fi unul deschis pentru toți cei care vor să ne vină alături. Asta e prima chestie! A doua chestie, imaginea clubului, care trebuie dezvoltată, imaginea pe care ți-o iei drept identitate trebuie să fie foarte bine promovată pentru că asta înseamnă modalitatea de a atrage atât sponsorii, cât și suporterii. După aceea, cum am spus, trebuie acordată o mai mare atenție laturii financiare, în sensul în care ai stabilitate financiară și nu depinzi de unul și de altul, să fii obligat să faci concesii la un moment dat. De exemplu, uitați-vă la FC Hermannstadt, n-au niciun sponsor pe tricouri, sunt tot felul de combinații...

 

- E greu pentru o echipă, să zicem una de fotbal, să atragă sponsori din orașul nostru?

- Sibiul are posibilitatea de a susține o echipă de fotbal. La Hermannstadt nu e implicată nicio firmă sibiană. Ați văzut cât a jucat fără un sponsor pe echipament, ceea ce nu arată foarte bine.

 

- Aveți în vedere promovarea jucătorilor din Sibiu la noua echipă, având în vedere că lucrul acesta nu s-a mai prea întâmplat în ultima vreme, la Sibiu?

- Finala Cupei României, când eram în Liga 2, am jucat-o cu jucători români. Îmi propun să fie la echipă cât mai mulți jucători români și evident să fie sibieni. Și asta mă ajută foarte mult acum, pentru că Hermannstadt a reușit să revigoreze puțin atât Campionatul Județean cât și centrele de copii și juniori. Deja începuse să crească generația de juniori și sunt convins că vom putea apela la tinerii din Sibiu.

 

- Intră în planuri și un centru de copii și juniori al clubului?

- Bineînțeles! Știți foarte bine cât m-am luptat eu cu restul să menținem echipa a doua. Deci, este obligatoriu echipa a doua, e obligatoriu să ai centru de copii și juniori, trebuie neapărat să le facem.

 

- Care dintre foștii interiști se vor regăsi în noua organigramă a clubului, sau vor fi apropiați echipei, ”familiei Inter”?

- În primul rând, Viorel Hizo, care va fi lângă noi. În rest vreau să apelez la toți foștii jucători care au avut tangență cu Interul, începând cu Sandu Boar și cu Ovidiu Tîlvan, până la Radu Niculescu și toți ceilalți care vor să se implice. Vreau să folosesc imaginea tuturor celor care au scris istorie cu FC Inter și care sunt încă apți. Jan Gavrilă și Viorel Hizo vor face parte din club.

 

Călin Trohin și Marius Zăvoi pe bancă... și în teren!

 

- Ați stabilit lotul, staff-ul tehnic?

- Antrenori vor fi Călin Trohin ș Marius Zăvoi. De ce ei doi? Pentru că, în primul rând, pentru că încă mai pot juca. În al doilea rând, pentru că ambii cunosc foarte bine campionatul Ligii a IV-a și pe cel din Liga 3. Trohin are la activ câteva promovări cu mai multe echipe, printre care Hermannstadt și Cisnădia. Cunosc foarte bine jucătorii activi de nivelul ăsta și sunt convins că, dacă dai credit tinerilor se pot întâmpla lucruri bune.

Pe lista lărgită sunt mulți jucători pe care i-am avut la Hermannstadt, atât la prima echipă, cât și la a doua. Am promisiuni de la mulți jucători  pe care i-am avut la Hermannstadt că vor veni la Inter. De asemenea, Alex Pelici sau Costel Enache ar fi încântați să se întoarcă la Sibiu. Sunt jucători pe care i-am avut la Liga 1, la Hermannstadt, și care au promis că vor reveni, unii dintre ei chiar la Liga 3, alții începând de la Liga 2. Dar acum vreau să apelez la jucătorii tineri pe care-i are Sibiul.

 

- Cine va susține financiar echipa?

