Tribuna
PNL
Șocant! Halep, eliminată de la Australian Open în primul tur!
Ovidiu BOICA
1637 vizualizari
Șocant! Halep, eliminată de la Australian Open în primul tur!
Românca a fost învinsă în două seturi de chinezoaica Shuai Zhang, locul 133 ATP, sportivă venită din calificări.

Românca Simona Halep, locul 2 în clasamentul mondial, a fost eliminată, astăzi, în primul tur al turneului de Mare Șlem Australian Open, de chinezoaica Shuai Zhang (133 ATP), sportivă venită din calificări. După o oră și 19 minute de joc, Zhang s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-3.

Cele două jucătoare au evoluat de parcă fiecare ar fi fost pe locul celeilalte în ierarhia mondială. Halep a fost crispată, imobilă şi imprecisă. Ea a avut o evoluţie ştearsă, fără determinare, fără soluţii, cu mingi pe centru şi serviciu slab, mai ales al doilea. Dincolo de fileu, chinezoaica - fostă ocupantă a poziţiei 30 WTA în iulie 2014 - a jucat ofensiv, a lovit şi returnat mingea cu putere, a riscat şi i-a ieşit jocul pe muchie, ţintind cu precizie liniile terenului. Zhang s-a mişcat uşor şi a servit bine, a fost tot timpul în atac şi a deschis unghiurile terenului cu mingi care au lăsat-o fără replică pe Halep. Momentele bune ale româncei au apărut doar atunci când, prea încrezătoare, Shuai Zhang a întins coarda prea mult şi a greşit unele mingi. Însă, chinezoaica şi-a corectat la timp scăderea nivelului prestaţiei sale. De altfel, Zhang a evoluat în stil de mare jucătoare, făcând atât punctele ei, cât şi multe dintre cele ale adversarei (31-11 lovituri direct câştigătoare pentru sportiva din China şi 24-17 la greşeli neforţate). Mult mai concentrată la mingile importante ale meciului, Zhang a fructificat 5 din 7 posbilităţi de break, faţă de trei din 12 în dreptul jucătoarei române.

Shuai Zhang a început alert partida şi s-a desprins în 19 minute la 4-0, după un prim break la 0 în ghemul al doilea. Ea a început apoi să risipească punctele, introducând-o pe Halep în joc. Românca s-a apropiat la 4-2 şi a anulat al doilea break al chinezoaicei la 5-3. Când părea că poate întoarce soarta setului, Halep şi-a pierdut clar serviciul şi a cedat cu 6-4, după trei sferturi de oră.

În setul al doilea, Simona Halep s-a desprins la 3-1 după un break în ghemul al treilea şi a condus cu 40-15 pe serviciul lui Zhang. Sportiva din China a anulat mingile de 4-1 ale adversarei şi a jucat entuziasmant până la final, fără să-i mai cedeze Simonei Halep vreun ghem, punând capăt partidei după 6-3.

Învingătoarea a izbucnit în plâns după cel mai important succes al carierei, găsindu-şi cu greu cuvintele. "A fost un meci încântător. Primul meci împotriva locului 2 mondial. Vreau să le mulţumesc antrenorului, părinţilor şi tuturor celor care m-au susţinut. Cred că este cel mai important moment al carierei mele. Simona este o jucătoare extraordinară. Îi mulţumesc lui Na Li pentru că susţine jucătoarele din China", a spus Zhang, printre lacrimi.

Simona Halep părăseşte Australian Open în turul întâi după ce a atins faza sferturilor de finală la ediţiile din 2014 şi 2015. Românca a pierdut ultima dată în primul tur al unui Grand Slam, anul trecut, la Wimbledon, când a fost învinsă de Jana Cepelova din Slovacia, locul 106 WTA atunci, cu scorul 5-7, 6-4, 6-3. Anterior, Halep mai fusese eliminată în prima manşă la Roland Garros şi Australian Open, în 2013, înainte de ascensiunea pe care a avut în topul mondial.

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Halep va primi 10 puncte WTA şi un premiu de 34.500 de dolari australieni (aproape 22.000 de euro).

La primul Grand Slam al anului, România mai este reprezentată la simplu de Monica Niculescu şi Alexandra Dulgheru, ambele jucătoare fiind calificate în manşa secundă.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia