Tribuna
(FOTO) Sibianul Marco Pătru a câștigat Cupa României la clasa Junior Rotax, la karting. ”A fost greu, sunt debutant la acest nivel, dar performanța asta mă face să visez la titlul național”
Ovidiu BOICA
783 vizualizari
(FOTO) Sibianul Marco Pătru a câștigat Cupa României la clasa Junior Rotax, la karting. ”A fost greu, sunt debutant la acest nivel, dar performanța asta mă face să visez la titlul național”
Pilotul sibian Marco Mircea Pătru a cucerit, weekendul trecut, Cupa României la clasa Junior Rotax, la Karting. În vârstă de aproape 13 ani, pe care-i va împlini pe 5 august, Marco a reușit să se impună, la București, în fața unor sportivi cu mai multă experiență, el fiind la prima participare la această clasă. Sibianul are deja o vitrină serioasă de trofee, iar noua sa țintă este titlul național la Junior Rotax, pe care l-ar putea obține spre finalul anului. Marco Pătru este legitimat la CS Sibiu Racing Team.

 

Pentru Marco Pătru, câștigarea Cupei României la karting, la primul său an petrecut la clasa Junior Rotax, este prima performanță din acest an, dar sibianul a prins încredere și se gândește deja la și titlul național, pe care l-ar putea obține mai spre finalul anului. Trofeul Cupei României, cucerit weekendul trecut, la București, se odihnește acum în vitrina cu trofee alături de alte cupe, diplome și medalii, pentru că, în cei aproape 8 ani de când este pilot de karting, sportivul legitimat la Clubul Sportiv Sibiu Racing Team a obținut destule.

Marco a început să meargă la karting încă de pe când avea 5 ani, vârstă la care încă nu începuse școala, era încă la grădiniță. Primele ore de pilotaj au avut loc pe o pistă de agrement din Sibiu, unde a fost remarcat de Viorel Nicoară, o legendă în acest sport, care l-a introdus în circuit, iar rezultatele nu s-au lăsat multă vreme așteptate.

 

A luat ”microbul” din familie

 

Puștiul continuă tradiția familiei în auto-motorsport, având destule exemple. ”Microbul” pare să-l fi luat de la tatăl său, Mircea ”Muc” Pătru, care a participat la numeroase competiții de autocross, iar bunicul său a fost pilot în Campionatul Național de Raliuri, cu mulți ani în urmă. Nu în ultimul rând, Marco este atras de stilul de pilotaj al unchiului său, Sebastian Barbu, renumitul pilot din Campionatul Național de Raliuri, vicecampion național en-titre, care anul acesta țintește titlul național absolut în întrecerea internă.

 

Numeroare trofee

 

Așa cum am amintit mai devreme, Marco Pătru s-a apucat de karting încă de la vârsta de 5 ani, iar de atunci până în prezent a obținut o serie de performanțe demne de luat în seamă.

În august 2016, a câștigat Cupa României la clasa Promo BB, iar un an mai târziu a devenit vicecampion național la clasa Micro Rotax.

În 2018 a recidivat, luând tot ”argintul”, dar la clasa Mini Rotax, la Campionatul Național, iar peste un an a câștigat trofeul la un concurs internațional, ”Transylvanian Trophy” și și-a păstrat titlul de vicecampion național la Mini Rotax

Anul trecut, s-a clasat al doilea la clasa Mini 60, la Cupa României, iar în urmă cu câteva zile a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Cupa României, la o clasă superioară, Junior Rotax, clasă la care e la primul an de participare.

La clasa Junior Rotax participă sportivi cu vârsta de 13 până la 15 ani, iar motorul kartului este mult mai puternic decât la Mini Rotax, în plus dimensiunile șasiului fiind considerabil mai mari.

”Sunt extrem de mulțumit de noul meu material de concurs. Concurez pe un șasiu Kosmic cu motor Rotax de 125 cmc pus la dispoziție de importatorul și reprezentantul în România, Road Runner Racing. Vreau să îi mulțumesc domnului Viorel Nicoară, cel care este importatorul pe România al Road Runner Racing și care m-a ajutat să concurez pe un asemenea kart”, spune Marco Pătru.

Cupa României s-a desfășurat în zilele de 7 și 8 mai pe circuitul ”AMCKart” din București, iar tot acolo va fi și prima etapă de karting din Campionatul Național, competiție organizată de Federația Română de Karting (FRK), etapă la care se anunță peste 20 de piloți la start, la clasa Junior Rotax.

 

Debutant la clasa Junior Max. Țințe: titlul de campion național și finala mondială Rotar Max Challenge

 

Așa cum am amintit mai devreme, Marco Pătru este debutant la clasa Junior Rotax, dar asta nu l-a împiedicat să cucerească trofeul Cupei României. Mai mult, deși această clasă se adresează sportivilor cu vârsta între 13 și 15 ani, sibianul va face 13 ani de-abia în vară.

”Am câștigat, weekend-ul trecut, Cupa României la București și sunt foarte fericit. A fost greu, mai ales că sunt debutant la această clasă. Adversarii mei sunt mai experimentați decât mine la această clasă,  dar Cupa României mi-a dat încredere că pot visa și la titlu de campion național, la sfârșitul anului. Câștigătorul Campionatului Național va merge la finala mondială a Rotax Max Challenge, care va avea loc în Portugalia la Portimao”, mai spune pilotul sibian.

 

Cine sunt cei mai mari susținători

 

Bunicul, părinții, Viorel Nicoară - cel care i-a trezit gustul pentru marea performanță, în primii ani - și nu în ultimul rând antrenorul personal pentru condiția fizică, Adrian Hadăr, sunt cei cărora le dedică fiecare victorie, fiecare succes tânărul pilot sibian.

”Stilul de pilotaj din ultimii doi ani, petrecuți în echipa băcăuană BRT, mi-a creat un avantaj și consider că, împreună cu tatăl meu, care îmi este mecanic, cu bunicul, care nu lipsește de la nicio cursă, și cu mama, care nu îmi dă voie să am îndoieli în privința mea, facem echipa perfectă”, a adăugat Marco.

 

Va ajunge pe circuitul de Formula 1 de la Silverstone

 

Mai trebuie adăugat că Marco Pătru a fost selectat de instructorii Federației Internaționale de Automobilism (FIA) să reprezinte România la o sesiune de teste pe circuitul de Formula 1 de la Silverstone, din Anglia. Luna viitoare se va stabili data plecării.

”Voi avea plăcerea și onoarea să pilotez pe un circuit de Formula 1, la Silverstone. Cine nu și-ar dori așa ceva? Aștept cu nerăbdare momentul, dar până atunci aș vrea să le mulțumesc, atât în numele meu, cât și al celor care se ocupă de pregătirea mea și, nu în ultimul rând, al părinților, pentru ajutorul acordat la fiecare cursă, și anume Power Construct, Bac Construct, Ravy Prest,  Amfiboswin SRL Șelimbăr - cariera de piatră de la Turnu Roșu, Bucur Rally & Tunning, Lentz BC, Calimero Kindergarten și Sibiu Racing Team”, a mai spus Marco Pătru.

 






comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
SEVIS

Compa

Clinica Saneos

A.D.I. Eco Sibiu
VISA MEDICA
Licitatie publica

EVENIMENT TV

ACCENT MEDIA