Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă. Rudel Obreja a fost condamnat, ieri, de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti. Sentinţa în cazul fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box nu este definitivă.
Rudel Obreja a fost trimis în judecată, în martie 2014, în dosarul în care este acuzat că ar fi cerut un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu, pentru a interveni la judecători de la instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Nicolae Popa, el fiind judecat pentru trafic de influenţă.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada septembrie 2013 - ianuarie 2014, Rudel Obreja a pretins în mod direct, de la o persoană, denunţătoare în cauză, un milion de euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra judecătorilor din compunerea completului învestit cu soluţionarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, astfel încât îi va determina să pronunţe o hotărâre favorabilă acesteia. În acel dosar, denunţătorul declarase recurs împotriva unei soluţii de condamnare la pedeapsa închisorii, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului. Recursul a fost soluţionat anterior datei de 1 februarie 2014 şi a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Rudel Obreja declara în 13 februarie că denunţătorul este Sorin Ovidiu Vîntu, iar dosarul ar fi urmarea unei "înscenări" a acestuia.
În 24 ianuarie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, care fusese condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI.
Rudel Obreja mai este judecat într-un dosar, cunoscut sub numele de "Gala Bute", în cadrul căruia este implicată şi Elena Udrea. Dosarul are legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.




Copiii ce învață la Școala Gimnazială „Ioan Albescu” Boița vor deprinde tainele înotului sau se vor perfecționa în practicarea acestei...
Copiii ce învață la Școala Gimnazială „Ioan Albescu” Boița vor deprinde tainele înotului sau se vor perfecționa în practicarea acestei...
De câteva zile, Clubul Sportiv Școlar Mediaș (CSS Mediaș) deține și o sală de orță dotată cu echipamente de moderne,...
De câteva zile, Clubul Sportiv Școlar Mediaș (CSS Mediaș) deține și o sală de orță dotată cu echipamente de moderne,...
De câteva zile, în municipiul Mediaș funcționează Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport, situat pe strada Sticlei, nr. 9.
Deschiderea...
De câteva zile, în municipiul Mediaș funcționează Centrul Social Comunitar de Agrement și Sport, situat pe strada Sticlei, nr. 9.
Deschiderea...
După o primă repriză în care a trimis pe spațiul porții lui Roșca de două ori mai multe șuturi (4)...
După o primă repriză în care a trimis pe spațiul porții lui Roșca de două ori mai multe șuturi (4)...
12 echipe din Sibiu și Blaj au participat, weekendul trecut, la competiția organizată de ACS Champions
12 echipe din Sibiu și Blaj au participat, weekendul trecut, la competiția organizată de ACS Champions
După 0-0 în ultimul meci din grupa competiției KO și 0-0 după 90 de minute, tot la Iași, în barajul...
După 0-0 în ultimul meci din grupa competiției KO și 0-0 după 90 de minute, tot la Iași, în barajul...