Înființat chiar în anul în care Sibiul devenea Capitală Culturală Europeană, în 2007, clubul PUMA s-a făcut remarcat încă de la început în peisajul artelor marțiale din România. Trei tineri ambițioși au decis, la acea vreme, să se desprindă de clubul la care performaseră o vreme și să pornească de la zero un nou proiect. Care proiect, a prins repede rădăcini și nu după mult timp a început să scoată pe bandă rulantă campioni. Mai întâi la nivelul copiilor, apoi la juniori și mai târziu la seniori chiar, campioni naționali, după care pretențiile au crescut, începând să apară rezultatele și pe plan internațional, dar și cu loturile naționale, inclusiv medalii de aur la Campionatele Europene și Mondiale, cum s-a întâmplat în ultimii patru ani cu Mario David, Issac David și David Trâmbițaș.
La început, PUMA Sibiu a avut numai patru membri, frații Adrian și Iuli Bibu ca sportivi, Alin Lăzurca, antrenor și președinte, iar Ciprian Banea, secretar și arbitru. Dintre aceștia, doar doi mai fac parte din familia teakwon-do-ului, unul dintre ei fiind Lăzurca, de zece ani ”uns” inclusiv antrenorul lotului național al României.
- Alin, o primă întrebare, așa, de încălzire. Cum a luat naștere clubul PUMA Sibiu?
- În 2007 am plecat de la clubul Hwarang, ne-am separat. Eu, Adi Bibu și Ciprian Banea, deschizând secția de taekwon-do de la Cercul Militar. Inițial am avut doar doi sportivi, Adrian Bibu și Iuli, fratele lui. Eu eram antrenor și președintele clubului, iar Cipi Banea, secretar și arbitru. Așa am pornit la drum.
Încet-încet, au început să se înscrie în club copiii prietenilor noștri. Inițial nu aveam în plan să facem un club mare. Văzând că avem mulți legitimați deja, am separat grupa de copii de ceilalți.
Am început să concurăm deja din 2008, Adrian Bibu a fost primul nostru campion, a obținut rezultate prin care a fost cooptat în lotul național și a luat locul întâi la Europene, la spargeri forță.
După care, am început să participăm la diferite competiții naționale cu copiii, iar rezultatele nu au întârziat să apară, cred că aproape de la fiecare concurs ne-am întors acasă cu clasări pe podium, multe chiar pe prima treaptă.
- Deci rezultatele au apărut destul de repede, v-ați făcut remarcați în taekwon-do-ul românesc...
- Așa este! De fapt, nu numai în cel românesc, ci și pe plan continental. În 2010, am primit organizarea primului Campionat Național aici, la Sibiu. Dacă-mi aduc bine aminte, din 2009 încoace am câștigat aproape tot timpul titluri naționale la nivelul copiilor.
Apoi, copiii crescând, au devenit juniori. Au început să apară juniorii în lot și, totodată, au început să apară titlurile de campioni naționali, apoi cele de campioni europeni, medaliile la Campionatele Europene.
În 2016, am organizat, la Cluj, prima competiție internațională, Cupa Europei. Doi ani mai târziu, de data aceasta la Sibiu, am organizat din nou Cupa Europei, la care au participat 1.350 de sportivi de pe întreg continentul, cel mai mare număr de sportivi prezenți la o ediție a Cupei Europei, record de participare care se menține și în prezent.
Din 2010, după Campionatul Național, am început să organizăm stadii de pregătire și am chemat în Sibiu, împreună cu Federația Română de Taekwon-do, foarte mulți foști campioni mondiali și europeni, foști sportivi de renume internațional.
Aproape în fiecare an, până înainte de pandemia de coronavirus din 2020, am organizat la Sibiu fie Campionatele Naționale, fie stagii naționale.
Ne-am implicat și în dezvoltarea federației. Din 2014, eu am intrat în Biroul Federal, iar Adi Bibu și Cipi Banea au devenit vicepreședinți ai Federației Române de Taekwon-do vreo doi sau trei ani. Am rămas în conducerea federației până acum, eu și Cipi, Adi s-a retras în 2016, și-a suspendat activitățile.
