Ștafeta masculină a CSȘ Sibiu, dublă campioană națională. Amalia Mălai și Andrei Opriș, medalii de aur, respectiv argint la Campionatele Naționale Școlare

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Înotărorii sibieni de la Clubul Sportiv Școlar au obținut patru medalii la Campionatele Naționale Școlare de la Baia Mare, desfășurate în perioada 26-28 aprilie, la care au participat sportivi cu vârste între 12 și 14 ani.

Ștafeta masculină de 12 ani, în componența Andrei Opriș, Ioan Nisipeanu, Mateo Dincă și Serafim Mihăilescu, a devenit dublă campioană națională în probele de 4×50 metri liber și 4×50 metri mixt. Tot ”aur” a obținut Amalia Mălai, devenind campioană națională în proba de 50 m spate, iar Andrei Opriș a obținut titlul de vicecampion național și ”argintul” la 50 m fluture.

Mateo Dincă și alți trei înotători de la CSȘ Sibiu au fost aproape, în șapte rânduri, să urce pe podium, încheind probele pe locul al patrulea. Este vorba despre Aris Suliman, Alexandru Vancea și Andrei Chircu.

Custom Image

Clubul Sportiv Școlar Sibiu a participat la Campionatele Naționale Școlare de la Baia Mare cu 10 sportivi de 12, 13 și 14 ani, aceștia fiind pregătiți de Raluca Răulea, Mirela Păușescu și Bogdan Rău.

”Ne declarăm cu toții mulțumiți de aceste rezultate, având in vedere conditiile actuale de pregătire din Sibiu, deja cunoscute, fără un bazin de înot de mai bine de 4 ani. Cu atât mai notabile sunt aceste rezultate.

Mulțumim părinților care ne sprijină necondiționat, suportând costrile pentru cantonamentele sportivilor noștri la diverse bazine olimpice din țară și din străinătate, precum și navetele la Alba Iulia, weekend de weekend, pentru a ne putea pregăti în  condiții normale! Sperăm la mai bine pe viitor și, dacă la Mediaș și Cisnădie s-a putut realiza bazine moderne, cu siguranță și copiii din Sibiu merita unul!”, spune prof. Raluca Răulea.

Pentru tinerii înotători de la CSȘ Sibiu urmează pregătirile pentru Campionatele Naționale de copii, la Brașov și Pitești, de cadeți, la Târgoviște și de juniori, la Tg. Mureș, care vor avea loc în lunile iunie și iulie.

 

 

Autor
09 mai 2024 la 11:32

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 9 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 18 ore
Bilstein devine partener strategic al CSU Sibiu
CSU Sibiu, cel mai important brand sportiv al Sibiului și una dintre echipele reprezentative ale baschetului din România,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Suporterii sibieni își fac încălzirea pentru finala Cupei pe pietonala din centrul Aradului
Suporterii echipei FC Hermannstadt care fac deplasarea la Arad pentru a asista din tribunele Stadionul ”Francisc Neuman” la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 20 ore
Sâmbăta bicicliștilor, la Mediaș
Sâmbătă, 10 mai, municipiul Mediaș va fi polul spre care se vor îndrepta iubitorii ciclismului montan (mountain biking)...
Actualitate
2 min de citit