Tribuna
Comunicat de presa
Ne-am liniștit! ”Sibiul are fotbal și va avea!” Antrenor nou și obiectiv promovarea pentru FC Hermannstadt. Plus academie de fotbal
b.o.n.
15402 vizualizari
Ne-am liniștit! ”Sibiul are fotbal și va avea!” Antrenor nou și obiectiv promovarea pentru FC Hermannstadt. Plus academie de fotbal

 

La aproape o săptămână de la returul barajului cu CS Mioveni, pierdut cu 2-1, la Mediaș, în urma căruia FC Hermannstadt a retrogradat în eșalonul secund, oficialii grupării sibiene au revenit cu un comunicat de presă prin care suporterii primesc asigurări că echipa nu se va desființa și va ataca revenirea imediată în Liga 1. ”Nu s-a pus nicio clipă problema desființării”, ne asigură mai-marii grupării de pe ”Municipal”.
Din comunicatul respectiv mai aflăm că, în următoarele două săptămâni, vor fi purtate negocieri cu mai mulți jucători din actualul lot pentru a continua și în sezonul viitor la FC Hermannstadt. În plus, va fi schimbat staff-ul tehnic, colaborarea cu Eugen Beza ca ”principal” luând sfârșit. Există totuși posibilitatea ca acesta să fie păstrat în viitorul staff, ca ”secund”, cum s-a întâmplat pe vremea când echipa a fost pregătită de Alex Pelici, Vasile Miriuță, Costel Enache, Eugen Neagoe, Ruben Albes și Liviu Ciobotariu.
Tot din comunicat aflăm că, anul acesta, FC Hermannstadt va înființa Academia de Fotbal, până acum clubul folosind în competiții grupele de copii și juniori de la Alma Sibiu și FC Interstar.
”Conducerea AFC Hermannstadt transmite tuturor suporterilor și celor care iubesc și respectă fotbalul sibian că echipa își va continua activitatea și în Liga a II-a (n.a. Liga 2)! Retrogradarea în urma unui baraj cu un rezultat dureros reprezintă o lecție din care avem multe de învățat, dar care, în egală măsură, ne face mai puternici. Toate zvonurile care au apărut în presă și în social-media cu privire la viitorul echipei noastre nu au avut nici o acoperire. Nu s-a pus nici o clipă problema desființării FCH. De aceea, în sezonul 2021-2022 de Liga a doua, am stabilit ca obiectiv principal revenirea în Liga 1. În acest scop, vom anunța în următoarele două săptămâni noua componență a staff-ului tehnic. De asemenea, am început negocierile cu mai mulți fotbaliști prin care să reconstruim o echipă competitivă. În tot acest timp, vom fi deschiși tuturor oportunităților de sprijin din partea autorităților locale, dar și celor care pot veni din mediul privat. Totodată, vom continua planul început sezonul trecut cu  echipa a doua a clubului. Anul acesta vom înființa Academia AFC Hermannstadt, ca dovadă a faptului că proiectul nostru, unul care a menținut o echipă de fotbal din Sibiu 3 sezoane consecutiv în prima ligă, are continuitate și este unul de lungă durată. Sibiul are fotbal și va avea!”, este comunicatul postat pe Facebook de clubul sibian.





comentarii
7 comentarii

Lua-ti o pauza binemeritată totuși.....se schimba totul dar de fapt nu se schimba nimic. Bază antrenor secund. Aceași Mărie cu alta pălărie.....jegosilor!!
Nimic
08.06.2021 17:31
@nimic
calmeaza-te, doar au retrogradat din prima in a doua. se intampla, daca te tii de treaba revii. daca nu, e ok si in liga 2
08.06.2021 17:38
Observ ca pubicati numai ce doriti, e bine ca un comunicat semnat de nimeni, ca Rotar si Bacila sunt barbati de aceea se semneaza conducerea clubului. O intreaga vrajeala acest comunicat. Acesti barbati spera sa o mai pacaleasca o data pe doamna primar. Ar fi corect din partea lor sa publice pe ce sa cheltuit cei 400000 de euro pe care primaria ia virat clubului ca sa vada si suporterii cum asociatii pe o parte imprumuta clubul iar pe alta parte isi trag bani din banii primariei.
Vivi Dragan
08.06.2021 17:47
Hai ca ati "fentat-o" de 2 ori. Ati ajuns la baraj si v-ati culcat pe o ureche. Uite ca se mai intampla si "miracole" sa castige cei cu sanse mai mici. Daca v-ati invatat lectia , atunci toti vom avem de castigat o data stadionul nou :)
@
08.06.2021 18:31
Alo primaria! Nu v-ati saturat de tzepe si capuse? Sportul sibian este grav afectat. Trebuie din temelii reconstruit. Avem nevoie de oameni competenti nu profitori.
suporter
09.06.2021 13:45
Vorbe goale!
Corny
09.06.2021 14:33
astept sa nu se mai spuna vom face,vom drege
vreau ca la anul sa se scrie atit SIBIUL a revenit in L1
nu incercati sa fiti ca poliricienii
andrei v
09.06.2021 15:29
Din aceeasi categorie
Festivalul 25 ore de teatru non-stop

Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Hoghilag erata
Licitatie publica

accentmedia