Daniel Olariu a sosit sub comanda lui Constantin Schumacher în această vară, el fiind folosit în șase din cele nouă meciurindepână acum ale Șelimbărului în Liga 2. El ar putea debuta sub tricolor într-un meci din Elite League U20 sau în amicalul cu Elveția.
Daniel Olariu se numără printre cei 23 de jucători convocați de selecționerul naționalei U20, Costin Curelea, pentru cele două meciuri ale acesteia din luna octombrie. Sosit în vară la CSC Șelimbăr, timișoreanul a jucat în șase meciuri pentru noua sa echipă, iar acum a primit telegrama de convocare, având posibilitatea de a-și face debutul la națională.
Olariu este unul dintre cei opt jucători de la echipele din eșalonul secund care a fost convocat de Curelea pentru această acțiune a naționalei U20, alți cinci venind de la formații din Italia și Spania.
”Tricolorii” U20 vor juca, joi, 10 octombrie, pe ”CFIG Arena” din Pardubice, cu reprezentativa similară a Cehiei, în Liga Elitelor, iar patru zile mai târziu au programat amicalul cu Elveția U20 pe Stadionul ”Euge Popescu” din Târgoviște, de la ora 19:00.
Pentru această acţiune, selecţionerul Costin Curelea a ales următorii 23 de jucători: Ştefan Lefter (Corvinul Hunedoara), Vlad Răfăilă (Lecce / Italia), Eduard Chioveanu (CS Afumaţi) - portari; Andrei Dorobanţu (Unirea Slobozia), Mark Ţuţu (Ceahlăul Piatra Neamţ), Matteo Duţu (AC Milan / Italia), Răzvan Paşcalău (Dinamo Bucureşti), Ştefan Duţu (CS Afumaţi), Dorin Pop (Corvinul Hunedoara), Alexandru Şuteu (FC Voluntari), Antonio David (AS Gubbio 1910 / Italia) - fundași; Denis Renţa (CSM Focşani), Daniel Olariu (CSC Şelimbăr), Robert Jălade (FC Sevilla / Spania), Alin Boţogan (Petrolul Ploieşti), Ştefan Bană (Universitatea Craiova), Rareş Pop (Rapid Bucureşti), Eduard Radaslavescu (Farul Constanţa), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Alexandru Musi (FCSB), Adrian Caragea (Dinamo Bucureşti) - mijlocași; Alexandru Stan (Gloria Buzău), Atanas Trică (CSM Slatina) - atacanți.
Sportiva pregătită de prof. Cristina Andrei a dominat Cupa României, desfășurată în perioada 20-22 decembrie, la Inzell, în Austria, urcând...
Sportiva pregătită de prof. Cristina Andrei a dominat Cupa României, desfășurată în perioada 20-22 decembrie, la Inzell, în Austria, urcând...
Cu câteva zile înaintea sărbătorilor de iarnă, ACS Champions a organizat un puternic turneu amical de volei feminin la categoria...
Cu câteva zile înaintea sărbătorilor de iarnă, ACS Champions a organizat un puternic turneu amical de volei feminin la categoria...
Antrenorul Marius Măldărășanu a radiografiat, la flash-interviuri, meciul cu Farul, ultimul din acest an calendaristic în Superligă. Tehnicianul a recunoscut...
Antrenorul Marius Măldărășanu a radiografiat, la flash-interviuri, meciul cu Farul, ultimul din acest an calendaristic în Superligă. Tehnicianul a recunoscut...
În ultimul meci din acest an, sibienii au obținut un punct în fața Farului. Cele două s-au întâlnit din nou...
În ultimul meci din acest an, sibienii au obținut un punct în fața Farului. Cele două s-au întâlnit din nou...
Zilele trecute, la Casa de Cultură a orașului Avrig s-a desfășurat prima ediţie a „Cupei Avrigului la Șah”, competiţie finanțată...
Zilele trecute, la Casa de Cultură a orașului Avrig s-a desfășurat prima ediţie a „Cupei Avrigului la Șah”, competiţie finanțată...
În perioada 17-19 decembrie, Sibiul va găzdui ”Cupa Keep the Ball Flying”, o competiție dedicată elevilor de gimnaziu și liceu....
În perioada 17-19 decembrie, Sibiul va găzdui ”Cupa Keep the Ball Flying”, o competiție dedicată elevilor de gimnaziu și liceu....