Antrenorul lotului național de 11 ani
- Iar tu ai ajuns, între timp, antrenorul lotului național...
- Da, din 2013 sunt antrenorul lotului național. Am participat la toate Campionatele Europene și Mondiale. Am obținut, cu lotul național, două titluri de campioni europeni și unul de campioni mondiali. Suntem foarte bine văzuți în lume. Am crescut, din 2014 până acum, foarte mult pe plan internațional și de la un an la altul au ajuns în lotul național tot mai mulți sportivi. Și au început să apară și campionii mondiali.
În 2023, am avut 11 titluri de campioni mondiali și cei mai renumiți sportivi au fost cu David Marion, care are două titluri de campion, Issac David, care are două titluri de campion mondial și David Trâmbițaș, la fel două titluri. În total, patru titluri de campion mondial.
- În momentul în care ați decis să părăsiți Hwarang, mai erau și alte cluburi de taekwon-do în Sibiu?
- Clubul Hwarang era înființat în 1998, noi am făcut parte din el încă de la început. În 2001, antrenorul nostru a plecat în Canada și clubul i-a rămas lui Florin Bîrluț. Eu, în perioada aceea, eram plecat în Germania. M-am întors și o vreme am activat în continuare ca și sportiv în cadrul clubului Hwarang, în continuare, sub îndrumarea lui Florin Bîrluț până în 2003 când am avut o accidentare la ligamente și am terminat pentru moment cu viața sportivă.M-am operat și, în 2007, când am revenit, am preferat să merg pe partea de antrenorat.
- De unde vine numele clubului, PUMA?
- Ne-am dorit să fie un nume scurt care să poată fi reținut ușor de toată lumea. Inițial i-am spus Puterea Unită a Artelor Marțiale, pentru că ne gândeam că vom reuni la acest club mai multe stiluri de arte marțiale, după care am rămas simplu, PUMA.
Taekwon-do, kickboxing și box
- Deci, clubul PUMA este unul exclusiv de taekwon-do, da?
- Taekwon-do ITF. Nu este sport olimpic. În cadrul clubului, am dezvoltat în ultimii ani, mai multe secții de sport, am avut și baschet, și schi, și fotbal, iar acum suntem axați doar pe probede luptă, avem kickboxing și box, plus cele patru grupe de taekwon-do, fiecare grupă având câte doi antrenori.
- Cam câți sportivi aveți în momentul de față?
- Nu pot spune exact. La taekwon-do sunt peste o sută, cam 150, iar la kickboxing și box, cam 50. În total, cam 200 de sportivi.
- La nivel național, cam pe unde se situează PUMA?
- La copiii de peste 10 ani, suntem pe locul întâi.La juniori, aproape toate competițiile le-am cștigat în ultimii 6 ani și anul trecut am fost desemnați, prin prisma rezultatelor, cel mai bun club din România, la toate categoriile, copii, juniori și seniori.
- Iar la nivel continental?
- În Europa, am dat de două ori un campion, iar la nivel mondial, avem un titlu. La anul vor fi din nou Campionatele Mondiale, vedem ce se va mai întâmpla.
Sprijin de la autoritățile locale
- Cu siguranță nu e ușor să susții un asemenea club, cu peste 200 de sportivi. Finanțarea, banii de unde provin?
- Primăria Sibiu și Consiliul Județean ne sprijină din 2010 încoace, de când am organizat la Sibiu primul Campionat Național. Ne sprijină la toate evenimentele naționale și internaționale și vrem să le mulțumim și pe această cale.
O parte din bani vin de la părinți. La început, până când copilul confirmă și ajunge să-i fie finanțată activitatea din bugetul clubului, trebuie să existe un astfel de efort din partea părinților.
De asemenea, o parte din finanțare vine de la Ministerul Sportului sau, cum a fost în trecut, Ministerul Tineretului și Sportului, în funcție de numărul celor pe care-I avem la loturile naționale.
