Tribuna
SEVIS
Măgura, o repriză câștigată cu CSM București, dar eșec la o diferență de 6 goluri în final
Ovidiu BOICA
488 vizualizari
Măgura, o repriză câștigată cu CSM București, dar eșec la o diferență de 6 goluri în final
© handbalmania.ro
Echipa din Cisnădie a pierdut cu 31-25 meciul disputat, în această seară, în ”Polivalenta” din Capitală, cu CSM București, liderul autoritar al clasamentului Ligii Florilor, formație care a câștigat toate meciurile (11) disputate până acum în campionat. După o primă repriză modestă, Măgura a câștigat partea a doua cu 14-10.

 

Măgura n-a reușit să profite de situația în care se află liderul la zi al Ligii Florilor, CSM București, fără antrenorul Adi Vasile și fără nouă jucătoare, dintre care câteva de bază, din cauza coronavirusului. Echipa din Cisnădie a început dezastruos meciul de marți seara, din Sala ”Polivalentă” București, era condusă la pauză cu 10 goluri (21-11), dar în partea a doua a echilibrat jocul și chiar a câștigat repriza secundă cu 14-10.
Grubisic a făcut minuni în poarta CSM-ului, în debutul întâlnirii, parând șuturile Elenei Gjorgjijevska (două), Aleksandrei Zych și Silwiei Lisewska, în vreme ce Crina Pintea, Barbara Lazovic, Siraba Dembele (două) și Cristina Neagu, din 7 metri, au făcut 5-0, forțându-l pe Alex Weber, antrenorul Măgurii, să ceară primul time-out.
Abia în minutul 7 au reușit sibiencele să spargă gheața, prin Dijana Radojevic (5-1). Bucureștencele au continuat evoluția bună, înscriind gol după gol, iar în minutul 16, la 13-5 pentru CSM, Weber a cerut din nou time-out.
Între buturile Măgurii a trecut Prodan în locul Elenei Voicu, dar nici ea n-a putut opri furia ofensivă a jucătoarelor conduse de pe margine de Iulia Curea. Grubisic a continuat evouția bună între buturile Măgurii, iar Zych a șutat mult alături, din extrema dreaptă. Moisă și Pintea au dus-o pentru prima dată pe CSM la zece lungimi în fața adversarului (15-5).
În ultimele 10 minute ale reprizei întâi, sibiencele au reușit cât de cât să mai opună rezistență iureșului CSM, iar Gjorgjijevska a înscris pentru 16-7 deși Măgura era în inferioritate după ce Valentina Barcac a fost eliminată două minute.
Grubisic a avut alte două intervenții salvatoare în finalul reprizei, una câștigată de CSM cu 21-11, o repriză în care Valentina Blazevic a înscris jumătate din golurile Măgurii (5).
Repriza secundă a fost mult mai echilibrată. Grubisic a continuat să fie sperietoarea din poarta CSM-ului, apărându-i un 7 metri Sylwiei Lisewska. Cristina Neagu și Crina Pintea au făcut spectacol în atacul CSM-ului, iar Grubisic cu siguranță a făcut-o pe Gjorgjijevska să viseze urât noaptea de după meci, scoțându-i alte două șuturi.
Bucureștencele s-au mai relaxat în partea a doua a reprizei secunde, iar jucătoarele lui Weber și Bogdan Nițu au profitat, nu înainte însă ca Grubisic să scoată șutul Valentinei Blazevic și să-i pareze Sylwiei Lisewska un 7 metri.
Cu cinci goluri consecutive, Măgura a înjumătățit diferența de la pauză (27-22), marcaseră Blazevic (două), Gjorgjijevska, Timea Tătar și Dana Abed-Kader.
La 28-23, Elena Voicu a apărat un 7 metri al Cristinei Neagu, dar liderul CSM-ului și al naționalei României a revenit și a înscris cu transversala.
În ultimul minut, Voicu a avut două intervenții la șuturile tinerei Geanina Fînari, iar Gjorgjijevska a înscris ultimul gol al meciului, meci încheiat cu victoria CSM-ului cu 31-25.

CSM: Grubisic, Dumitrache - Neagu (6 goluri), Martin (6), Pintea (6), Lazovic (5), Moisă (4),  Dembele (4), Smeets, Fînaru, Csavar. Antrenor: Iulia Curea.
Măgura: Voicu, Prodan - Blazevic (10 goluri), Gjorgjijevska (6), Lisewska (3), Abed-Kader (două), Radojevic (două), Bardac, Tătar (câte unul), Predoi, Zych, D. Necula. Antrenor: Alexandru Weber.





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Electrica Furnizare

publicare anunturi

Somarest

Q-House

Vacanta Eurotrip
info
Palatul Brukenthal Avrig
Licitatie publica

accentmedia