Tribuna
O meritau! Medieșenii câștigă în Trivale în ultimele secunde, după ce pieruseră două puncte cu Farul, tot în prelungiri
b.o.n.
669 vizualizari
O meritau! Medieșenii câștigă în Trivale în ultimele secunde, după ce pieruseră două puncte cu Farul, tot în prelungiri
Medieșenii au produs surpriza, învingând în Trivale una dintre echipele cu pretenții la play-off. Argeșenii au deschis scorul în debutul întâlnirii, dar jucătorii lui Ilie Poenaru au egalat în prelungirile primei reprize și au dat lovitura în ultimele secunde prin juniorul Șteau, transferat de Gaz Metan de la Sassuolo. ”Lupii negri” au acum 19 puncte și au părăsit locurile de baraj, fiind pe 12 cu două etape înainte de pauza de iarnă.

 

După ce au fost afectați rău de tot la finalul meciului cu Farul, de pe teren propriu, în care au fost egalași în ultimele secunde dintr-un penalti aproape inventat de ”centralul” Iulian Călin, Zeița Fortuna și-a întors fața asupra medieșenilor la o săptămână distanță. Gaziștii au fost conduși la Pitești de FC Argeș încă din debutul întâlnirii, dau au egalat în prelungirile reprizei întâi prin Trif, iar tânărul Șteau, intrat pe parcurs, a adus victoria și toate cele 3 puncte în ultimele secunde ale jocului.
Meciul a început practic de la 1-0. Ionuț Șerban a executat o lovitură liberă de la vreo 30 de metri, mult lateral stânga, și Vlad Morar a deviat cu capul, fentându-l pe portarul Vâlceanu ('8). Moraru nu e la primul autogol în acest sezon, așa că mai bine ar sta departe de propriul careu...
Ronaldo Deaconu a avut șansa de a restabili egalitatea la jumătatea primei reprize, însă Greab a reținut mingea expediată de decarul Gazului din marginea careului de 16 metri ('22).
Raynov ar fi putut dubla avantajul Piteștiului în minutul 25, după o lovitură de la colțul terenului, dar a reluat pe direcția lui Vâlceanu.
Vlad Morar a avut oportunitatea de a-și răscumpăra greșeala de la golul piteștenilor, însă nu a ajuns la mingea recentrată de Trif ('32).
Răzvan Trif a trecut la finalizare, în prelungirile primei reprize, și a punctat cu un șut cu stângul, din cădere, de la 10-11 metri, restabilind egalitatea.
Piteștenii au cerut, nu prea convingător însă, lovitură de la 11 metri pentru un presupus fault al lui Matricardi la Șerban, dar la cât teatru se joacă în țara asta, jucătorul Argeșului n-ar fi trecut nici de cea mai indulgentă selecție.
Mingea a ajuns apoi la Dumitrașcu, însă șutul acestuia de pe la vreo 21-22 de metri a fost parat de Vâlceanu ('47).
Medieșenii au replicat târziu, prin Lixandru, jucătorul împrumutat de la FCSB, al cărui șt din marginea careului mare a fost respins de Greab ('71).
Intrat de doar câteva minute pe teren, Raul Șteau a adus victoria Gazului în ultimele secunde. Tânărul jucător originat din Aiud, dar ajuns la Mediaș de la Sassuolo, a primit în adâncime de la Morar, l-a fentat pe portarul Greab și a reluat în poarta goală ('90+4).
Gaziștii au plecat astfel din Trivale cu toate cele 3 puncte, un rezultat surpriză, însă darul primit de la Moș Nicolae a fost absolut meritat, venit în compesație după remiza cu Farul, în care ”marinarii” au luat un punct, la Mediaș. 

FC ARGEȘ - GAZ METAN 1-2 (1-1)
Au marcat:
Ionuț Șerban '8 / Răzvan Trif '45+1, Raul Şteau '90+4.
FC ARGEȘ: 12. Alexandru Greab - 2. Cristinel Tofan, 5. Grigore Turda, 14. Joao Miguel, 30. Nicolae Muşat - 4. Meza Colli, 71. Martin Raynov - 11. Alexandru Işfan, 8. Ionuț Şerban (44. Said Ahmed Said '80), 29. Denis Dumitraşcu (7. Diogo Viana '70) - 90. Kehinde Fatai (28. Jafar Arias '46).  Antrenor: Anrei Prepeliţă. Rezerve neutilizate: 22. Flavius Croitoru, 26. Claudiu Moisie, 25. Deian Boldor, 16. Ruan Teles, 89. Georgian Honciu, 21. Antun Palic.
GAZ METAN: 1. Octavian Vâlceanu - 2. Gabriel de Moura (70. Raul Şteau '83), 25. Patricio Matricardi, 4. Ioan Filip, 21. Mihai Dobrescu - 6. Mihai Lixandru, 92. Bryan Alceus (8. Francisco Junior '79), 10. Ronaldo Deaconu (5. Diogo Izata '62), 7. Răzvan Trif  (69. Nasser Chamed '62) - 9. Christian Irobiso (24. Roberto Romeo '62), 71. Vlad Morar. Antrenor Ilie Poenaru. Rezerve neutilizate: 31. Alexandru Buzbuchi, 98. Mihai Velisar, 33. Răzvan Horj, 15. Raul Gaspar.
Arbitru: Florin Andrei. Asistenți: Vladimir Urzică, Imre-Laszlo Bucsi. Rezervă: Ionuţ Coza.
Cartonaşe galbene: Irobiso '19, Izata '65

 

 





comentarii
1 comentarii

Ce e LIBERUL ARBITRU ? E un arbitru care a trucat meciuri dar a scăpat de pușcărie !
07.12.2021 18:42
Din aceeasi categorie
SEVIS

Eurotrip

koenigfrankstahl

A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
VISA MEDICA
Licitatie publica

accentmedia