ACS Mediaș, ocupanta locului secund în clasamentul Seriei 9 a Ligii 3, cu 30 de puncte, a învins, sâmbătă, într-un meci de verificare disputat la Reghin, echipa locală Avântul cu scorul de 2-0.
Golurile au fost marcate de Magyari Szilard și Lucian Noian.
Antrenorul Mihai Ianc a început partida cu ”unsprezecele” Fabio Blaga - Cristian Maxim, Cristian Avram (cpt.), Berkeczi Csongi, Alex Vodă, Alexandru Luca, Beniamin Hanzu, Tudor Man, Mihai Petra, Bogdan Rotar și Magyari Szilard.
Rezerve au fost Sebastian Ciuperceanu, Bogdan Jica, Antonio Vlad, Paolo Stan, Sebastian Maghiari, Sebastian Bârsan, Andrei Bârsan, Antonio Dumitru, Cătălin Tineiu, Lucian Noian și Cristi Pajco.
Avântul Reghin ocupă locul 8 în clasamentul Seriei 9 a Ligii 3 cu 11 puncte.
În urmă cu o săptămână, ACS Mediaș a pierdut amicalul cu Metalurgistul Cugir, disputat pe terenul echipei din județul Alba, scor 3-1. Unicul gol al formației lui Mihai Ianc a fost reușit de Bogdan Rotar.
În această iarnă, medieșenii au mai jucat alte trei meciuri de verificare. Pe primul l-au pierdut la limită (1-0), pe terenul ocupantei locului secund în clasamentul Ligii 2, Corvinul Hunedoara.
A urmat victoria cu AFC Od. Secuiesc, pe terenul sintetic din incinta Stadionului ”Gaz Metan”. Medieșenii s-au impus cu 4-0 prin golurile reușite de Mihai Petra, Magyari Szilard, Cristian Avram și Cătălin Tineiu.
În ultima zi a lunii ianuarie, medieșenii au jucat la Zalău, cu o altă echipă din Liga 3, meciul terminându-se nedecis și fără gol.
Până la reluarea campionatului, ACS Mediaș mai are programate două jocuri de verificare, ambele pe teren propriu, cu CS Universitar Alba Iulia (23 februarie, ora 13:00) și CSM Deva (2 martie, ora 13:00).
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Junii Sibiului, la Viena, 2014 |
Junii Sibiului, la Viena- 2014 |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Premiera nationala in chirurgia valvei aortice |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |