Măldărășanu, mulțumit! ”E un punct meritat, un rezultat echitabil!” Ce le-a spus jucătorilor săi în vestiar, la pauză…

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu, s-a declarat mulțumit de punctul obținut în prima etapă a play-out-ului, la Voluntari. Tehnicianul consideră că jucătorii săi au calitate și puteau chiar obține toate cele 3 puncte cu ilfovenii, dar și că, pe final, s-a temut puțin să nu fie taxați.

”Consider că, totuși, este un punct câștigat. E un punct meritat, cred că a fost un rezultat echitabil. Un început, zic eu, mai bun din partea noastră, am încercat să controlăm jocul, să construim, însă am suferit la progresie, pentru că și Voluntariul e o echipă care se apără foarte bine, aglomerând zona centrală. Bineînțeles, având o tranziție pozitivă foarte bună, cu jucători rapizi… Asta s-a și întâmplat la prima fază când au ajuns în careu, în afară de fazele fixe, pe o dinamică bună, am luat gol.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dar, mă bucur c-am revenit. Puteam mai mult, asta le-am spus și băieților în vestiar, puteam mai mult, pentru că avem calitate, asta consider eu, poate ei n-au încredere prea mare în ei, din păcate, însă erau spații, dacă ne mișcam mai mult, puteam avea o progresie așa cum îmi doresc. Pe final, a apărut și puțin teama de a nu pierde acest punct, ne-am retras și datorită presiunii pe care a pus-o Voluntariul cu acele schimbări de direcție în bandă și venind cu centrarea, având jucători cu talie, dar cred că, până la urmă, este un punct muncit și îmi felicit băieții”, a afirmat Măldărășanu în conferința de presă de după meciul cu formația lui Liviu Ciobotariu.

Măldărășanu a mai spus că jucătorii săi au resimțit o oarecare presiune încă din sezonul regular, nu se confruntă doar acum, în play-out, cu o astfel de stare. Moralul ”alb-roșilor” s-a schimbat în bine după ultimele rezultate, în speță victoriile cu Rapid și Craiova lui Mititelu.

”La noi, a fost o încărcătură mare și nu prea ieșeam, aduceți-vă aminte acest început de an când nu reușeam să câștigăm, chiar dacă jocurile erau bunicele, acceptabile, iar ocaziile, poate mai bune decât în alte meciuri. Am reușit, într-un târziu, să câștigăm în «Giulești» și credem că moralul nostru a început să crească, a venit și victoria din ultima etapă, contra Craiovei. Două echipe foarte bune și cred că, pe undeva, moralul nostru a crescut față de momentele în care băieții au aflat de acea depunctare, pentru că, pentru noi, asta a contat foarte mult din punctul ăsta de vedere. Iar odată cu începerea acestui play-out, cred că într-adevăr (n.a. băieții) au simțit presiunea foarte mare”, a completat Măldărășanu.

 

De ce l-a schimbat pe Paraschiv încă din prima repriză

 

Măldărășanu a explicat cum a schimbat jocul echipei sale după pauză și a explicat că l-a schimbat pe Daniel Paraschiv încă din prima repriză din cauza unor probleme de ordin medical, nedorind să riște o accidentare mai serioasă.

În primul rând, l-am pierdut pe Paraschiv. Bine, l-am pierdut meciul ăsta, pentru că a apărut o contractură și n-am vrut să riscăm. A zis că poate duce meciul până la pauză, dar exista riscul unei rupturi și n-am vrut asta. Atunci, am stabilit să-l schimbăm încă din prima repriză. Și, bineînțeles, l-am schimbat pe Biceanu cu Baba (n.a. Alhassan), am jucat un 4-3-3, Baba fiind un jucător mai ofensiv. Plus Limaj… Asta s-a întâmplat, chiar dacă nici Baba, neavând ritmul de joc, nu a fost așa cum ne dorim și cum cred că și-ar dori și el. A revenit după o accidentare. Pe urmă, când a revenit, a luat cartonaș galben, a luat al șaptelea cartonaș și a fost suspendat. Normal că nu are ritm. Dar, într-adevăr am pus și presiune, era și normal, eram conduși, trebuia să încercăm, să egalăm, cu riscul de a majora scorul Voluntariul pentru că, cum spuneam, e o echipă foarte bună de contraatac”, a adăugat Măldărășanu.

 

 

 

Autor
19 martie 2023 la 11:22
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 59 minute
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Un olandez pe banca lui CSU Sibiu. A jucat în NBA pentru Orlando Magic și Golden State Warriors. Fost coleg de echipă cu Shaq O’Neal!
Gruparea studențească sibiană va fi condusă de pe margine, din sezonul viitor, de Geert Hammink, anunță CSU. Acesta...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 15 ore
În premieră pentru România, Triada MTB a avut în program și o etapă a Cupei Europene XCO
Faima de care se bucură competiția Triada MTB în rândul iubitorilor ciclismului montan crește de la o ediție...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Sibienii se luptă cu Dinamo pentru un semifinalist de la EURO U19. Evoluează pe un post deficitar la FC Hermannstadt
Un internațional de juniori, care a participat cu naționala tricoloră la turneul final al Campionatului European U19 din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
După ce a promovat în Primera Division cu Oviedo, Daniel Paraschiv se întoarce… ”Experiența de aici e de neprețuit!”
Fostul golgeter al lui FC Hermannstadt are șanse minime să mai continue la echipa revenită în LaLiga după...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Tiago nu mai e singurul portughez din lotul lui FC Hermannstadt! Diogo Batista a semnat pe două sezoane
Mijlocașul așteptat de Marius Măldărășanu la FC Hermannstadt a semnat pe doi ani cu gruparea sibiană. În vârstă...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
A început gazonarea primelor două terenuri de pe ”Voința”. De câți bani mai are nevoie ALMA pentru a duce la bun sfârșit lucrările
Lucrările începute în toamnă la Baza Sportivă ”Voința” se îndreaptă cu pași repeți de final. La începutul săptămânii...
Actualitate
6 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
(FOTO) Aproape 370 de rutieri din 30 de companii sibiene la startul ”Cursei Sponsorilor”, competiția de debut a evenimentelor prilejuite de Turul Ciclist al Sibiului
Profitând de vremea excelentă, 369 de iubitori ai ciclismului, reprezentând 30 de companii sibiene, au pedalat, duminică, între...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Daniel Niculae lămurește lucrurile în privința venirii lui Săpunaru la FC Hermannstadt
Președintele executiv Daniel Niculae a vorbit, imediat după stabilirea țintarului noului sezon al Superligii, despre vehiculata venire a...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
A jucat la Benfica și Sporting Lisabona, iar acum e aproape de transferul la FC Hermannstadt. El e portughezul care trebuie să-l facă uitat pe Murgia…
Mijlocașul pe care antrenorul Marius Măldărășanu îl așteaptă, la începutul săptămânii, la Sibiu este Diogo Batista. În vârstă...
Sport
2 min de citit