N-am scăpat de Kosovo! Cipru şi Lituania sau Gibraltar, celelalte echipe din grupa de Liga Naţiunilor a României
Naționala României va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar în grupele Ligii Naţiunilor, conform tragerii la sorţi care a avut loc în această seară, la Paris. ”Tricolorii” vor evolua în Liga C.
Kosovo este o reprezentativă pe care România a întâlnit-o recent, chiar în preliminariile EURO 2024. La Priştina, întâlnirea directă s-a terminat cu scor alb, în vreme ce, pe ”Arena Națională”, ”tricolorii” s-au impus cu 2-0.
Momentan, Kosovo nu are selecţioner, dar posedă acelaşi grup de fotbalişti care evoluează în campionate străine puternice, și anume Rrahmani (SSC Napoli), Zhegrova (OSC Lille), Muriqi (Mallorca), Rashica (Beşiktaş) și Muric (Burnley).
Împotriva naționalei Ciprului, ”tricolorii” am jucat de 13 ori în istorie şi au pierdut o singură dată, reuşind să obţină 9 succese. Cu toate acestea, ultimul duel datează din 2011, un amical disputat pe tărâm cipriot şi încheiat cu victoria noastră la lovituri de departajare, după 1-1 în timp regulamentar.
Cipru a încheiat pe ultimul loc, fără niciun punct şi golaveraj 3-28 preliminariile EURO 2024, într-o grupă cu Spania, Scoţia, Norvegia şi Georgia în care nu a pus în niciun moment probleme privind calificarea.
Reprezentanta din urna 4 valorică nu e încă decisă, urmând să o aflăm pe 26 martie, când se joacă returul barajului Ligii Naţiunilor (pe 21 martie e turul), care va fi învingătoare şi, implicit, adversara ”tricolorilor”
Dacă vom întâlni Gibraltar, reprezentativă care a încheiat ultima în grupă şi fără punct, golaveraj 0-41, în preliminariile EURO 2024 o grupă cu Franţa, Olanda, Grecia şi Irlanda, ar fi o premieră istorică pentru naţionala noastră.
Lituania a avut calificări EURO 2024 mult mai reuşite şi constituite o reprezentativă cu mai multă tradiţie şi valoare. Balticii au terminat cu 6 puncte preliminariile recente, după o victorie în Bulgaria şi remize cu Ungaria, Bulgaria şi Muntenegru.
Grupele Ligii Naţiunilor
Liga A
Grupa A1: Croaţia, Portugalia, Polonia, Scoţia
Grupa A2: Italia, Belgia, Franţa, Israel
Grupa A3: Ţările de Jos, Ungaria, Germania, Bosnia şi Herţegovina
Grupa A4: Spania, Danemarca, Elveţia, Serbia
Liga B
Grupa B1: Cehia, Ucraina, Albania, Georgia
Grupa B2: Anglia, Finlanda, Irlanda, Grecia
Grupa B3: Austria, Norvegia, Slovenia, Kazahstan
Grupa B4: Ţara Galilor, Islanda, Muntenegru, Turcia
Liga C
Grupa C1: Suedia, Azerbaidjan, Slovacia, Estonia
Grupa C2: România, Kosovo, Cipru, Lituania/Gibraltar
Grupa C3: Luxemburg, Bulgaria, Irlanda de Nord, Belarus
Grupa C4: Armenia, Insulele Feroe, Macedonia de Nord, Letonia
Liga D
Grupa D1: Lituania/Gibraltar, San Marino, Liechtenstein
Grupa D2: Moldova, Malta, Andorra
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa I: 5-7 septembrie 2024
Etapa a II-a: 8-10 septembrie 2024
Etapa a III-a: 10-12 octombrie 2024
Etapa a IV-a: 13-15 octombrie 2024
Etapa a V-a: 14-16 noiembrie 2024
Etapa a VI-a: 17-19 noiembrie 2024
Fazele finale sunt programate în martie 2025.
UEFA Nations League 2024/25 va conta şi pentru stabilirea ultimelor echipe europene calificate la Cupa Mondială din 2026. Cel mai bine clasate patru formaţii în Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru Mondial, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte 4 echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele 4 naţionale europene participante la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.