Restricţii de circulaţie pe perioada desfăşurării Campionatului Naţional de Viteză în Coastă la Mediaş

Primăria Municipiului Mediaş şi Federaţia Română de Automobilism Sportiv organizează cea de-a VII-a etapă din cadrul  Campionatului Naţional
de Viteză în Coastă. Evenimentul va avea loc duminică, 2 octombrie 2022, pe Hula Baznei, la  ieşirea spre Târnăveni.
În ziua desfăşurării concursului, circulaţia rutieră va fi închisă între orele 8:00 – 19:00, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului şi intrarea în comuna Blăjel. Restricţia se va aplica pentru desfăşurarea sesiunilor de antrenament, de recunoaştere şi de concurs, cu redeschiderea parţială a circulaţiei pe acest tronson între orele 11:45 şi 12:45. Rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanţii la trafic, semnalizate corespunzător, sunt str. Stadionului – Păucea – Blăjel şi retur pentru autovehiculele de până la 7,5 tone şi rutele către Sighişoara sau Blaj pentru traficul greu. De asemenea, toţi participanţii la trafic pot circula pe tronsonul cuprins între strada Nucului şi localitatea Blăjel în intervalul orar 11:45 – 12:45.    
Festivitatea de premiere a câştigătorilor celei de-a şaptea etape a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă la Mediaş va avea loc duminică, 2 octombrie, de la ora 19:00, în Piaţa Corneliu Coposu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
30 septembrie 2022 la 06:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Variantă de under pentru FC Hermannstadt și în ofensivă. Vine din Germania și a mai fost în probe și acum un an, la Sibiu
Gruparea de pe ”Municipal” a oficializat transferul lui Patrick Vuc, un vârf de atac de 21 de ani...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
În premieră pentru România, Triada MTB a avut în program și o etapă a Cupei Europene XCO
Faima de care se bucură competiția Triada MTB în rândul iubitorilor ciclismului montan crește de la o ediție...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit