Tribuna
FC Hermannstadt a cerut în justiție să i se declare INSOLVENȚA. Totul se decide în maxim 10 zile!
Ovidiu BOICA
2076 vizualizari
FC Hermannstadt a cerut în justiție să i se declare INSOLVENȚA. Totul se decide în maxim 10 zile!

 

AFC Hermannstadt a înregistrat, la Tribunalul Sibiu, pe 15 septembrie, dosarul prin care solicită declararea insolvenței clubului. Conform legii, o primă decizie - dacă se acceptă, sau nu, demararea procedurilor de intrare în insolvență - va fi luată în maxim 10 zile. 
Dosarul cu numărul 2326/85/2021 va fi judecat de secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pe portalul instanțelor de judecată, la dosarul mai-sus amintit, la rubrica ”obiect” se specifică faptul că acțiunea este întreprinsă ”la cererea debitorului” (n.a. AFC Hermannstadt) în temeiul art. 66, alineatul 10 al Legii 85/2014.
Ce spune alineatul 10 din art. 66 al Legii 85/2014? ”Cererea debitorului se va judeca de urgență, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părților. Prin excepție de la prevederile art. 200 din Codul de procedură civilă, judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplinește toate cerințele legale și nu sunt depuse toate documentele. În cazul în care la data depunerii cererii debitorului se găsesc înregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se va proceda potrivit prevederilor alin. (6) teza a II-a”.
AFC Hermannstadt a ajuns în această situație deoarece clubul ar fi acumulat, până în februarie 2021, conform unor surse, datorii de peste 12 milioane de lei, adică aproximativ două milioane și jumătate de euro.
Nu în ultimul rând, trebuie știut care sunt pașii imediați de urmat în cazul acestui dosar. În termen de maximum 10 zile, Tribunalul trebuie să ia o decizie, pe baza documentelor depuse la dosar de AFC Hermannstadt, dacă aprobă, sau nu, intrarea în procedura de insolvență. Dacă răspunsul e pozitiv, atunci va fi numit un administrator de către Tribunalul Sibiu care se va ocupa, pe viitor, de tot ce înseamnă finanțe în club, în special către cine se fac plățile, cu prioritate pentru instituțiile statului, în momentul în care în conturile clubului intră anumite sume de bani. Dacă, după o perioadă mai lungă de timp, clubul nu va reuși să stingă datoriile pe care le are, atunci va fi demarată procedura falimentului, iar clubul va fi dizolvat.
Cu astfel de situații s-au confruntat numeroase cluburi din România în ultimii ani, inclusiv campioana CFR Cluj, Dinamo sau Gaz Metan Mediaș, toate reușind să treacă cu bine de insolvență, revenind în cele din urmă pe linia de plutire.






comentarii
2 comentarii

prodanca iui,fodor iui,toti sibieni second hand
17.09.2021 16:09
citi bani o bagat primaria,primarita din banii nostrii ai contribuabililor in....insolventa?
adt3
17.09.2021 19:38
Din aceeasi categorie
Muzeul Astra

SEVIS

Vacanta Eurotrip
info
A.D.I. Eco Sibiu
EVENIMENT TV
Comunicat Carmangeria Imperial final
Licitatie publica

accentmedia