Tribuna
Punct ochit, punct lovit! Remiză în Banat pentru ”cavalerii roșii”, după victoria cu ”U” Cluj
Ovidiu BOICA
1754 vizualizari
Punct ochit, punct lovit! Remiză în Banat pentru ”cavalerii roșii”, după victoria cu ”U” Cluj
© liga2.prosport.ro
Echipa sibiană a obținut un punct cu Poli, după victoria senzațională cu ”U” Cluj. Șelimbărul are acum 18 puncte și se situează la mijlocul clasamentului Ligii 2, deloc rău pentru o nou-promovată. Echipa lui Beza a deschis scorul prin Cârstean, dar a fost egalată imediat dintr-o lovitură de la 11 metri. În etapa viitoare, CSC 1599 primește vizita formației lui Cristi Pustai, FC Buzău, o echipă calificată în sferturile Cupei României.

 

După succesul cu formația ”șepcilor roșii”, de acum o săptămână, scor 4-2, șelimbărenii își doreau tare mult să lege două rezultate pozitive, ceea ce s-a și întâmplat. ”Cavalerii roșii” au terminat la egalitate meciul disputat pe terenul Politehnicii Timișoara, la capătul unui joc disputat, cu destule ocazii la cele două porți.

Sibienii au început curajos meciul și Yameogo a fost primul care i-a dat de lucru lui Păduraru, portarul Politehnicii reținând în doi timpi ('4).

Două minute mai târziu, Doru Andrei a lovit transversala cu un șut de la 25 de metri, iar Ciocâlteu, la celelalte buturi, atras peste din marginea careului mare ('10).

Robert Boboc l-a pus la grea încercare pe Păduraru, la jumătatea reprizei, portarul parând cu dificultate ('23). Trei minute mai târziu, Scutaru a reluat din centrarea lui Andrei, de la colțul terenului, însă Gal a reținut de sub transversală.

În urma unui nou corner, executat tot de Andrei, mingea a ajuns la Pamfile, care a trimis puțin peste transversală, din interiorul careului mare ('30).

Echipa lui Eugen Beza a egalat scorul la șuturi în bară cu două minute înainte de pauză, mingea expediată de Vodă, de la 30 de metri, ștergând transversala.

Bănățenii ar fi putut intra în avantaj la vestiare dacă șutul lui Ursu și-ar fi atins ținta, însă mingea a trecut de puțin pe lângă vinclu ('45).

Șelimbărul a deschis scorul la 3 minute de la reluare. Yameogo a avansat în flancul drept și a trimis în interiorul careului, Sofran a ratat respingerea, trimițând la Adrian Cârstean, care l-a executat sec pe Păduraru.

Bucuria sibienilor a fost de scurtă durată însă. Un minut mai târziu, Biatoumoussoka l-a faultat în careu pe Ignea și ”centralul” Chioran a indicat punctul cu var. Același Alin Ignea a executat lovitura de la 11 metri, în dreapta lui Gal, care ghicise scorul, fără să reușească să pareze șutul, și Poli restabilea egalitatea.

Dacă n-a reușit să intervină la penalti, Gal și-a crescut nota în minutul 55, când a reținut de la vinclu mingea reluată de Scutaru, cu capul, în urma unei lovituri libere executate de Ignea ('55).

Timișorenii au fost cât pe ce să treacă în avantaj la șutul lui Ursu din marginea careului mic, Gal era bătut, dar Tătar a respins de pe linia porții ('63).

Mera a fost cât pe ce să înscrie decisiv pentru Poli, cu două minute înainte de final, însă a trimis în bară, cu capul, în urma unui corner ('88).

Asediul la poarta lui Gal a continuat și, după mai multe șuturi în blocaj, Lazăr a trimis de puțin pe lțngă bară ('90).

În al treilea minut al prelungirilor, bănățenii au cerut penalti la o fază în care Mera și Gal s-au ciocnit. Arbitrul Chioran a luat însă decizia corectă, neacordând lovitură de la 11 metri.

Jocul s-a terminat nedecis, Poli obținând primul punct din ”era Croitoru”, după 3 înfrângeri la rând, în vreme ce echipa din Șelimbăr a continuat seria pozitivă, după victoria cu ”U” Cluj, de acum o săptămână (4-2).

 

POLITEHNICA TIMIȘOARA - CS COMUNAL ŞELIMBĂR 1-1 (0-0)

Au marcat: Alin Ignea '51 - penalti / Adrian Cârstean '48.

POLI: 30. George Păduraru - 15. Nicolae Sofran, 14. Ioan Mera (cpt.), 13. Cristian Scutaru, 18. Claudiu Pamfile - 21. Rareș Lazăr, 24. Alin Ignea - 5. Denis Radu (8. Adrian Zaluschi '58), 7. Octavian Ursu, 11. Doru Andrei - Erik Gerbi (10. Cosmin Bîrnoi '58). Antrenor: Nicolae Croitoru. Rezerve neutilizate: 23. Rareș Morariu, 4. Cristian Bocșan, 6. Tudor Moțiu, 17. Samuel Costea, 22. Roberto Hațegan.

CSC 1599: 25. Rareș Gal - 15. Alexandru Vodă, 23. Messie Biatoumoussoka, 6. Ciprian Natea, 17. Daniel Tătar (cpt.) - 21. Ioan Cărăruș, 5. Robert Boboc (30. Radu Crișan '90) -  77. Nicolas Antone (33. Alexandru Luca '46), 26. Alexandru Ciocâlteu (27. Andrei Roșu '81), 11. Blaise Yameogo (20. George Monea '81) - 46. Adrian Cârstean (60. Massimo Goh '71). Antrenor: Eugen Beza. Rezerve neutilizate: 82. Cosmin Vâtcă, 7. Alexandru Curtean, 9. Toni Suciu, 24. Bogdan Vișa.

Stadion: ”Dan Păltinişanu” Timişoara.

Arbitru: Marius Chioran (Cluj-Napoca). Asistenți: Doru Lucaciu (Cluj-Napoca), Marius Bălan (Dej). Rezervă: Ioan Boldea (Ciuguzel/Alba).

Observatori: Marcel Savaniu (Satu Mare), Horaţiu Stănescu (Craiova).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Filarmonica de Stat Sibiu

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
TURSIB