- Deocamdată membrii clubului și avem niște discuții destul de avansate pentru sponsori. Există discuții chiar pentru un sponsor principal care e un brand cunoscut. De promovarea imaginii clubului se ocupă gașca de IT-iști tineri, cei cu galeriile înfrățite. Sunt câțiva copii din ăștia care asta vor ei să facă. Ei de asta se vor ocupa, de adus sponsori, de imagine.

 

- Ce trebuie să facă un simplu suporter pentru a deveni membru al noii ”familii Inter”?

- În primul rând, să-și dorească să fie alături de noi. E o cotizație unică, de 50 de lei pe lună, care va rămâne nemodificată până când vom ajunge în Liga 1. Fiecare suporter va beneficia de facilități în funcție de modul și de gradul de implicare. Este un sistem piramidal care să permită celor care sunt activi, care aduc membri noi, să urce în ierarhia clubului.

 

Posibil pe ”Municipal”

 

- Pe ce teren veți juca? Intră în calcule și ”Municipalul”?

- Deocamdată nu am stabilit, să vedem ce se întâmplă și cu ”Pietricica”. Dacă nu, vom mege pe ”Voința”. Vom găsi soluții. Nu este exclus să jucăm pe ”Municipal”, vom vedea ce se va întâmpla la nivel de regulament, dacă ni se va ermite jocul cu public. Asta evident dacă vom fi înconjurați de suporteri, vom avea meciuri pe ”Municipal”. Dacă adunăm 4.000 de oameni, vă dați seama că vom juca pe ”Municipal”. Vă dați seama, care sunt membri, toți vor intra gratis.

 

- Despre FC Hermannstadt și ultimele modificări produse la nivelul staff-ului administrativ ne spuneți ceva?

- Nu! Îmi doresc să ne întâlnim cât mai curând într-un derbi județean și îmi doresc totodată să îl câștigăm noi, evident.

 

- Ce părere aveți despre sportul sibian, în general?

- Ar fi bine ca lumea să se apropie de noi din toate punctele de vedere, nu doar când suntem în campanie electorală, mă refer aici la cei din lumea politică. Iar cei din mediul de afaceri, să ne susțină, să fie deciși pentru că, din punctul meu de vedere, am înțeles foarte repede și de la început că echipa de fotbal e a sibienilor, nu a mea. Și atunci, ar fi bine ca toți sibienii să o susțină, pentru că Inter e un brand care le poate aduce suporterilor aminte de vremurile bune și de performanțele pe care le-au obținut acum trei decenii ”bleu-albaștrii”...

 

- Pentru că ați adus vorba. Echipa va juca tot în bleu și albastru?

- Evident, culorile vor rămâne bleu și albastru. Lucrăm la sigla nouă, care o va avea la bază pe cea veche, doar o stilizăm puțin, o personalizăm mai mult, să fie mai apropiată de însemnele Sibiului.

 

 





comentarii
6 comentarii

prefer interul
vin si eu cit de curind cu cotizatia
acum trebuie ajutata viitoarea echipa
adi3
10.08.2020 17:14
Ole ole, interul, victorie!!!
unu
13.08.2020 05:37
Buna ideea succes.
Corbul
16.08.2020 08:44
se stie de 2 saptamani de Inter Sibiu v-ati trezit si voi astia de la tribuna sa dati copy paste :))) e bine ca in caz ca vine sfarsitul lumii la voi se inbtampla cu 2 saptamini intarziere .
Pt cotidianul Tribuna editia tiparita ar trebui interzisa deoarece este doar un consum nejustificat de hartie.
Bondica Abumeyangu
16.08.2020 12:21
50 de lei / lună cotizația este în regulă.
Sibian
16.08.2020 16:34
ce Inter visați mă??? Auzi Inter Stars 2020... prăpădiți, vor sa prosteasca lumea cu acest camilostrut de echipa..
????????????
08.09.2020 18:35
Din aceeasi categorie
Sibiu Guitar Meeting

qhouse sibiu

Publica anunturi

Palatul Brukenthal Avrig

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia