Tribuna
Echipa de fotbal din Cisnădie visează la promovarea în Liga 3
Ovidiu BOICA
1656 vizualizari
Echipa de fotbal din Cisnădie visează la promovarea în Liga 3
Aflată pe primul loc în momentul întreruperii campionatului din cauza pandemiei de Covid-19, în clasamentul Ligii a IV-a, primul eșalon județean, Măgura Cisnădie, echipă din cadrul proiectului Academia de Fotbal și Tenis, așteaptă decizia Asociației Județene de Fotbal în privința reluării competiției. Dan Raica, managerul proiectului - și, totodată, unul dintre fondatorii Academiei, alături de Iulian Pițigoi, Dorel Popa și Peter Muller - susține că se dorește câștigarea Ligii a IV-a Sibiu și promovarea în Liga 3.

 

Fotbalul din Cisnădie are planuri mari, anul acesta. Mai precis, Dan Raica, managerul Academiei de Fotbal și Tenis. Cu echipa masculină de seniori, care este pentru moment liderul clasamentului Ligii a IV-a, Raica speră să promoveze în Liga 3, în vreme ce, cu cele două feminine, de senioare și U15, speră să dea lovitura în ediția viitoare de campionat.

”La Liga a IV-a, așteptăm un semn din partea AJF-ului, să vedem cum se va relua sezonul pentru stabilirea campioanei, a echipei care va merge la baraj. Sunt două variante în discuție, din câte am fost informați, una cu un turneu la care să participe primele patru echipe, adică noi, Rășinariul, Avrigul și Miercurea Sibiului, în care fiecare să joace cu fiecare, iar a doua, cu un play-off la care să participe primele 8 echipe. Ne dorim - indiferent de variantă - să câștigăm titlul județean, apoi să mergem la baraj și să promovăm în Liga 3. La feminin, echipa de senioare este în Liga 3, dar sperăm să facem un sezon bun și să urcăm în eșalonul superior. Avem planuri mari și cu echipa de U15, care participă în Liga de junioare”, a declarat Dan Raica.

Dorel Popa și Adrian Fușle, antrenorii echipei din Liga a IV-a, au la dispoziție următorul lot: Adrian Gurincu, Răzvan Moldovan, Răzvan Cocârcă, Ovidiu Gligor, Ionuț Costan, Daniel Popa, Lucian Condrea, Bogdan Topor, Marius Armenean, Alin Gombar, Florin Stelea, Cosmin Neaga, Ionuț Bărculeț, Mircea Risti, Andrei Stoia, Alexandru Bolta, Cristi Drăgușin, Andrei Belașcu, Radu Turcu, Paul Dragomir, Paul Mila și Cosmin Coțofan.

 

Planuri mari la feminin

 

”Ne dorim dezvoltarea, muncim pentru dezvoltatre și investim în dezvoltare! Avem planuri multe și dorim să luăm lucrurile așa cum sunt, pe rând și punctual. Încercăm să asigurăm condițiile perfecte pentru a practica fotbalul feminin și dorim să ajungem unul din cluburile de top din țară și Europa! Dorim să promovăm, dorim să fim o pepinieră în ceea ce privește fotbalul feminin!”, a declarat Adrian Fușle, coordonatorul Academiei de Fotbal și Tenis Cisnădie.

Echipa de senioare a Măgurii, pregătită de Andra Stoica, este alcătuită din Georgiana Nistor, Alexandra Lăcătuș, Roxana Frățilă, Ioana Popa, Cristina Badiu, Maria Preda, Ionela Priporeanu, Anamaria Voaideș, Denisa Rociu, Anca Istrate, Mara Bota, Cătălina Piloiu, Andra Stoica, Gabriela Astanoaiei, Natalia Crețoiu, Alexandra Nicoară, Ane Maria Armenean.

La U15, lotul este format din Iulia Oprea, Miruna Creangă, Natalia Crețoiu, Alexandra Dejan, Diana Oana, Anamaria Maur, Alexia Rezu, Medeea Nistor, Cătălina Bratu, Andreea Săcelean, Alexandra Florea, Patricia Moldovan, Andreea Berghezan, Alexandra Cocan și Roxana Mărgărit.

”Viitorul copiilor noștri, din comunitatea noastră, este principala noastră preocupare. Ne dorim un viitor frumos pentru aceștia. Ne-am propus să creștem jucători și jucătoare, să fim o rampă de lansare pentru echipele de top. Ne mândrim și, totodată, ne bucurăm când vedem că eforturile noastre dau roade. Un prim exemplu este cel al lui Petrișor Petrescu, care a trecut pe la noi înainte de a face performanță cu FC Hermannstadt și care și-a întemeiat o familie în orașul nostru”, a mai spus Dan Raica, cel care a pus bazele Academiei de Fotbal și Tenis Măgura.

Raica a vorbit și depsre baza sportivă unde-și desfășoară activitatea atât echipele de fotbal al Măgurii, cât și copii și juniorii Academiei: ”Baza sportivă este în continuă dezvoltare și modernizare, singura din județ cu toate condițiile de antrenament și pregătire”.

 

 

 

 





comentarii
1 comentarii

oricine e liber sa viseze...
E libet
29.06.2020 15:36
Din aceeasi categorie
Infinity Ink. Photography

ciclism.sibiu.ro

Vacanta Eurotrip
info
Publica anunturi
Licitatie publica

accentmedia