Tribuna
Echipa Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Sibiu, vicecampioană regională la fotbal cu echipa de fete U8
Echipa Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Sibiu, vicecampioană regională la  fotbal cu echipa de fete U8

 

Echipa feminină de U8 (clasele I și a II-a) a Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Sibiu a obținut titlul de vicecampioană regională la fotbal. În calitate de campioană județeană, școala a reprezentat județul Sibiu la etapa zonală (regiunea ”Centru”) a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), zonă ce cuprinde județele Sibiu, Brașov, Cluj, Mureș, Harghita și Covasna.

Turneul s-a desfășurat la Tg. Secuiesc (Covasna) și a purtat denumirea de ”Cupa Tymbark Junior”, sponsorul oficial al competiției, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și inspectoratele școlare județene.

Micile fotbaliste au avut prestații remarcabile pe toată durata turneului, dând dovadă, chiar și de la această vârstă fragedă, de spirit de echipă și de sacrificiu, curaj, dăruire, ambiție și caracter. Talentatele jucătoare au avut parte și de o necontenită susținere frenetică din partea unui contingent de suporteri fideli și zgomotoși reprezentat, evident, de părinți, frați și surori. În final, efortul și munca le-au fost pe deplin răsplătite.

Golgeterul echipei și una dintre cele mai bune jucătoare ale turneului a fost chiar mezina lotului, Noa Rociu, elevă în clasa I.

”Pentru că succesul veritabil ascunde în spate un imens volum de muncă, acesta se obține, de cele mai multe ori, cu atenție sporită la micile detalii. Detaliile fac perfecțiunea, iar un joc aproape de perfecțiune aduce aproape întotdeauna o victorie. Rezultatele sportive deosebite nu puteau fi realizate fără o permanentă armonie în cadrul lotului, o bună disponibilitate la efort, încurajări constante, conștiente și active între jucătoare, curaj, perseverență și încredere în abilitățile proprii, precum și o mentalitate sănătoasă de lucru și de viață. Filosofia noastră de joc este una pe cât de simplă, pe atât de eficientă: «Antrenează-te așa cum vrei să joci și vei juca așa cum te antrenezi!». Noi am învățat că nu există «Nu pot!», ci doar: «Eu vreau!», «Voi ști!» și «Voi putea!». Deviza echipei este: «Toate pentru una și una pentru toate!».

Ceea ce contează în sport (și, în general, în viață), nu este victoria, ci măreția efortului depus pentru a ajunge acolo. Triumful suprem este încrederea pe care fetele o au în ele înseși că pot înfăptui lucruri mărețe. Pentru mine, din această perspectivă, ele sunt campioane. Eu sunt tare mândru de echipa mea. Vreau să felicit pe fiecare jucătoare în parte pentru efortul depus, curajul, dăruirea, seriozitatea și spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă la turneu și la sesiunile de antrenament de la școală. Le mulțumesc pentru șansa, bucuria și onoarea de a fi profesorul și antrenorul lor și le încurajez să iubească sportul și să-l practice în continuare cu pasiune, cu soarele în inimă și zâmbetul pe buze. They are the best! They are the champions!”, a afirmat profesorul Horațiu Macovei, antrenorul echipei de fete a Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga”, Sibiu.

Turneul de fotbal feminin U8 face parte din calendarul de competiții sportive interșcolare - Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSȘ) și este rezervat elevelor din clasele I-II. Partidele s-au desfășurat pe mai multe terenuri de 40 × 20 m, iarbă sintetică, echipele fiind formate din 6 jucătoare (5 + 1).

Lotul echipei Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga”, Sibiu a fost compus din următoarele jucătoare: Noa Rociu (căpitan, golgeter) - clasa I, Elena Grosu (cls. I), Antonia Câmpean (portăriță, vicecăpitan) – cls. a II-a, Elissa Schiau Elissa (cls. a II-a), Nicole Roth (cls. a II-a), Miriam Mateescu (cls. a II-a), Antonia Bârlă (cls. a II-a), Alexia Mosor (cls. a II-a) și Beatrice Horhat (cls. a II-a).





comentarii
0 comentarii

Din aceeasi categorie
Abonamente

Deposib

EVENIMENT TV
visa medica
Tribuna
Filarmonica de Stat Sibiu
Comunicat de presa