Tribuna
Sevis
Mediaşul aşteaptă salvarea din toate direcţiile
Ovidiu BOICA
1381 vizualizari
Mediaşul aşteaptă salvarea din toate direcţiile
Deşi susţine că nu va face plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv în numele Gazului Metan, preşedintele clubului medieşean susţine că "lupii negri" ar putea primi ajutor şi de la Lausanne pentru a juca şi la anul în Liga I. Speranţele medieşenilor se mai leagă atât de ligă, cât şi de federaţie.

Când vine vorba de o eventuală plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, Ioan Horoba, preşedintele Gazului Metan, repetă aproape obsesiv: "Nu ne clădim fericire pe nefericirea altora!". Horoba exclude ca gruparea pe care o conduce să se adreseze TAS-ului, dar susţine că "cei care trebuie să se sezizeze, cu siguranţă o vor face". "Să nu credeţi că la TAS nu se ştie despre acest caz", adaugă oficialul Gazului Metan cu referire la cazul de corupţie FCM Tg. Mureş - Ţerbea - Vasile Avram. Mai-marele clubului din Mediaş susţine că, dacă va fi respectat regulamentul, atunci ASA Tg. Mureş (fosta FCM) ar trebui retrogradată: "Este un articol clar în regulamentele FIFA şi UEFA. În astfel de cazuri, echipele aflate în cauză trebuie retrogradate automat".
TAS-ul nu este singura "portiţă" de scăpare a Gazului Metan în disperarea de a evita retrogradarea, după ce încheie sezonul pe locul 13, primul de sub linie. Ioan Horoba nădăjduieşte că un ajutor ar putea veni şi de la forurile de specialitate din ţară. "Nu-mi pun mari speranţe, dar nicic nu poate interzice revenirea la sistemul competiţional cu 18 echipe. S-a încercat implementarea sistemului cu 14 echipe, cu play-off şi play-out, dar uite că au retrogradat echipe care făceau audienţă, Oţelul, Rapid, "U" Cluj, FC Braşov, chiar şi noi, şi Ceahlăul. Au rămas echipele mici. Am comunalizat campionatul. E normal ca, în aceste condiţii, sumele din drepturile TV să fie mai mici, pentru că cine dă un ban ca să vadă echipe de la sate sau comune. Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal şi Comitetul Executiv al federaţiei Române de Fotbal ar putea dicta ca să fie păstrat sistemul cu 18 echipe, la noi nu prinde un sistem cu play-off şi play-out", a mai spus Ioan Horoba.





comentarii
2 comentarii

Rusine!!!Stam din nou la mina altora? Eliminati CAUZELE acestor esecuri umilitoare.Pacat de acest stadion.
pisicul
29.05.2015 07:37
Principala cauza e chiar Horoba, celelalte au venit inevitabil
Adisor
29.05.2015 21:07
Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia