Măldărășanu: ”Un rezultat care trebuie să ne dea încredere. Le-am spus băieților, dacă fotbalul este nedrept, trebuie să-l facem noi drept”

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a afirmat, în conferința de presă de după meciul cu FC Botoșani, primul câștigat în actualul sezon al Superligii, că succesul trebuie să le dea jucătorilor săi încredere și s-a arătat bucuros că aceștia au crezut în șansa lor, chiar dacă au intrat la pauză cu handicap pe tabelă.

”Un rezultat care trebuie să ne dea încredere. O primă repriză bună a noastră, ca și joc, am pus presiune pe adversar, multe cornere, multe ocazii însă de-atâtea ori fotbalul este nedrept, am primit un gol pe finalul reprizei total nemeritat. Mă bucur că băieții au crezut în șansa lor. Asta le-am spus, dacă fotbalul este nedrept, trebuie să-l facem noi drept și chiar dacă n-a fost o a doua repriză la fel de bună decât prima, totuși au fost momente în care m-am bucurat că au avut răbdare. Există riscul să abuzezi de mingi lungi pe un rezultat pozitiv al adversarului. Cu trecerea timpului, cum se spune, intri în jocul lor, atunci întârzii să marchezi, îți pierzi încrederea și punctele trec pe lângă noi. Îmi felicit băieții pentru determinare, pentru că au crezut, le-am spus și acum – le-am dat două zile libere – bucurați-vă, pentru că, în general, după victorii se bucură o zi, iar după înfrângeri, plângi 5-6 zile până la următorul meci. Le-am spus să se bucure, pentru că ar trebui să fie o victorie care să ne descătușeze. Și ca moral, să ne dea încredere, pentru că avem echipă bună, chiar dacă nu avem un lot numeros și valoric, avem câțiva copii de viitor pe care trebuie să-i creștem, cu răbdare. Cred în băieții care au calitate, dar ne trebuie o mai mare încredere. Era, într-adevăr, și presiunea locului în clasament. Le-am spus să nici nu se uite pe clasament, dar cu siguranță l-au văzut, își spune cuvântul.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Una peste alta, sunt 3 puncte meritate și mă bucur pentru prima noastră victorie în acest sezon”, a spus Măldărășanu.

Autor
11 august 2024 la 11:49
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 ore
Activități sportive în programul Zilelor Culturale ale Orașului Tălmaciu
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, Zilele Culturale ale Orașului Tălmaciu – 2025 vor avea...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Variantă de under pentru FC Hermannstadt și în ofensivă. Vine din Germania și a mai fost în probe și acum un an, la Sibiu
Gruparea de pe ”Municipal” a oficializat transferul lui Patrick Vuc, un vârf de atac de 21 de ani...
Sport
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Mediaș XCE & XCO” 2025, în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă și duminică (5 – 6 iulie 2025), la Mediaș se va desfășura o nouă ediție a „Mediaș...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
În premieră pentru România, Triada MTB a avut în program și o etapă a Cupei Europene XCO
Faima de care se bucură competiția Triada MTB în rândul iubitorilor ciclismului montan crește de la o ediție...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit