Tribuna
Sibianul Alex Barbu, campion național la schi alpin
Sibianul Alex Barbu, campion național la schi alpin

Schiorul sibian Alexandru Barbu a cucerit, în ultima zi a lunii februarie, titlul naţional la seniori, în proba de slalom uriaș. Sibianul, care concurează pentru clubul Dinamo Braşov, a terminat înaintea lui Bogdan Olaru (Schi Club Predeal) şi Ioan Gabriel Nan, ocupanţii celorlalte două locuri de pe podium. Nan, care este coleg cu Alex Barbu la clubul din Braşov, era vechiul campion naţional al acestei probe. Acesta este al doilea titlu de campion naţional de seniori obţinut de schiorul originar din Sibiu, după cel din 2010. Alex Barbu, cel care va împlini 25 de ani pe 8 martie, este multiplu campion naţional de juniori. Campionatele Naționale de schi alpin, proba de slalom uriaş, s-au desfăşurat în perioada 28-29 februarie, în staţiunea Poiana Braşov. Ediţiiile 2012 ale Campionatelor Naţionale de slalom şi supercombinată se vor desfăşura în a doua jumătate a acestei luni, între 19 şi 24 martie, fiind posibil ca, în funcţie de program, ”Alică” să ia startul amândurora. ”A fost destul de dificil, nu însă foarte greu, la Poiana Braşov. Din cauza vremii, a fost foarte multă ceaţă, a trebuit să risc mai mult. S-a mers mai mult pe feeling şi tupeu. Pârtia s-a prezentat în condiţii mai bune decât în alţi ani. În Poiana Braşov, anul trecut, în vară, a fost reconfigurată pârtia. Iarba nu a crescut îndeajuns de mult, astfel că, pe alocuri, mai prindeai câte o piatră, sub stratul de zăpadă. Astfel de lucruri se petrec însă peste tot, nu doar la noi. Oricum, Poiana Braşov promite să devină una dintre staţiunile moderne, cu condiţii foarte bune de schiat”, a declarat schiorul sibian, cel care, în aceste zile, va pleca în Italia, unde va lua startul în 4 concursuri, după care ar putea participa la o etapă de Cupa Mondială. ”Obiectivul meu pentru acest sezon este să prind Top 500 mondial la cel puţin două probe, iar pentru iarna următoare în doresc să ajung la Jocurile Olimpice de la Soci”, a mai spus schiorul sibian. ”După 3 ani de participări la seniori, fratele meu a reuşit, în 2012, să cucerească al doilea titlu naţional la slalom uriaş. Acesta nu este singurul rezultat de amintit, din această iarnă, ”Alică” impunându-se în alte două concursuri de slalom, desfăşurate în Serbia, în urmă cu o săptămână. Urmează ca, în această lună, fratele meu să meargă în Italia, pentru câteva concursuri, apoi în Austria, unde va pune accentul, de data aceasta, pe probele de viteză, super G şi coborâre, iar pe finalul sezonului va încerca să îşi consolideze evoluţiile la slalom şi slalom uriaş, în vederea intrării în Top 500. Ne dorim o participare la Jocurile Olimpice de iarnă, din 2014, de la Soci, în Rusia”, a afirmat Sebastian Barbu, fratele schiorului sibian, la rândul său fost schior, în prezent participant în Campionatul Naţional de Raliuri ”Dunlop”.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Palatul Brukenthal Avrig

Electrica Furnizare

sevis

Q-House

publicare anunturi

COMUNICAT DE PRESA

Vacanta Eurotrip
info
Licitatie publica

accentmedia