FC Hermannstadt 2 încheie sezonul regular cu o victorie în deplasare

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Echipa lui Dorin Zotincă a încheiat seria jocurilor din sezonul regular cu o victorie în deplasare. Sâmbătă, FC Hermannstadt 2 s-a impus cu 3-2 la Blejoi, golul care a făcut diferența fiind înscris de Hanzu cu 5 minute înainte de final.

Sibienii au început tare jocul disputat pe un teren foarte bun și Bucuroiu a țintit transversala din colțul careului de 6 metri în chiar primul minut, apoi un jucător al gazdelor a jucat mingea cu mâna în suprafața de pedeapsă, dar ”centralul” Alexandra Valușescu n-a dat nimic.

Prahovenii nu s-au lăsat mai prejos și au egalat scorul la reluări în transversală, apoi portarul Agârbiceanu a reținut mingea cu prețul unui fault ('6).

Bucuroiu și-a luat revanșa pentru ratarea din primul rând, i-a ”furat” unui prahoveam mingea în banda stângă și a înscris cu un șut din unghi ('8).

După o degajare lungâ a lui Agârbiceanu, Iordache și Bucuroiu au scăpat singuri spre poarta formației din Blejoi, dar portarul acesteia a parat șutul primului ('12).

Cristi Licsandru a egalat, peste alta 4 minute, cu un șut plasat, cu boltă, la coțul lung, de la 25 de metri, lateral dreapta.

Sibienii au fost aproape de a prelua din nou conducerea la o fază în care Blejdea – unul dintre cei doi jucptori veniți de la echipa mare pentru acest meci, alături de Bucuroiu – a primit în adâncime și un adversar, în încercarea de a-l deposeda, a trimis în bară.

Prahovenii au alergat după golul care le-ar fi permis să preia conducerea și, după câteva situații irosite, au reușit să înscrie prin Munteanu dintr-o lovitură liberă de la 27-28 de metri, lateral dreapta, Agârbiceanu fiind învins cu un șut la colțul scurt, cu 3 minute înainte de pauză.

Andrei Blejdea a încercat să-l surprindă pe portarul Blejoiului cu un șut cu boltă, de la mare distanță, după o aruncare de la margine, dar mingea a căzut pe plasă ('44).

Jucătorii lui Dorin Zotincă au egalat la 6 minute de la reluare. Andrei Blejdea a trimis în careu, cu efect, dintr-o lovitură liberă, iar Beniamin Hanzu a împins mingea în plasă, din apropiere.

Două minute mai târziu, Blejdea l-a pus la grea încercare pe portarul Blejoiului, cu un șt dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral stânga.

Gazdele au cerut penalti, la un presupus fault al lui Hanzu, căpitanul echipei sibiene, dar și de data aceasta ”centralul” Valușescu a lăsat jocul să continue ('54).

La 2-2 pe tabelă, gazdele au restabilit egalitatea și la capitolul barelor, cu un șut de la distanță la păianjen ('76).

Prahovenii au pus stăpânire pe joc și au trecut în mai multe rânduri pe lângă cel de-al treilea gol. Jucătorii echipei din Blejoi au mai abvut o bară ('83), dar în cele din urmă golul avea să pice la cealaltă poartă. Blejdea a trimis încă o dată în careu dintr-o lovitură liberă, pe colțul lung, și același Beniamin Hanzu a surprins defensiva adversă, înscriind din apropiere cu o lovitură de cap ('85).

Gazdele au mai trimis o dată în transversală, dar chiar și dacă ar fi fost gol, nu s-ar fi acordat, bucureșteanca Valușescu dictând fault în atac, în prelungiri ('90+1).

”Alb-roșii” s-au impus în cele din urmă cu 3-2, acesta fiind al șaselea lor succes în sezonul regular, încheiat cu 22 de puncte. FC Hermannstadt 2 va continua în play-out-ul Ligii 3.

Antrenorul Dorin Zotincă a început meciul de la Blejoi cu ”unsprezecele” Agârbiceanu – Albu, Jica, Hanzu (cpt.), Iaru, Crețu, Badea, Blejdea, Șulea, Iordache, Bucuroiu. Pe parcurs au mai intrat Moldovan, Lăzăroiu și Marian, pe bancă rămânând Hurbean și Goia.

Autor
28 martie 2022 la 15:35

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Miriuță, după înfrângerea de pe ”Municipal”: ”Puteam scoate mai mult dacă eram mai atenți”. Acuză că l-au înjurat spectatorii…
Antrenorul echipei ieșene, Vasile Miriuță, a recunoscut, la final, în conferința de presă, că echipa sa ar fi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Stoichiță a venit să-l vadă pe Ianis Stoica. ”Poate îi vine mintea la cap!” Internaționalul de tineret a avut ceva probleme medicale
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după finalul meciului cu CSM Poli...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Ianis Stoica: ”Finala Cupei trebuie să o jucăm cu zâmbetul pe buze”
Autorul singurului gol din meciul cu CSM Poli Iași, Ianis Stoica, a declarat, la flash-interviul de la Digi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu, după victoria cu Poli Iași: ”Pentru un spectator neutru, a fost un meci frumos”. A recunoscut că a avut emoții
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, în conferința de presă de după meciul cu echipa din Iași,...
Actualitate
3 min de citit