Tribuna
Sevis
Flash sport

GERMANIA, 6 NOMINALIZAŢI LA "BALONUL DE AUR". Campioana mondială Germania are 6 jucători nominalizaţi la Balonul de Aur FIFA 2014, Mario Gotze, Toni Kroos, Philipp Lahm, Thomas Muller, Manuel Neuer şi Bastian Schweinsteiger, a anunţat, marţi, site-ul oficial al forului mondial. Cei 23 de fotbalişti nominalizaţi la Balonul de Aur FIFA 2014 sunt următorii: Gareth Bale (Ţara Galilor), Karim Benzema (Franţa), Diego Costa (Spania), Thibaut Courtois (Belgia), Cristiano Ronaldo (Portugalia), Angel Di Maria (Argentina), Mario Gotze (Germania), Eden Hazard (Belgia), Zlatan Ibrahimovici (Suedia), Andres Iniesta (Spania), Toni Kroos (Germania), Philipp Lahm (Germania), Javier Mascherano (Argentina), Lionel Messi (Argentina), Thomas Muller (Germania), Manuel Neuer (Germania), Neymar (Brazilia), Paul Pogba (Franţa), Sergio Ramos (Spania), Arjen Robben (Olanda), James Rodriguez (Columbia), Bastian Schweinsteiger (Germania) şi Yaya Toure (Coasta de Fildeş). Pentru titlul de antrenorul anului 2014 au fost nominalizaţi următorii 10 tehnicieni: Carlo Ancelotti (Italia/Real Madrid), Antonio Conte (Italia/Juventus Torino/naţionala Italiei), Josep Guardiola (Spania/Bayern Munchen), Jurgen Klinsmann (Germania/naţionala Statelor Unite ale Americii), Joachim Low (Germania/naţionala Germaniei), Jose Mourinho (Portugalia/Chelsea Londra), Manuel Pellegrini (Chile/Manchester City), Alejandro Sabella (Argentina/naţionala Argentinei), Diego Simeone (Argentina/Atletico Madrid), Louis van Gaal (Olanda/naţionala Olandei/Manchester United). Câştigătorii se vor alege în urma voturilor căpitanilor şi selecţionerilor echipelor naţionale, dar şi a reprezentanţilor presei internaţionale. FIFA şi France Football vor anunţa la 1 decembrie finaliştii la fiecare categorie. Cele trei nominalizări pentru premiul FIFA Puskas Award, precum şi jucătorii nominalizaţi la echipa ideală a anului vor fi anunţaţi la sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie.
"BLOCNOTES", ARESTAT ÎN MEXIC. Fostul fotbalist stelist Claudiu Răducanu a fost reţinut la Cancun şi deferit justiţiei pentru dare de mită, Ministerul Public mexican anchetându-l totodată pentru folosire de carduri false, informeză publicaţia proceso.com.mx. Vinerea trecută, doi bărbaţi de origine română, Gheorghe Claudiu Papară, de 25 ani, şi Claudiu Răducanu, de 38 de ani, au fost reţinuţi la centrul comercial Plaza Las Americas, a precizat sursa citată. După arestarea lor, procurorii au început ancheta în cazul celor doi pentru fals, uz de fals şi dare de mită. Asupra lor s-a găsit un card de credit al băncii HSBC şi alte 60 de carduri posibil false. Potrivit anchetatorilor, ei au retras de la ATM-uri sume de până la 5.000 de pesos (aproximativ 300 de euro). Conform Dario de Quintana Roo, românii au încercat să le ofere mită poliţiştilor, după ce personalul de securitate al centrului comercial i-a susprins, vineri, retrăgând bani de la bancomate cu mai multe carduri. Procurorii au solictat ajutorul unor experţi "cibernetici" pentru a stabili dacă cei doi au folosit carduri clonate. Cele două persoane reţinute sunt cercetate şi pentru posibilă spălare de bani. Proceso.com.mx a scris că Răducanu a jucat la echipe precum Steaua şi Espanol Barcelona, fiind convovat şi la naţionala a României. Claudiu Răducanu a evoluat ultima dată, în acest an, la echipa FC România, care activează în ligile inferioare din Anglia. El a mai jucat la Extensiv Craiova, Arminia Bielelfeld, FC Vaslui, Nea Salamina, Sorento, Universitatea Cluj şi Kazar Lankaran. (b.o.n.)



comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Staer

A.D.I. Eco Sibiu

Ghid informativ clienti EFSA

Tursib

Comunicat de presa

Vacanta Eurotrip
info
EVENIMENT TV
Licitatie publica

accentmedia