Tribuna
Liga I
Gaz metan - FC Braşov a fost mutat vineri
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), împreună cu câştigătorii drepturilor de transmisie TV a jocurilor din primul eşalon, şi-au dat încă o dată în petic, încurcându-le socotelile gaziştilor medieşeni; partida dintre echipa lui Cristi Pustai şi FC Braşov a fost mutată vineri, 22 august, după ce, iniţial, era programată pentru duminică, 24 august.
Întâlnirea dintre Gaz metan şi FC Braşov, din etapa a V-a a Ligii I, trebuia să se dispute duminică, 24 august, de la ora 17.45. Trebuia, pentru că LPF-ul şi cei care au câştigat drepturile de transmisie TV ale meciurilor din primul eşalon au mutat meciul cu două zile mai devreme. A fost păstrată doar ora de start. Decizia nu este singura de această natură care-i afectează pe medieşeni. S-a mai întâmplat şi acum aproape două săptămâni, când jocul dintre Gaz metan şi FC Timişoara a fost mulat de la ora 18.00 la 19.30 şi invers, în plus televizarea acestuia făcându-se abia după o serie de presiuni ale lui Dumitru Dragomir şi ale oficialilor celor două cluburi.
Decizia de a muta meciul vineri i-a dat peste cap planurile lui Cristi Pustai, antrenorul Gazului metan. Acesta le-a acordat jucătorilor săi liber tot weekendul, convins că întâlnirea cu FC Braşov se va disputa duminică. ”Preşedintele clubului nostru va ridica această problemă la următoarea Adunare Generală a FRF, pentru că nu este posibil ca, de la o etapă la alta, să nu ştii când joci. Nu este normal să ne înştiinţeze cu câteva zile înainte de schimbare, pentru că am pregătit un ciclu de pregătire care, acum, ne este dat peste cap. Sigur, şi pentru adversari este aceiaşi problemă, însă noi avem un jucător la naţionala de tineret, care joacă în Ţara Galilor, miercuri seara, iar în plus, ştiind iniţial că jucăm duminică, jucatorii au avut liber până în această seară”, a afirmat, ieri, antrenorul Gazului metan, Cristi Pustai, căruia altfel i-a mai trecut supărarea în urma eşecului usturător de vinerea trecută, de la Urziceni. “Supărarea mi-a trecut imediat după joc, pentru că nu mai aveam ce să fac. Faptul era împlinit. Acum va trebui să corectăm greşelile făcute în acel meci. Am pierdut două jocuri în deplasare, însă şi în liga secundă, acum un an, am pornit la drum mai greu, pierzând primele 3 întâlniri de afară. Noi am pierdut, vineri, în faţa unei echipe europene, care participă în Cupa UEFA; nu este nicio criză la Gaz metan, însă nici noi nu putem câştiga peste tot, cum se aşteaptă toată lumea”, a mai spus Pustai.

Buzean e refăcut
Fundaşul stânga Ionuţ Buzean nu a evoluat în partida de la Urziceni din cauza unei miozite suferită la cvadriceps. ”Am făcut doar alergări uşoare toată săptămâna premergătoare jocului şi nu am vrut să forţez. Acum mă simt mai bine şi, de azi (n.a. ieri), am intrat în programul normal de pregătire alături de colegi”, a afirmat medieşeanul.(C. P.)

"Soluţii de redresare"   
Preşedintele Consiliului Director al Gazului metan, Corin Cindrea, a mărtursit că i-a trecut supărarea după eşecul usturător din etapa precedentă, d ela Urziceni. ”Antrenorul trebuie să caute soluţii de redresare şi sper ca jucătorii să fi învăţat ceva din această înfrângere", a spus Cindrea. Mai-marele Gazului metan s-a declarat impresionat de modul în care a pregătit Dan Petrescu meciul de vinerea trecută. "Urziceniul a pregătit foarte bine meciul; ne-au studiat din timp şi ne-au anihilat. Cu un singur şut pe poartă, cum am avut noi, e greu să câştigi un meci", a mai afirmat Cindrea. (C.P.)

Baciu: "N-am arătat atât de rău"
Directorul sportiv al Gazului metan, Marius Baciu, era de părere, după jocul de la Urziceni, că echipa nu s-a făcut de râs. "Eu unul sunt de părere că nu am arătat atât de rău pe teren. Este adevărat că, după ce am primit golul, am riscat, pentru că fie că pierdeam la un singur gol, fie la trei, tot înfrângere se cheamă. În primele 20 de minute am jucat slăbuţ, însă pe urmă ne-am mai revenit. Îmi doresc ca jucătorii să nu acuze acest şoc", a afirmat "Bacione". (C.P.)





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Targul de Cariere

Comunicat de presa

EVENIMENT TV
VISA MEDICA
visa medica
Cartuse toner, unitati cilindru
adi eco
Licitatie publica

ACCENT MEDIA