Bineînțeles, și din partea federației, în funcție de grupa valorică în care se încadrează sportivii.
Nu în ultimul rând, mai sunt sponsorizările venite de la diferiți parteneri pentru susținerea clubului, dotarea bazei materiale, achiziționare de palete, palmare, saci care sunt consumabile și trebuie înlocuite destul de des.
- Cam ce presupune o săptămână de pregătire pentru sportivii de la PUMA?
- Înainte de un Campionat Național sau de Cupa României, se face o pregătire cam cu două antrenamente zilnic, de miercuri până inclusiv duminică, pentru că sunt multe probe de concurs, inclusiv cu lupte sau spargeri, atât invid=vidual, cât și pe echipe. Iar sportivii, trebuie să calculeze în așa fel încât să ajungă la un vârf de formă, mai ales dacă în acel an avem Campionat European, trebuie să atingă vârful de formă la Campionatul European. Pentru un Campionat European, este pregătirea de la club și cu două săptămâni înainte de respectivul eveniment se reunește lotul național și se face o pregătire comună, unde sunt șapte antrenori, cei mai buni din România, care sunt specializați fiecare pe ”felia” lui, iarsportivii sunt pregătiți fiecare pentr proba sau probele la care vor participa la respectiva competiție.
- În momentul de față câți antrenori aveți aici, la PUMA?
- Eu sunt antrenor atât aici, cât șila lotul național peproba de luptă, Cipi (n.a. Banea) și Dani Mărginean au grupele de copii începători și medii, Arthur (n.a. Meizel) are două grupe de copii de competiție, în funcție de vârstă și eu am grupelede performanță.
Cei mai mici practicanți, de 4-5 ani
- Cam de la ce vârstă ar fi recomandat pentru copii să se-apuce de acest sport, de taekwon-do?
- Avem copii și de 3 ani și jumătate. Depinde, dacă copilul e foarte bine dezvoltat diamic. În principiu, avem grupa de copii de 4-5 ani a lui Dani Mărginean, unde se fac mai mult jocuri, unde copiii învață detaliile pe parcurs, iar 5 ani este vârsta ideală, după 6 ani poate participa inclusiv în competițiile naționale.
- Fiind un sport de contact, ce le-ai spune părinților care își doresc să-și dea copilul/copiii la u anumit sport, dar privest cu reticență taekwon-do-ul sau artele marțiale în general?
- Este doar o singură probă de contact. Sunt patru probe mari la campionate, este forța de dinamometru în care se măsoară forța loviturii, proba de sărituri, esteproba de tull, în care nu este contact fizic, iar în proba de luptă este semi-contact, adică copilul are protecție la cap și la picioare și se folosește sistemul de punctaj. Este destul de safe, de multeori spun că fotbalul este un sport mai periculos decât cel pe care-l practicăm noi.
- Sunt 17 ani de la înființarea clubului, o grămadă de evenimente frumoase, cu siguranță. Care sunt cele mai... de top amintiri din toată această perioadă?
- De la an la an am devenit și noi, ca și club, din ce în ce mai buni, cu tot mai mulți sportivi la loturile naționale, care au adus atât de multe rezultate și satisfacții, din punct de vedere al rezultatelor, la Campionatele Europene și Mondiale.
Cred că cele mai bune rezultate de la Capionatele Mondiale au fost cele 15 medalii de aur, 11 de argint și 6 de bronz. Cam toți sportivii noștri, de la PUMA, au contribuit, dacă nu mă-nșel, la câștigarea Campionatului Mondial de către România, cu 12 medalii de aur, acestea contează în special în alcătuirea clasamentului general la un Mondial și cred că la 11 dintre ele au fost implicați sportivii noștri, atât în probelepe echipă cât și la individual.
Despre posibilitatea ca taekwon-do să devină sport olimpic
- Există posibilitatea ca, într-un viitor apropiat, taekwon-do-ul să devină sport olimpic?
