Sibienii, nemulțumiți de egalul cu Farul. ”Nu vreau să-l mâniem pe Dumnezeu, dar simțeam că puteam obține mai mult!”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul Marius Măldărășanu a radiografiat, la flash-interviuri, meciul cu Farul, ultimul din acest an calendaristic în Superligă. Tehnicianul a recunoscut că echipa sa a început mai slab meciul, dar a adăugat că și-a revenit pe parcurs și și-a creat mai multe situații de a înscrie, iar în repriza secundă ”alb-roșii” au controlat jocul în totalitate.

”Am făcut un joc bun, consistent. E adevărat că am început mai moi în primele 15 minute, ei au controlat jocul, iar noi nu am ieșit cum trebuia pe fundașii lor. Totuși, am echilibrat balanța, au apărut ocazii, dar nu am reușit să concretizăm.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Poate ne-a lipsit ultima pasă, iar în unele momente, când trebuia să jucăm cu un anumit coleg, am ales altă variantă, ceea ce a făcut ca să nu marcăm.

În repriza a doua, cred că am controlat jocul în totalitate și am avut câteva situații bune, însă ei s-au apărat foarte bine. Apărarea lor a fost solidă și meciul s-a terminat 0-0”, a afirmat Măldărășanu.

Acesta e de părere că jucătorii săi ar fi trebuit să câștige toate cele 5 puncte: ”Este al șaptelea meci consecutiv fără înfrângere și, mai mult, nu am primit gol. Este un punct câștigat, nu vreau să mâniem pe Dumnezeu, dar simțeam că puteam obține mai mult în această seară. Totuși, suntem bine, mai ales dacă ne comparăm cu situația de acum câteva săptămâni”, a mai spus Măldărășanu.

 

Autor
22 decembrie 2024 la 14:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 10 ore
FC Hermannstadt câștigă la limită amicalul cu divizionara secundă Unirea Ungheni
La o zi distanță după succesul obținut în fața vecinilor de la CSC Șelimbăr, scor 2-0, FC Hermannstatd...
Sport
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Premii totale de 2.500 euro pentru cei mai buni concurenți la Gușterița MTB
Organizatorii celei dintâi ediții a competiției de ciclism montan Gușterița MTB, ce se va desfășura sâmbătă, 12 iulie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
La un an de la deschidere, Bazinul de înot didactic din Mediaș își dovedește utilitatea
Aproape 8.000 de persoane au beneficiat de facilitățile oferite în cadrul Bazinului de înot didactic din Mediaș, în...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 2 zile
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit