Tribuna
PNL
Liga I / Rapid - Gaz Metan
Lipsa spectatorilor, avantaj pentru medieşeni
Vasile ANTIPA
1146 vizualizari
Lipsa spectatorilor, avantaj pentru medieşeni
Tehnicianul grupării medieşene, Cristi Pustai, crede că echipa sa este avantajată de faptul că meciul din Giuleşti se va disputa cu tribunele goale.
Gaz Metan Mediaş întâlneşte, luni seara, în deplasare, formaţia Rapid Bucureşti, într-un veritabil meci al disperării. Cu doar 16 puncte în Liga I după 15 etape şi clasaţi pe locul 13, fotbaliştii Gazului Metan au neapărată nevoie de victorie pentru a sălta cât de cât în clasament. Medieşenii se deplasează în Giuleşti şi trag speranţe că vor obţine cel puţin un punct, mai ales că meciul se dispută fără spectatori.
Antrenorul medieşenilor, Cristian Pustai, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că îşi propune obţinerea celor 3 puncte în partida cu giuleştenii. "Faptul că partida cu Rapid se joacă fără spectatori poate fi un avantaj pentru noi, pentru că se ştie că, în Giuleşti, publicul este al 12-lea jucător. Întâlnim o echipă care a reuşit să câştige la Universitatea Cluj, care îşi doreşte o revenire între primele 5 echipe ale campionatului, însă în ceea ce ne priveşte, cred că e momentul să ne schimbăm atitudinea faţă de acest spectacol şi să încercăm să obţinem puncte, pentru că trec etapele şi, cu aceste 16 puncte, eu spun că suntem mult mai în urmă decât am fi meritat şi decât ne-am propus. Să sperăm că, aşa cum am reuşit să spargem gheaţa cu Vaslui, aşa vom reuşi să ne întoarcem cu puncte din Giuleşti”, a spus antrenorul "lupilor negri”.
Partida dintre Rapid şi Gaz Metan se dispută luni, 19 noiembrie, de la ora 21.30 şi va fi transmisă în direct de canalul Digi Sport 1.

Liga I, etapa a XVI-a
Astăzi
CFR Cluj - Astra Ploieşti, ora 19.00, Digi Sport 1
Gloria Bistriţa - FC Braşov, ora 21.30, Dolce Sport
Petrolul Ploieşti - Universitatea Cluj, ora 21.30, Digi Sport 1
Sâmbătă, 17 noiembrie
CSMS Iaşi - Ceahlăul Piatra Neamţ, ora 19.00, Digi Sport 1
Viitorul Constanţa - Dinamo Bucureşti, ora 21.30, Digi Sport 1
Duminică, 18 noiembrie
Steaua Bucureşti - CS Turnu Severon, ora 20.30, Digi Sport 1
Luni, 19 noiembrie
Pandurii Tg. Jiu - Concordia Chiajna, ora 19.00, Digi Sport 1
Oţelul Galaţi - FC Vaslui, ora 20.00, Dolce Sport
Rapid Bucureşti - Gaz Metan Mediaş, ora 21.30, Digi Sport 1.
Clasament
 1. Steaua Bucureşti     15     12     2     1     35-11     38 (+14)
 2. Pandurii Tg. Jiu     15     9     3     3     25-18     30 (+9)
 3. Astra Giurgiu     15     8     4     3     30-18     28 (+4)
 4. FC Vaslui         15     7     4     3     26-16     28 (+7)
 5. CFR Cluj         15     7     4     4     31-18     25 (+4)
 6. Petrolul Ploieşti     15     6     6     3     23-15     24 (+3)
 7. Dinamo Bucureşti     15     6     4     5     22-18     22 (+1)
 8. Rapid Bucureşti     15     6     4     5     17-17     22 (+1)
 9. Concordia Chiajna     15     5     5     5     14-17     20 (-4)
10. FC Braşov         15     5     4     6     18-22     19 (-5)
11. Viitorul Constanţa     15     4     6     5     17-18     18 (-6)
12. Ceahlăul P. Neamţ     15     5     3     7     21-29     18 (-6)
13. Gaz Metan Mediaş     15     4     4     7     14-23     16 (-8)
14. Universitatea Cluj     15     4     3     8     16-29     15 (-9)
15. Oţelul Galaţi     15     3     7     5     17-20     14 (-5)
16. CSMS Iaşi         15     3     2     10    13-21     11 (-10)
17. Gloria Bistriţa     15     2     4     9     11-29     10 (-11)
18. CS Tr. Severin     15     1     5     9     11-21     8 (-16).
Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Forumul German

qhouse sibiu

Palatul Brukenthal Avrig

sevis

Vacanta Eurotrip
info
publicare anunturi
Licitatie publica

accentmedia