(FOTO) Unii cu… ”Știința” golului, alții cu ocaziile! Oltenii l-au făcut mare pe Căbuz. Gabi Iancu și Oroian, marcatori în victoria contra Universității Craiova. Hermannstadt se întoarce pe loc de play-off

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibienii au obținut o victorie extrem de prețioasă cu una dintre echipele care se bat la titlu (și) anul acesta și revin pe loc de play-off. După o primă repriză încheiată cu scor alb, s-a marcat de trei ori în primul sfert de oră de după pauză, iar pe final reduta ”alb-roșiilor” a rezistat cu brio.  
Cele două echipe au lăsat garda jos încă din debutul întâlnirii și Danciu a țâșnit pe contraatac, dar a ales să șuteze, din interiorul careului, la prima bară, în loc să scoată în fața porții, pentru Mitriță, trimițând alături ('2).
La celelalte buturi, Baba Alhassan n-avea cum să-l învingă pe Popescu cu bolta din marginea careului mare ('4).
Butean s-a apărat bine la Mitriță și a blocat șutul (9), apoi Jipa și-a încercat șutul, de pe la 25 de metri, dar a trimis pe centrul porții și Laurențiu Popescu n-a avut niciun fel de emoții ('13).
Oltenii au cerut corner la o fază în care Ivan i-a așezat mingea pentru șutui lui Mitriță, din marginea careului de 16 metri, dar ”centralul” Cătălin Popa a dictat repunere din 6 metri ('19).

Custom Image

Mult mai periculos a fost Gabi Iancu, la o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea șutată de acesta fiind deviată puțin peste transversală de Andrei Ivan, din zid ('22). Cornerul l-a executat Balaure, ca de obicei, pe bara a doua, cu mult efect, de unde Paraschiv a reluat în plasa laterală ('23).
Tot cu efect a centrat și Mitriță, tot pe bara a doua, dar din acțiune, Alexandru Crețu a apărut în marcaj cu Baba Alhassan, dar tot ce-a reușit a fost să-l faulteze pe ghanez ('26).
Atacurile la poarta sibienilor au căpătat intensitate și Roguljic a pendulat în marginea careului mare, dar a șutat în blocaj ('28), apoi Mitriță a avansat pe stânga și l-a găsit singur-singurel pe 6 metri, pe Andrei Ivan, Căbuz a respins în față, tot până la Ivan, care a mai reluat o dată spre poartă dar șinde data aceasta portarul lui Hermannstadt și-a salvat echipa ('29).
Replica a venit de pe capul lui Valerică Găman, în urma unui corner, dar fundașul a trimis peste transversală, cu capul ('34).
De cealaltă parte, Andrei Ivan a prins cadrul porții, din centrarea lui Căpățână, dar a trimis fix în brațele lui Căbuz ('38).

Custom Image

Repriza a fost închisă de șutul lui Gabi Iancu, printre picioarele lui Da Silva, însă pe centrul porții și Popescu a reținut ('45+1).

Trei goluri într-un sfert de oră, după pauză

Golgeterul Sibiului, Daniel Paraschiv, putea debloca tabela la câteva zeci de secunde de la reluare, când l-a fentat pe Da Silva și a scăpat  singur spre poarta lui Popescu, la diagonala lungă a lui Butean, dar a trimis peste transversală ('46).
Din a doua încercare, sibienilor le-a ieșit pasiența. Balaure a pasat în lateral, Baba Alhassan a lăsat pentru Gabi Iancu, iar decarul a făcut câțiva pași și l-a executat pe ”spectatorul” Laurențiu Popescu cu un șut de pe la 21-22 de metri ('51).
Încă se mai bucurau jucătorii lui Măldărășanu când Ivan a avansat pe stânga și i-a pasat lui Mitriță, a urmat un-doi-ul cu Konjic și șutul din unghi, pe sub Căbuz, iar tabela se modifica din nou ('52).
Oroian a readus sărbătoarea în tribunele ”Municipalului” după o fază ca la carte. Gabi Iancu a schimbat partea, Balaure a băgat mingea în careu, iar ”Ace” Oroian a reluat în plasă din dreptul punctului cu var ('61).