- Sunt ceva discuții, dar nu prea sunt speranțe. Ai văzut că de la Olimpiadă s-a scos și boxul, nu mai sunt prea agreate sporturile de contact. Există taekwon-do WTF. Noi nu suntem afiliați la federație, iar federația nu are rezultate ca să trimită sportivi la Olimpiadă. Eu sper (n.a. federația) să se dezvolte și să obținărezzultate ca să poată trimite sportivila Jocuril Olimpice.
Iarăși, în discuție kickboxing walkthrough este în discuție să intre la sporturile olimpice și este foarte asemănător cu stilul nostru de luptă, adică avem același tip de echipament, mulți sportici cu rezultate în taekwon-do câștigă probele de kickboxing walkthrough, campioni europeni și mondiali, acolo sper eu să duc sportivi, în direcția aceea, dacă va deveni sport olimpic.
- Ce planuri vă facețipentru finalul anului și pentru, săzicem, 2025?
- Peste două săptămâni avem Cupa Mondială, în Argentina, unde mergem cu șase sportivi, doi antrenori și un arbitru.
- Ați avut, acum o săptămână, în Sala ”Transilvania” în Sibiu, o acțiune finanțată prin Erasmus...
- Da, Ciprian Banea s-a ocupat de acest proiect. Aufost prezenți reprezentanți din trei țări, România, Bulgaria și Slovenia. A fost un concurs de sărituri în care s-a promovat egalitatea între sexe. Au fost grupe mixe de sportivi și a rezultat un concurs foarte dinamic, foarte frumos. A fost un proiectal lui Ciprian Banea și care s-a desfășurat în fiecare dintre cele trei țări, cu teme diferite șilucruri diferite și interesante.
-Ai un mesaj pentru părinții care și-ar dori să-și dea copiii la sport, dar care sunt reticenți când vine vorba despre taekwon-do, kickboxing sau alte sporturi de contact?
- Eu le-aș recomada, în primul rând, să-și dea copiii la înot, la schi și la arte marțiale, sau la judo, pentru că dacă le facipe cele trei sau patru în viață, te cam descurci în toate. Artele marțiale te disciplinează, cu înotul te întâlnești vara,cu schiul, iarna. Ar fi indicat să le știe pe toate, iar dacă în timp copilul spune că nu îi place un sport, să nu renunțe și să apeleze la altul până își regăsește sportul preferat.
Eu am făcut sport încă de când eram la grădiniță, am început cu săriturile în apă, au urmat handbalul, schi fondul, șahul, baschetul, din nou handbalul și prin liceu am ajuns la artele marțiale.
- Mergeți și voi prin școli,în încercarea de a atrage copii spre taekwon-do, kickboxing și box?
- Nu mergem, pentru că suntfoarte mulți copii și numai prea avem loc în sala de antrenamente. Cam toată luma știe despre acest club, despre PUMA, primim destui copii la antrenamente, suntem pe un trend ascendent.
PUMA se extinde
- Devine neîncăpătoare sala aceasta, de vizavi de Bazinul Olimpia din Sibiu?
- Este o sală încăpătoare, dar cel puțin pentru taekwon-do suntem la capacitate maximă. Sperăm ca, pe viitor, să mai deschidem o sală.
- Aveți ceva în plan?
- Avem o colaborare cu Primăria Turnu Roșu, avem acolo un antrenor care merge să susțină antrenamentele. Suntem încă în discuții cu primăria și căutăm încă un spațiu de închiriat sau de cumpărat. Mă gândesc la sală cu grupe de kickboxing și de box, să facem o sală cu ring și cu saci, să fie o sală cu specific pe sporturile astea și să rămână ca locație fixă.
- Și o ultimă provocare. Cum ai rezuma cei 17 ani de până acum ai clubului PUMA în câteva cuvinte?
- Un club cu sute de sportive legitimați, mii de medalii obținute, titluri de campioni europeni și mondiali. Cred că facem cinste Sibiului, că reprezentăm cu mândrie orașul nostrum peste tot în lume.
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |