Continental
Tribuna
Radu Cașuba, fostul atacant al Interului, în carantină totală lângă Suceava. ”Am doi câini, mai vorbesc cu ei!”
Ovidiu BOICA
1750 vizualizari
Radu Cașuba, fostul atacant al Interului, în carantină totală lângă Suceava. ”Am doi câini, mai vorbesc cu ei!”

 

 

În vârstă de 58 de ani, Radu Cașuba, fostul atacant al Interului din sezonul 1988/1989, se află în carantină totală în localitatea Salcea, situată în apropierea Aeroportului Internațional Suceava. 

Cașuba a declarat pentru ProSport că a fost oarecum luat prin surprindere de decizia carantinei totală: ”Ne-a luat un pic pe nepregătite, pentru că decizia s-a luat luni seara, iar eu eram deja la somn. M-a anunțat dimineața soția. Acum așteptăm să treacă repede nebunia și să ne reluăm viața normală”.

”De două zile parcă sunt în cușcă… Nu avem voie să ieșim din curte doar dacă mergem să luăm o pâine sau o apă minerală, cu hârtie scrisă. Altfel ne arestează! Merge Poliția și Armata pe străzi mereu. Eram obișnuit să antrenez copii, să circul, să alerg puțin… Acum parcă sunt legat de picioare”, a mai spus Cașuba.

Fostul fotbalist a dezvăluit cum își petrece timpul în aceste zile: ”Am doi câini, mă joc cu ei, mai vorbesc cu ei… M-am plicitisit și cred că mă apuc de grădinărit! Trebuie să am o activitate, altfel înnebunesc. Am vorbit la telefon cu fostul meu antrenor, Ioan Sdrobiș, el este la Tg. Ocna… Mi-a zis că îmi trimite niște greble, o sapă… dacă e, am nevoie. Mai glumim și noi, ce să facem? Oricum, situația e gravă aici. Am vorbit și eu cu mai multă lume, poate că era bine dacă se închideau granițele total! În plus, Spitalul Județean din Suceava arată extraordinar, însă s-au făcut multe greșeli. Păcat!”

 

Sursa foto: Facebook






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Muzeul Brukenthal

Publica anunturi

Vacanta Eurotrip
info
Apa Canal
Licitatie publica

accentmedia