Se plimbă absolut fermecat de ceea ce se-ntâmplă pe covorul din sala în care se desfășoară antrenamentul. Nici ușa de la intrare, deschisă de câțiva părinți și surioare/frățiori (și) mai mici nu-i distrag atenția de la cei pe care se străduiește să-i învețe ABC-ul scrimei. ”Fandează și țintește!”, ”Ferește!”,”Dublé!” sau ”Eschivă și atacă!” sunt câteva dintre indicațiile date, asta când nu corectează modul în care ține în mână floreta vreunul dintre tinerii săi elevi sau când nu le explică modul în care trebuie să-și potrivească pasul sau să se ferească din fața vârfului bont al armei adversarului.
Fost campion balcanic cu naționala României, cu care a ajuns inclusiv la Campionatele Mondiale, medaliat la Campionatele Balcanice și multiplu medaliat la Campionatele Naționale, Tuzhanyi Gerard este la prima experiență ca antrenor, după mai bine de două decenii ca sportiv, fiind trimis de ACS Floreta Timișoara la Sibiu, unde clubul de pe Bega a deschis o filială, în toamna anului trecut.
Și, cum unul dintre cele mai nobile sporturi are destui fani și în localitatea noastră, pentru început, la antrenamentele lui ”Geri” participă deja peste 20 de copii cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani.
Weekendul trecut, nouă dintre aceștia au participat la prima lor competiție, la Cluj-Napoca, făcându-și ”botezul”, iar ”Geri” s-a declarat mulțumit: ”Deși am început doar în noiembrie, deci în urmă cu aproximativ șase luni, deja au început să apară și rezultatele. Weekendul trecut, la Cluj-Napoca, am participat la prima competiție, «Cupa Mușchetarii», turneu organizat de clubul Atlas Invictus. Au fost aproximativ 100 de concurenți de la 5 cluburi din țară, o competiție de floretă, masculin și feminin, la care noi ne-am prezentat cu zece sportivi”, spune ”Geri”.
”Face și fotbal, dar îi place foarte mult scrima. Mătușile sale sunt în străinătate și ambele au practicat scrima, iar când veneau în România, cu ocazia diferitelor competiții, mergema cu familia și cel mic era tare fascinat de acest sport. De aceea ne-am bucurat când am aflat că se va deschide acest club la Sibiu”, spune unul dintre tații care asistă la antrenament.
La ”Cupa Mușchetarii”, Cristian Aron s-a clasat pe locul al treilea la categoria U9, iar Lavinia Buciumanu și Tudor Dobre, ambii la U11, pe locurile 5, respectiv 9.
Pentru clubul sibian au mai concurat Bogdan Fărcaș, Tudor Mănuțiu (ambii la U9), Filip Olteanu, Vlad Crăciun, Tudor Băilă și Matei Morar la U11, Darius Băilă la U15.
”Am obținut, zic eu, niște rezultate binemeritate, față de pregătirea pe care am avut-o în perioada asta scurtă. Am obținut un loc 3, un loc 5 și unul 9”, adaugă Tuzhanyi.
Scrima are trei mari ramuri, floretă, spadă și sabie, dar pentru început ”Geri” îi pregătește pe sportivii săi doar la floretă. ”Pe viitor s-ar putea să introducem și arma spadă. Momentan ne limităm doar la floretă”, completează fostul component al naționalei României.
”Geri” își dorește cât mai mulți elevi la antrenamentele sale care au loc într-o sală încăpătoare de pe str. Varului din Sibiu.
”Momentan avem în grupă 24 de copii, dar mă aștept să vină și mai mulți. Urmărim să aducem mai mulți copii pentru a face mai multe grupe și pentru a ajunge să participăm cu cât mai mulți la competiții”, mai spune clujeanul.
Întrebat ce i-ar sfătui pe copiii fascinați de poveștile cu D'Artagnan și ceilalți trei mușchetari, ”Geri” nu stă deloc pe gânduri: ”Să vină, să încerce să practice acest sport, s-ar putea să se îndrăgostească de el, sunt convins c-o să le placă. Să vină și să-ncerce!”
Cu sprijinul clubului din Timișoara, cel de aici, de la Sibiu vine în sprijinul micuților care doresc să deprindă ABC-ul într-ale scrimei, oferindu-le echipament gratuit, la început.
”Într-adevăr, echipamentul nu este chiar ieftin, dar în primul an noi le asigurăm echipamentul, urmând ca, pe parcurs, să-și achiziționeze fiecare unul. O lamă poate să coste și două sau trei sute de lei, dar și o mie de lei, depinde de calitate și de marcă”, mai spune Tuzhanyi.
Mai multe informații pentru cursurile de performanță sau pur și simplu amatorii de mișcare pot fi obținute la tel. 0749/26.00.22, iar înscrieri se pot face și pe site-urile floreta.ro și cursuriscrima.ro.
Clubul ACS Floreta Sibiu funcționează la adresa str. Varului, nr. 2D, iar cursurile au loc de luni, până vineri, între orele 14:00 și 20:00.
Cum și cine a salvat Compa după 1989: de la IPAS-ul de stat, la privatizare, listare la bursă și performanță |
TRIBUNA, din interior. Emil David, interviu-eveniment: de la Slavici, la patroni – via PCR |
Drone, artificii, muzică și luna plină, au făcut senzație pe cerul orașului în prima seară de FITS |
S-a deschis trecerea peste calea ferată de pe Calea Turnișorului |
Hotelul de Gheata de la Balea lac |
Ansamblul "Cindrelul |
Asfalt de autostrada pe Calea Poplacii |
Film prezentare |
Bătaie după accident pe strada Podului |