Articol
După despărțirile de Alexandru Ciocâlteu, Octavian Ursu, Alexandru Curtean și Alexandru Raicea, clubul din Șelimbăr a anunțat transferul unui mijlocaș. Este vorba despre Nini Popescu, un fotbașlist în vârstă de 28 de ani care a mai lucrat cu antrenorul ”călăreților roșii” la Chiajna.
”Echipa noastră a efectuat al doilea transfer din pauză de iarnă, este vorba despre venirea mijlocașului ofensiv, Nini Popescu, de la Gloria Bistrița!
(…) Jucătorul născut pe 25 aprilie 1994 a evoluat la echipe importante din fotbalul românesc, iar aici putem aminti: Petrolul Ploiești, Concordia Chiajna, Gloria Buzău, FC Argeș Pitești, CSM Reșița sau Unirea Slobozia.
Nini Popescu este al doilea jucător sosit în această iarnă la Șelimbăr, după venirea lui Raul Palmeș”, a anunțat clubul sibian pe rețelele de socializare.
”Sunt fericit că am ajuns la Șelimbăr, unde cred cu tărie că e un proiect serios și ambițios. Spun asta pentru că îl știu foarte bine pe «Mister», cu care am mai lucrat în trecut la Chiajna. Abia aștept să începem treaba și cu muncă multă, încredere și dorință sunt sigur că o să ne îndeplinim obiectivele", a declarat noul fotbalist al echipei din Șelimbăr pentru pagina de Facebook a clubului.