Custom Image

Impulsionat de interesul Rapidului și al FCSB-ului, Baba Alhassan a încercat să puncteze spectaculos, din ”foarfecă”, dar reluarea ghanezului, din apropiere, n-a fost cea mai fericită ('69).
Baba Alhassan a trecut apoi la serviciu și a inventat o pasă printre doi adversari pentru Paraschiv, dar atacantul l-a luat la țintă pe Popescu, foarte bine ieșit dintre buturi ('72).

Defensivă betonată

Odată cu trecerea minutelor, Măldărășanu a mutat defensiv, încercând să securizeze victoria. Mai întâi a intrat Florin Bejan în centrul defensivei, între Găman și Ionuț Stoica, apoi Baba Alhassan – accidentat – i-a lăsat locul lui Antoche, un alt fundaș central de profesie, iar oltenii n-au mai găsit minute bune culoarele spre poarta lui Căbuz, chiar dacă bulgarul Petev împrospătase ofensiva cu Baiaram, Markovic și Ișfan. 
De-abia pe final Mitriță a prins un șut din marginea careului mare, dar a trimis mult prea înalt ('89).
Prelungirile au fost multmai intense. Mai întâi Căbuz le-a dat emoții sibienilor, ratând intervenția în marginea careului mare, dar Ișfan n-a profitat de situație ('90+5). Apoi Markovic l-a mai remarcat o dată pe Căbuz, iar Ionuț Stoica l-a blocat pe Ișfan ('90+6).

Custom Image

Bucuroiu putea închide meciul în al optulea minut al prelungirilor, dar pesemne s-a speriat de oportunitatea a avută, s-a precipitat și n-a prins cadrul porții lui Popescu.

În cele din urmă, sibienii au rezolvat cu brio prima ”ecuație” dintr-o serie de trei extrem de grele, pe final de an. Urmează deplasarea pe ”Arena Națională”, pentru duelul cu (probabil) viitoarea echipă a lui Baba Albassan, apoi la Sibiu revine deținătoarea Cupei, Sepsi OSK.
FC Hermannstadt revine pe loc de play-off (5) și are acum 28 de puncte, dar lucrurile s-ar mai putea schimba până la finalul etapei.

FC HERMANNSTADT: Căbuz – Oroian (Medina '87), Găman, I. Stoica, Butean – Balaure (Biceanu '74), Murgia, Alhassan (Antoche '78), Jipa (Bucuroiu '86) – G. Iancu (Bejan '74), D. Paraschiv. Antrenor: Marius Măldărăşanu.
UNIVERSITATEA: L. Popescu – Căpăţînă, A. Creţu, R. Silva, Bancu – Kurtic, Danciu (Baiaram '56) – Roguljic, Mitriţă, A. Ivan (Isfan '59) – Koljic (Markovic '69). Antrenor: Ivaylo Petev.

 

Autor
10 decembrie 2023 la 14:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 3 ore
Medieșenii sunt invitați, duminică, la ”Crosul Primăverii”
Primăria Municipiului Mediaș și CS Atletic Star Mediaș îi invită pe toți cei care susțin mișcarea în aer...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Bilstein devine partener strategic al CSU Sibiu
CSU Sibiu, cel mai important brand sportiv al Sibiului și una dintre echipele reprezentative ale baschetului din România,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Suporterii sibieni își fac încălzirea pentru finala Cupei pe pietonala din centrul Aradului
Suporterii echipei FC Hermannstadt care fac deplasarea la Arad pentru a asista din tribunele Stadionul ”Francisc Neuman” la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 15 ore
Sâmbăta bicicliștilor, la Mediaș
Sâmbătă, 10 mai, municipiul Mediaș va fi polul spre care se vor îndrepta iubitorii ciclismului montan (mountain biking)...
Actualitate
2 min de citit